05. MISCARI CICLICE DE INAINTARE (cu braţele, cu picioarele...)
Inotul, înaintarea corpului care adoptă o poziţie corectă, este realizată optim
prin suite de mişcări ciclice, ritmice, cadenţate, simetrice, efectuate, în
principal cu membrele (picioare, braţe - doar la delfin şi cu ajutorul
ondulaţiilor trunchiului, capului). In funcţie de procedeul executat, aceste
mişcări pot fi: alternative (Crawl, Spate) sau
concomitente, simultane (Bras, Delfin).
La aceste mişcări se vor alinia, coordona şi cele destinate efectuării actului
respirator (la Crawl – o mişcare asimetrică, care poate complica însuşirea
corectă a coordonării globale, la Bras si Delfin o mişcare facilă, în planul
frontal al înaintării iar la procedeul Spate, cea mai simplă modalitate de a
respira dar care şi ea are un anume ritm al inspiraţiei - expiraţiei).
Indiferent de procedeu, fiecărei mişcări ciclice de propulsie i se pot descrie
teoretic, biomecanic, 2 faze distincte:
faza activă – care asigură efectul propulsiv şi
faza pasivă – de reîntregire a ciclului;
În mod obligatoriu între aceste două faze trebuie să existe o ’pauză
de alunecare’ care contribuie la transmiterea energiei cinetice folosită la
întregirea ciclului (faza pasivă de revenire are, de regulă, sens opus
direcţiei de înaintare ...) + transformarea acesteia într-un ’ moment de
sprijin’ al viitoarei vâsliri ( al fazei active).
La mişcările braţelor pauza de alunecare este deci necesară şi ’obligatorie’
indiferent cât de mică, scurtă ar fi ea; în caz contrar mişcările de vor
transforma într-un ’meci de box cu apa’ iar apa se va ’răzbuna’ opunându-şi
densitatea, sporind rezistenţa frontală ( este ştiut că dublarea
vitezei de efectuare a vâslirilor cu braţele duce la împătrirea rezistenţei apei
şi deci numai cu chibzuinţă şi, mai ales, mişcare corectă se va putea evita
această inerentă ’împotrivire’ a apei ..).
Aceste precizări (cele legate de faze şi pauza) vor avea un sens uşor
diferit când vom descrie mişcările de picioare la Crawl, Spate si chiar
la Delfin ( la Bras – Nu ! la Bras există 2 momente cheie care se rezolvă
prin scurte pauze de alunecare sau de pregătire a vâslirii), desigur
în compania unor execuţii perfecte caracteristice înotătorilor sportivi.... !
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
[începerea fazei active – vâslirea
[sus] + a fazei pasive - revenirea + alunecarea [jos])
06. VASLIRI EFECTUATE CU BRATELE
Fiecărui procedeu de înot sportiv, din cele 4 care sunt definite de Regulamentul
FINA (Delfin, Spate, Bras, Crawl – asta este şi ordinea de parcurs în
probele de Mixt-Individual ....), îi revine efectuarea unor mişcări de
braţe care, aparent, sunt diferite. In fond, dpdv biomecanic fiecare ciclu de
mişcare de braţe este astfel înţeles (conform schemei anterior enunţate):
faza activă – vâslirea, faza pasivă – revenirea braţului pentru
reînceperea vitoarei mişcări + acea nelipsită pauză de alunecare.
Celebrul specialist american Dr. J. Counsilman (1974, ’Science of Swimming’) a
descris mişcările de braţe (prin analize minuţioase pe simulatoare
computerizate) ca variante ale mişcării elicoidale, adică mişcări
asemănătoare cu cele efectuate de palele unei elici de avion sau vapor.
Caracteristica principală a mişcării propulsive a elicei este cea de ’apucare’
a aerului, a apei pe direcţii, distanţe SCURTE + cu VOLUME cât mai mari.... ,
când fiecare pală presează mediul spre înapoi !
De regulă se poate remarca că fiecare vâslire, indiferent de procedeu, este
aparent iniţiată prin conducerea apei pe o direcţie liniară, paralelă cu axul
lung al corpului (mişcare asemănătoare celei efectuate de o şenilă de
tractor / mişcare catherpilară) – în realitate fiecare vâslire realizează o
mişcare sinusoidală, de perpetuă căutare, apucare a apei.
La orice vâslire prima fază este condusă lateral direcţiei de înot (
apăsarea, prinderea), urmată de conducerea apei spre linia mediană (
tracţiunea) şi încheiată cu o împingere a apei, de data asta pe o direcţie paralelă
cu linia mediană (împingerea accelerată, biciuită chiar).
Aceste 3 faze ale vâslirii, atent analizate (descompuse), se aseamănă cu
acţiunea elicei: fiecare secvenţă are un pasaj scurt + încearcă să prindă
volume cât mai mari de apă aflate în relativă nemişcare.
(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)
Să încercăm a ne imagina cum ar putea zbura un avion sau pluti un vas dotat cu
mecanisme care ar efectua mişcarea şenilei...? Este cert că acel obiect nu va
zbura, niciodată iar vaporul va înainta greoi. O altă variantă, a fost cea a
mecanismului care propulsa vaporul cu zbaturi (sec. XIX)-formulă de randament
scăzut.
(*grafica din Science of swimming, J.Consilman, Bloomington,1977)
In concluzie: mişcarea de vâslire cu braţele seamănă cu cea a
elicei şi ar trebui să ne imaginăm cu uşurinţă că de fapt braţul, palma se
’înfing’ în apă oferind corpului un punct de sprijin prin care acesta se va
’târâ’ spre înainte (vezi cap. V, pârghii de gradul III)
Şi palmele trebuie corect poziţionate în timpul vâslirilor...!
[ corect] [ greşit]
06.1. Braţe Craul
Reprezintă o succesiune de mişcări ciclice alternative (când un braţ
vâsleşte – celălalt efectuaeză revenirea+alunecarea). Vâslirea începe din
poziţia cu braţul perfect întins spre direcţia de înaintare (!), având palma,
degetele aproape suprapuse pe linia mediană imaginară (1), cotul ridicat
printr-o uşoară rotare mediană internă a braţului în articulaţia humerusului pe
scapulă (2), cu umărul mobilizat în basculă superioară, deci mult apropiat de
circumferinţa capului (3).
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
Vâslirea este o traectorie sinusoidală, începe prin apăsarea apei spre lateral
(a), apoi tracţiunea cu apropierea de linia mediană (chiar cu
direcţia punctului care indică centrul de greutate a corpului, adică ombilicul)(b)
şi se termină prin apăsare accelerat-biciuită până la şold, adică până aproape
de extensia finală a braţului(c)
(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)
[Vâslirea: apăsare, tracţiune, împingere ...]
Revenirea comportă şi ea 3 faze: scoaterea palmei din apă prin ridicarea
cotului (seamănă mult cu scoaterea mâinii din buzunarul de la spatele
pantalonului ...) şi conducerea braţului astfel îndoit peste articulaţia
umărului (control – un triunghi facut din palma+antebraţ – cot +humerus,
având scapula mult mobilizată pentru a permite trecerea palmei peste suprafaţa
apei ..., un amănunt foarte important !!!)(d), apoi, conducerea
palmei, braţului spre înainte, pe direcţia de înaintare ( o mişcare ajutată
de relaxare şi acţiunea gravitaţiei) (e) iar în final apare –
nelipsita şi necesara - pauza de alunecare (f).
O reprezentare corectă a acestei poziţii caracteristice procedeului craul este
reuşită de expresia ’bumerang’ – cotul , ridicare sa, conduce braţul
peste apă şi pe deasupra umărului (care şi el, la rândul său este
antrenat într-o mişcare de ridicare permisă celor cu mobilitate crescută în
articulaţia scapulo-humerală ..., mobilitate specifică înotătorilor de
performanţă).
Asocierea cu forma bumerangului provine din practica înotătorilor australieni;
triunghiul ’umăr-cot-palmă’ se poate remarca şi la foto ’respiratia corectă’.
[Ridică coatele...!]
Dacă la faza de revenire am descris rolul cotului ca fiind unul important, un
reper uşor de urmărit etc., la faza de vâslire ’ cotul’ îşi are, la fel, un rol
important.
De felul
cum va fi el poziţionat, menţinut în timpul vâslirii va rezulta dacă înotătorul
are ’pala elicei’ mai lungă sau mai scurtă, în această a doua ipostază –
ineficientă.
[Iată cum ’cotul jos’, corpul
contursionat conduc la alte categorii de greşeli care fac ca mişcarea braţe
craul să devină ineficientă.]
[du, ţine - cotul înainte ...!]
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
Pentru a face ca braţul să apuce apa de cât mai departe posibil (vezi rolul
pauzei de alunecare...) indicaţia cea mai corectă rezultă din expresia ’ Cotul
sus’ sau chiar ’Cotul înainte’, aşa cum rezultă din ilustraţiile
anexate
A lăsa cotul jos, fie determinat de o mişcare de respiraţie defectoasă
fie de o schimbare nedorită a poziţiei de alunecare a corpului este considerată
o greşeală majoră, inacceptabilă în mişcările de crawl, mai ales la începători
care riscă să rămână cu acest defect...
Cotul jos poate avea ca origine o diminuarea a aportului miscărilor
picioarelor fapt care induce reflex nevoia de a căuta noi puncte de sprijin pe
apă cu braţele, sprijin necesar acum în primul rând susţinerii momentului de
plutire şi mai puţin momentului de înaintare; astfel - înotătorul nostru va
încerca sa se ’agaţe’, să se ’caţere’ pe apă în loc să ’patineze’ / alunece pe
ea ....
Greşit
Corect
O altă greşeală frecvent întâlnită la începători este ’târârea’ picioarelor
poziţionate spre adâncimea apei, fapt care se reflectă, repercutează asupra
efectului înaintării realizat de mişcarea corectă a braţelor
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
Cheia
succesului, a reuşitei în obţinerea unei înaintări eficiente cu ajutorul
mişcărilor de braţe este sincronizarea momentului de ’împingerea biciuită’
a apei (finalul vâslirii) legat de terminare a revenirii (finalul
alunecat ale revenirii ...). Aici este important ca elevul să introducă în
repetarea ciclurilor de vaslire cu braţele un ritm optim de mişcare generator
de înaintare evidentă.
Mecanismul actului respirator:
De la bun început trebuie spus ca
actul respirator se efectuează atât pe gură (în principal) cât şi
pe nas (jetul de aer expirat ar avea tocmai sarcina de a evacua apa ajunsă
în traectul respirator...)
Sunt de remarcat 3 faze, fiecare cu un set de indicaţii diferite:
INSPIRATIA + APNEEA + EXPIRATIA.
Inspiraţia - la Craul are ca puncte de reper (începerea
mişcării de întoarcere a capului) ultima partea a vâslirii a palmei (împingerea
biciuită) până la terminarea primei părţi a revenirii braţului (trecerea
peste umăr). Momentul prielnic ales este
propriu fiecărui înotător şi defineşte ’stilul’ acestuia... Se
execută printr-o întoarcere laterală a capului cu bărbia spre piept+ o
jumătatea din obraz în apă+gura cu buzele aduse spre imediata vecinătate a apei
de unde se poate inspira cu uşurinţă !
Momentul este de scurtă durată, parcă privind locul pe unde trece braţul, şi
chiar şi pentru acest motiv recomandarea generală
’nu te lăcomi să tragi mult aer ...’ este perfect valabilă.
Această răsucire a capului este singura mişcare asimetrică din tehnica de înot
sportiv şi ea nu trebuie să genereze modificări majore în poziţia
corpului, în sensul direcţiei de înot sau a ritmului, a ciclicităţii
mişcărilor.
Dacă executantul întoarce prea mult capul va determina o răsturnare, pe o
parte, a corpului;
Dacă executantul ridică prea mult capul pentru a putea inspira lejer – se va
deteriora poziţia orizontală a corpului, picioarele se vor afunda şi rezistenţa
de înaintare va creşte,
Daca executantul va inspira mult aer (considerndu-l imperios necesar....) în
faza următoare , de expiraţie se vor ivi dificultăţi de expulzare care repetate
la 3-4 cicluri vor determina o formă de sufocarea şi deci – oboseala prematură.
[două maniere corecte dar diferite de a efectua inspiraţia: un începător
talentat (sus) şi la elită (jos) ]
Apneea – este consecutivă actului de a ispira; este o fază
normală care permite sporirea relativă a presiunii aerului(oxigen) pentru a
facilita reuşita unui schimb suficient la nivelul terminal al plămânilor.
Apneea nu trebuie să dureze prea mult – ea se va considera terminată atunci
cînd aerul adus în incinta plămânilor îşi manifestă, cât de cât, efectul de
mărire a portanţei, a flotabilităţii, apoi aerul va fi expirat.
Expiraţia – reprezintă ’cheia’ succesului în practicarea
înotului !
Efectuarea ei în termenii de mai jos va asigura condiţia majoră a expresiei :
’înotul = arta de a respira’.
Obiectivul principal a unei bune expiraţii este ca aerul expulzat să fie,
cantitativ, egal cu aerul inspirat. Orice abatere de la această regulă de aur
va conduce imediat la disconfort respirator şi la alterarea prestaţiilor.
Poate că aţi remarcat , la marile competiţii, mulţi dintre câştigători, termină
efortul fără a manifestă nici o urmă de disconfort respirator (nimeni nu
gâfăie ...); acest lucru este, mai mult ca sigur, cel mai important lucru
din evoluţia ce abia s-a încheiat : echilibrul dintre inspiraţie şi expiraţie
este atât de perfect încât înotătorul, care a reuşi chiar un record.., nu pare
deloc obosit – în orice caz nu manifestă nici o urmă de oboseală mecanică (sufocare)
atât de des întâlnită la majoritatea începătorilor.
06.2. Braţe Spate
Reprezintă o succesiune de mişcări ciclice alternative (când un braţ vâsleşte –
celălalt efectuaeză revenirea).
Vâslirea începe din poziţia cu braţul perfect întins spre direcţia de înaintare
(!), având palma, degetele aproape suprapuse pe linia mediană imaginară,
poziţie redată de expresia ’ la ora 11 sau la ora 13’ / cei cu bună mobilitate
a umerilor chiar la ’ora 12’.... (1), braţul este menţinut întins printr-o
uşoară rotare mediană internă a braţului în articulaţia humerusului pe scapulă,
astfel ca palma să ajungă în poziţie de pronaţie maximă, expresia ’ca un capac’
pe apă (2), cu umărul mobilizat în basculă superioară, mult apropiat de
circumferinţa capului, expresia ’în spatele urechii’ (3).
(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)
Vâslirea este o traectorie sinusoidală, începe prin apăsarea apei spre
lateral având braţul întins (a), apoi tracţiunea apei pe un traseu
paralel cu linia mediană a corpului (tracţiune ’în val’) traseu care nu
poate fi efectuat cu braţul întins ci cu braţul îndoit prin scufundarea
evidentă a cotului, până la depăşirea punctului care indică centru de greutate
a corpului, ombilicul (b) după care braţul, printr-o extensie energică
şi cu ajutorul palmei+antebraţului biciueşte apa până la întinderea completă,
când palma propulsează apa chiar sub şezută adică până la extensia finală a
braţului (c).
Revenirea comportă şi ea 3 faze: scoaterea braţului întins din apă prin
ridicarea umărului şi uşoară rotare mediană internă a braţului, a cotului
, şi conducerea braţului bine întins peste articulaţia umărului (control – o
’lumănare verticală ...) având scapula mult mobilizată pentru a trece
braţul astfel întins peste suprafaţa apei ..., un amănunt foarte important
!!!)(d), apoi, conducerea braţului spre înainte, peste umăr, pe
direcţia de înaintare, o mişcare ajutată de relaxare şi acţiunea gravitaţiei (e)
iar în final apare – nelipsita şi necesara - pauza de alunecare(f).
Pentru o mai corectă dirijare a intării braţului în apă se foloseşte expresia
’du braţul la ora 11 sau la ora 13...’ iar pentru cei cu o mobilitate ridicată
a umerilor ’ora’ va fi chiar ora 12,00 ....
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988;*foto FINA Aquatics world,
AFPgetty images)
Intrarea în apă a braţului la ’ora 12,00’
06.3. Braţe Delfin,
Reprezintă o succesiune de mişcări ciclice simultane, concomitente (ambele
braţe efectuează o mişcare simetrică având ca reper linia mediană a corpului).
Vâslirea începe din poziţia cu braţele perfect întinse spre direcţia de
înaintare (!), având palmele, degetele aproape suprapuse pe linia mediană
imaginară (1), coatele ridicate printr-o uşoară rotare mediană internă a
fiecărui braţ în articulaţia humerusului pe scapulă (2), cu umerii mobilizaţi
în basculă superioară, mult apropiaţi de circumferinţa capului (3).
(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)
[conturul vâslirii se
aseamănă cu gaura cheii]
Vâslirea este o traectorie sinusoidală, începe prin apăsarea apei spre lateral
(a), apoi tracţiunea cu apropierea de linia mediană (chiar cu
direcţia punctului care ar indica centrul de greutate a corpului)(b)
şi se termină prin apăsare accelerat-biciuită până la şold, adică până aproape
de extensia finală a braţelor (c).
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
[vâslirea: după apăsare+tracţiune urmează - împingere]
Revenirea comportă şi ea 3 faze: scoaterea palmelor din apă prin ridicarea
coatelor (aseamănare cu gestul de scoaterea a mâinii din buzunarul de la
spatele pantalonului ...) şi conducerea braţelor astfel îndoite peste
articulaţia umerilor (control – un triunghi larg facut din palma+antebraţ –
cot +humerus, având scapula mult mobilizată pentru a permite trecerea
palmei peste suprafaţa apei ..., un amănunt foarte important !!!)(d),
apoi, conducerea braţelori spre înainte, pe direcţia de înaintare, o mişcare
ajutată de relaxare, acţiunea gravitaţiei şi manifestarea ondulaţiei
trunchiului (e) iar în final apare – nelipsita şi necesara - pauza de
alunecare (f).
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
Dacă la faza de revenire am descris rolul cotului ca fiind unul important, un
reper uşor de urmărit etc., la faza de vâslire ’ cotul’ îşi are, la fel, un rol
important. De lucrul cum va fi el poziţionat, menţinut în timpul vâslirii va
rezulta dacă înotătorul are ’pala elicei’ mai lungă sau mai scurtă, în această
a doua ipostază – ineficinetă.
Pentru a face ca braţul să apuce apa de cât mai departe posibil (vezi rolul
pauzei de alunecare...) indicaţia cea mai corectă rezultă din expresia ’
Coatele sus’ sau chiar ’Coatele înainte’, aşa cum rezultă din ilustraţiile
anexate
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
A lăsa cotul jos, fie determinat de o mişcare de respiraţie defectoasă fie de o
schimbare nedorită a poziţii de alunecare a corpului, este considerată o
greşeală majoră, inacceptabilă în mişcările de înot fluture/delfin, la fel ca
la crawl, mai ales la începători
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
Cotul jos poate avea ca origine o diminuarea a aportului miscărilor picioarelor
fapt care induce reflex nevoia de a căuta noi puncte de sprijin pe apă, sprijin
necesar în primul rând susţinerii momentului de plutire şi mai puţin important,
acum, momentul de înaintare; înotătorul nostru va încerca sa se ’agaţe’, să se
’caţere’ pe apă în loc să ’patineze’ / alunece pe ea ....
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
O altă greşeală frecvent întâlnită la începători este ’târârea’ picioarelor
poziţionate spre adâncimea apei, fapt care se repercutează asupra efectului
înaintării realizat de mişcarea corectă a braţelor
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
Cheia succesului, a reuşitei în obţinerea unei înaintări eficiente cu ajutorul
mişcărilor de braţe este sincronizarea momentului de ’împingere’ a apei (finalul
vâslirii) legat de momentul inspiraţiei (adică a ridicării capului din
apă spre înainte). Aici este important ca elevul să introducă în
repetarea ciclurilor de vaslire cu braţele a unui ritm optim, care poate fi
obţinut şi/sau prin scurtarea lungimii vâslirii – aceste tatonări se vor
stabiliza atunci când elevul devine stăpân pe mişcare.
Mecanismul actului respirator:
ca şi la Craul - sunt de remarcat 3
faze, fiecare cu un set de indicaţii diferite:
INSPIRATIA + APNEEA + EXPIRATIA.
Inspiraţia- la fluture (ca şi la craul...) începerea inspiraţiei
are ca puncte de reper ultima partea a vâslirii (împingerea biciuită)
până la terminarea primei părţi a revenirii braţului (înaintea trecerii
peste umeri). Momentul prielnic ales este propriu fiecărui înotător şi
defineşte ’stilul’ acestuia... Se execută printr-o ridicarea a
capului spre imediata vecinătate a apei de unde se poate inspira cu uşurinţă.
Momentul este de scurtă durată şi pentru acest motiv recomandarea generală ’nu
te lăcomi să tragi mult aer ...’ este perfect valabilă.
Dacă executantul ridică prea mult capul pentru a putea inspira lejer va
determina o adâncire a membrelor şi a şoldurilor;
Dacă executantul ridică prea mult capul – se va deteriora poziţia orizontală a
corpului, picioarele se vor afunda şi rezistenţa de înaintare va creşte,
Dacă executantul va inspira mult aer (considerndu-l imperios necesar....)
în faza următoare , de expiraţie se vor ivi dificultăţi care repetate la 3-4
cicluri vor determina sufocarea şi deci – oboseala prematură
(*foto FINA Aquatics world, AFPgetty images)
Apneea – este consecutivă actului de a inspira; este o fază
normală care permite sporirea relativă a presiunii aerului(oxigenului) pentru a
facilita reuşita unui schimb suficient la nivelul terminal al plămânilor.
Apneea nu trebuie să dureze prea mult – ea se va considera terminată atunci
cînd aerul adus în incinta plămânilor îşi manifestă, cât de cât, efectul de
mărire a portanţei, a flotabilităţii, apoi aerul va fi expirat.
Expiraţia – reprezintă ’cheia’ succesului în practicarea
înotului; efectuarea ei în termenii de mai jos va asigura condiţia majoră a
expresiei ’înotul = arta de a respira’.
Obiectivul principal a unei bune expiraţii este ca aerul expulzat să fie,
cantitativ, egal cu aerul inspirat. Orice abatere de la această regulă de aur
va conduce, imediat la disconfort respirator şi la alterarea prestaţiilor.
Poate că aţi remarcat , la marile competiţii, mulţi dintre câştigători, termină
efortul fără a manifestă nici o urmă de discomfort respirator (nimeni nu gâfăie
...); acest lucru este, mai mult ca sigur, cel mai important lucru din evoluţia
ce abia s-a încheiat : echilibrul dintre inspiraţie şi expiraţie este atât de
perfect încât înotătorul, care a reuşi chiar un record.., nu pare deloc obosit
– în orice caz nu manifestă nici o urmă de oboseală mecanică (sufocare)
atât de des întâlnită la majoritatea începătorilor.
06.4. Braţe Bras
Şi la Bras remarcăm o succesiune de mişcări ciclice simultane,
concomitente (ambele braţe efectuează o mişcare simetrică având ca
reper linia mediană a corpului).
Vâslirea începe din poziţia cu braţele perfect întinse spre direcţia de înaintare (!!), având palmele, degetele apropiate de linia mediană imaginară (1), coatele ridicate printr-o uşoară rotare mediană internă a fiecărui braţ în articulaţia humerusului pe scapulă (2), cu umerii mobilizaţi în basculă superioară, mult apropiaţi de circumferinţa capului (3).
Vâslirea începe din poziţia cu braţele perfect întinse spre direcţia de înaintare (!!), având palmele, degetele apropiate de linia mediană imaginară (1), coatele ridicate printr-o uşoară rotare mediană internă a fiecărui braţ în articulaţia humerusului pe scapulă (2), cu umerii mobilizaţi în basculă superioară, mult apropiaţi de circumferinţa capului (3).
(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)
[ 2 maniere de a executa vâslirea la Bras după apăsare+tracţiune urmează –
apăsarea circulară]
Vâslirea este o traectorie sinusoidală, începe prin apăsarea apei cu palmele
spre lateral (a), apoi tracţiunea scurtă, paralelă cu linia mediană,
având coatele ridicate (b) şi se termină printr-o apăsare
circular-accelerat (biciuită) până la nivelul pieptului, fără a fi
conduse dincolo de linia transversală imaginară care ar uni umerii (!)(c).
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
(momentul de începere a
tracţiunii având coatele ridicate; poziţia este caracteristică şi poate fi
întâlnită şi la restul procedeelor de înot...)
Revenirea comportă şi ea 3 faze: conducerea palmelor prin apă spre înainte (d),
întinderea energică la maximum a braţelor (e) şi marcarea pauzei de
alunecare prin menţinerea braţelor întinse (umerii, având scapula mult
mobilizată în basculă superioară) pentru a permite încadrarea capului şi
astfel diminuarea suprafeţei care ar putea conduce la valori ridicate ale rezistenţei
frontale (f), apoi, reluarea vâslirii....
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
O altă greşeală frecvent întâlnită este conducerea braţelor
spre înainte prin scoaterea acestora din apă ( regulamentul interzice
această manieră dar mulţi arbitri şi oficiali lasă nesancţionate asemenea
greşeli, în fond se poate spune că maniera are în vedere creşterea
vitezei şi aici se poate aplica proverbul ‚’scopul scuză mijloacele’, este o
chestiune controversată a aplicării regulamentelor...)
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
Vâslirea cu palmele până sub abdomen, (sub linia transversală imaginară care
uneşte umerii) va determina scufundarea capului, trunchiului şi pierderea
vitezei iniţial realizate. Prin conducerea palmelor spre înainte pe o distanţă
dublă ca lungime to ce s-a’câştigat’ vâslind până sub abdomen se va pierde iar
coordonarea, şi ea, va fi deteriorată.
(2 maniere de a începe inspiraţia – bras ’japonez’ şi bras cu ’delfinizare’
- conducerea palmelor peste suprafaţa apei...)
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
Cheia succesului, a reuşitei în obţinerea unei înaintări eficiente cu ajutorul
mişcărilor de braţe este sincronizarea momentului de ’apăsare
circular-biciuită’ a apei (finalul vâslirii până la nivelul bărbiei,
spernului) cu momentul inspiraţiei (adică a ridicării capului din apă).
Aici este important ca elevul să introducă în repetarea ciclurilor de vaslire
cu braţele a unui ritm optim, care poate fi obţinut şi/sau prin scurtarea
lungimii vâslirii – aceste tatonări se vor stabiliza atunci când elevul devine
stăpân pe mişcare.
Mecanismul actului respirator:
ca şi la crawl, fluture-delfin
..., sunt de remarcat 3 faze, fiecare cu un set de indicaţii diferite:
INSPIRATIA+APNEEA+EXPIRATIA.
Inspiraţia- la Bras-ul modern începerea inspiraţiei are ca puncte
de reper ultima partea a vâslirii (apăsarea biciuită) până la începerea
primei părţi a conducerii palmelor spre înainte.
In acest moment mişcarea palmelor fac ca umerii, capul înotătorului să se
ridice peste suprafaţa apei – deci acum este foarte uşor să se efectueze
inspiraţia...
Momentul prielnic ales este propriu fiecărui înotător şi defineşte ’stilul’
acestuia... Se execută
printr-o ridicarea a capului spre imediata vecinătate a apei de unde se poate
inspira cu uşurinţă. Momentul este de scurtă durată şi pentru acest motiv
recomandarea generală ’nu te lăcomi să tragi mult aer ...’ este perfect
valabilă.
Dacă executantul ridică prea mult capul pentru a putea inspira lejer va
determina o adâncire a membrelor şi a şoldurilor; astfel se va deteriora
poziţia orizontală a corpului, picioarele se vor afunda şi rezistenţa de
înaintare va creşte;
Dacă executantul va inspira mult aer (considerndu-l imperios necesar....)
în faza următoare , de expiraţie se vor ivi dificultăţi care repetate la 3-4
cicluri vor determina sufocarea şi deci – oboseala prematură
(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)
(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)
(momentul inspiraţiei este
plasat în finalul vâslirii şi solicită apoi conducerea rapidă a braţelor spre
înainte
..)
Apneea – este consecutivă actului de a ispira; este o fază
normală care permite sporirea relativă a presiunii aerului (oxigenului) pentru
a facilita reuşita unui schimb suficient la nivelul terminal al
plămânilor.
Apneea nu trebuie să dureze prea mult – ea se va considera terminată atunci
cînd aerul adus în incinta plămânilor îşi manifestă, cât de cât, efectul de
mărire a portanţei, a flotabilităţii, apoi aerul va fi expirat.
Expiraţia – reprezintă ’cheia’ succesului în practicarea
înotului; efectuarea ei în termenii de mai jos va asigura condiţia majoră a expresiei
’înotul = arta de a respira’.
Obiectivul principal a unei bune expiraţii este ca aerul expulzat să fie,
cantitativ, egal cu aerul inspirat. Orice abatere de la această regulă de aur
va conduce, imediat la disconfort respirator şi la alterarea prestaţiilor.
Poate că aţi remarcat , la marile competiţii, mulţi dintre câştigători, termină
efortul fără a manifestă nici o urmă de discomfort respirator (nimeni nu gâfăie
...); acest lucru este, mai mult ca sigur, cel mai important lucru din evoluţia
ce abia s-a încheiat : echilibrul dintre inspiraţie şi expiraţie este atât de
perfect încât înotătorul, care a reuşi chiar un record.., nu pare deloc obosit
– în orice caz nu manifestă nici o urmă de oboseală mecanică (sufocare) atât de
des întâlnită la majoritatea începătorilor.
In finalul abordării problemei respiraţiei – concluzia poate fi exprimată
astfel : ’cel care înotă bine o face deoarece are un ritm echilibrat al
respiraţiei’, restul problemelor (efortul maximal, tehnica corectă...) sunt
perfect dependente de automatizarea ritmului mişcărilor respiratorii şi de
aportul Oxigenului...!
[va continua...]
No comments:
Post a Comment