Sunday, June 9, 2013

TEHNICA CORECTA DE INOT 03

      

05.  MISCARI CICLICE DE INAINTARE (cu braţele, cu picioarele...)
            Inotul, înaintarea corpului care adoptă o poziţie corectă, este realizată optim prin suite de mişcări ciclice, ritmice, cadenţate, simetrice, efectuate, în principal cu membrele (picioare, braţe - doar la delfin şi cu ajutorul ondulaţiilor trunchiului, capului). In funcţie de procedeul executat, aceste mişcări pot fi: alternative (Crawl, Spate) sau concomitente, simultane (Bras, Delfin).
            La aceste mişcări se vor alinia, coordona şi cele destinate efectuării actului respirator (la Crawl – o mişcare asimetrică, care poate complica însuşirea corectă a coordonării globale, la Bras si Delfin o mişcare facilă, în planul frontal al înaintării iar la procedeul Spate, cea mai simplă modalitate de a respira dar care şi ea are un anume ritm  al inspiraţiei - expiraţiei).
            Indiferent de procedeu, fiecărei mişcări ciclice de propulsie i se pot descrie teoretic, biomecanic, 2 faze distincte:
            faza activă – care asigură efectul propulsiv şi
            faza pasivă – de reîntregire a ciclului;
            În mod obligatoriu între aceste două faze trebuie să existe o ’pauză de alunecare’ care contribuie la transmiterea energiei cinetice folosită la întregirea ciclului (faza pasivă de revenire are, de regulă,  sens opus direcţiei de înaintare ...) + transformarea acesteia într-un ’ moment de sprijin’ al viitoarei vâsliri ( al fazei active).

            La mişcările braţelor pauza de alunecare este deci necesară şi ’obligatorie’ indiferent cât de mică, scurtă ar fi ea; în caz contrar mişcările de vor transforma într-un ’meci de box cu apa’ iar apa se va ’răzbuna’ opunându-şi densitatea,  sporind rezistenţa  frontală ( este ştiut că dublarea vitezei de efectuare a vâslirilor cu braţele duce la împătrirea rezistenţei apei şi deci numai cu chibzuinţă şi, mai ales, mişcare corectă se va putea evita această inerentă ’împotrivire’ a apei ..).
            Aceste precizări (cele legate de faze şi pauza) vor avea un sens uşor diferit când  vom descrie mişcările de picioare la Crawl, Spate si chiar la Delfin ( la Bras – Nu ! la Bras există 2 momente cheie care se rezolvă prin scurte pauze de  alunecare sau de pregătire a vâslirii), desigur în compania unor execuţii perfecte caracteristice înotătorilor sportivi.... !

(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
[începerea fazei active – vâslirea [sus] + a fazei pasive - revenirea + alunecarea [jos])

06.  VASLIRI  EFECTUATE CU BRATELE

            Fiecărui procedeu de înot sportiv, din cele 4 care sunt definite de Regulamentul FINA (Delfin, Spate, Bras, Crawl – asta este şi ordinea de parcurs în probele de Mixt-Individual ....), îi revine efectuarea unor mişcări de braţe care, aparent, sunt diferite. In fond, dpdv biomecanic fiecare ciclu de mişcare de braţe este astfel înţeles (conform schemei anterior enunţate): faza activă – vâslirea, faza pasivă – revenirea braţului pentru reînceperea vitoarei mişcări + acea nelipsită pauză de alunecare.
            Celebrul specialist american Dr. J. Counsilman (1974, ’Science of Swimming’) a descris mişcările de braţe (prin analize minuţioase pe simulatoare computerizate) ca variante ale mişcării elicoidale, adică mişcări asemănătoare cu cele efectuate de palele unei elici de avion sau vapor.
            Caracteristica principală a mişcării propulsive a elicei este cea de ’apucare’ a aerului, a apei pe direcţii, distanţe SCURTE + cu VOLUME cât mai mari.... , când fiecare pală presează mediul spre înapoi !

            De regulă se poate remarca că fiecare vâslire, indiferent de procedeu, este aparent iniţiată prin conducerea apei pe o direcţie liniară, paralelă cu axul lung al corpului (mişcare asemănătoare celei efectuate de o şenilă de tractor / mişcare catherpilară) – în realitate fiecare vâslire realizează o mişcare sinusoidală, de perpetuă căutare, apucare a apei.
            La orice vâslire prima fază este condusă lateral direcţiei de înot ( apăsarea, prinderea), urmată de conducerea apei spre linia mediană ( tracţiunea) şi încheiată cu o împingere a apei, de data asta pe o direcţie paralelă cu linia mediană (împingerea accelerată, biciuită chiar).


            Aceste 3 faze ale vâslirii, atent analizate (descompuse), se aseamănă cu acţiunea elicei: fiecare secvenţă are un pasaj scurt + încearcă să prindă volume cât mai mari de apă aflate în relativă nemişcare.

(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)
            Să încercăm a ne imagina cum ar putea zbura un avion sau pluti un vas dotat cu mecanisme care ar efectua mişcarea şenilei...? Este cert că acel obiect nu va zbura, niciodată iar vaporul va înainta greoi. O altă variantă, a fost cea a mecanismului care propulsa vaporul cu zbaturi (sec. XIX)-formulă de randament scăzut.
(*grafica din Science of swimming, J.Consilman, Bloomington,1977)

            In concluzie: mişcarea de vâslire cu braţele seamănă cu cea a elicei şi ar trebui să ne imaginăm cu uşurinţă că de fapt braţul, palma se ’înfing’ în apă oferind corpului un punct de sprijin prin care acesta se va ’târâ’ spre înainte (vezi cap. V, pârghii de gradul III)

Şi palmele trebuie corect poziţionate în timpul vâslirilor...!
   
                      [ corect]    [ greşit]


 06.1. Braţe Craul
            Reprezintă o succesiune de mişcări ciclice alternative (când un braţ vâsleşte – celălalt efectuaeză revenirea+alunecarea). Vâslirea începe din poziţia cu braţul perfect întins spre direcţia de înaintare (!), având palma, degetele aproape suprapuse pe linia mediană imaginară (1), cotul ridicat printr-o uşoară rotare mediană internă a braţului în articulaţia humerusului pe scapulă (2), cu umărul mobilizat în basculă superioară, deci mult apropiat de circumferinţa capului (3).


(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)


            Vâslirea este o traectorie sinusoidală, începe prin apăsarea apei spre lateral (a), apoi tracţiunea cu apropierea de linia mediană (chiar cu direcţia punctului care indică centrul de greutate a corpului, adică ombilicul)(b) şi se termină prin apăsare accelerat-biciuită până la şold, adică până aproape de extensia finală a braţului(c)

(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)

[Vâslirea: apăsare, tracţiune, împingere ...]

            Revenirea comportă şi ea 3 faze: scoaterea palmei din apă prin ridicarea cotului (seamănă mult cu scoaterea mâinii din buzunarul de la spatele pantalonului ...) şi conducerea braţului astfel îndoit peste articulaţia umărului (control – un triunghi facut din palma+antebraţ – cot +humerus, având scapula mult mobilizată pentru a permite trecerea palmei peste suprafaţa apei ..., un amănunt foarte important !!!)(d), apoi, conducerea palmei, braţului spre înainte, pe direcţia de înaintare ( o mişcare ajutată de relaxare şi acţiunea gravitaţiei) (e) iar în final apare – nelipsita şi necesara - pauza de alunecare (f).
            O reprezentare corectă a acestei poziţii caracteristice procedeului craul este reuşită de expresia ’bumerang’ – cotul , ridicare sa, conduce braţul peste apă şi pe  deasupra umărului (care şi el, la rândul său este antrenat într-o mişcare de ridicare permisă celor cu mobilitate crescută în articulaţia scapulo-humerală ..., mobilitate specifică înotătorilor de performanţă).
            Asocierea cu forma bumerangului provine din practica înotătorilor australieni; triunghiul ’umăr-cot-palmă’ se poate remarca şi la foto ’respiratia corectă’.


[Ridică coatele...!]
            Dacă la faza de revenire am descris rolul cotului ca fiind unul important, un reper uşor de urmărit etc., la faza de vâslire ’ cotul’ îşi are, la fel, un rol important.
            De felul cum va fi el poziţionat, menţinut în timpul vâslirii va rezulta dacă înotătorul are ’pala elicei’ mai lungă sau mai scurtă, în această a doua ipostază – ineficientă.


 [Iată cum ’cotul jos’, corpul contursionat conduc la alte categorii de greşeli care fac ca mişcarea braţe craul să devină ineficientă.]
[du, ţine - cotul înainte ...!]
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
           
            Pentru a face ca braţul să apuce apa de cât mai departe posibil (vezi rolul pauzei de alunecare...) indicaţia cea mai corectă rezultă din expresia ’ Cotul sus’ sau chiar ’Cotul înainte’, aşa cum rezultă din ilustraţiile anexate
            A lăsa cotul jos, fie determinat de o mişcare de respiraţie defectoasă fie de o schimbare nedorită a poziţiei de alunecare a corpului este considerată o greşeală majoră, inacceptabilă în mişcările de crawl, mai ales la începători care riscă să rămână cu acest defect...
            Cotul jos poate avea ca origine o diminuarea a aportului miscărilor picioarelor fapt care induce reflex nevoia de a căuta noi puncte de sprijin pe apă cu braţele, sprijin necesar acum în primul rând susţinerii momentului de plutire şi mai puţin momentului de înaintare; astfel - înotătorul nostru va încerca sa se ’agaţe’, să se ’caţere’ pe apă în loc să ’patineze’ / alunece pe ea ....
Greşit
Corect
            O altă greşeală frecvent întâlnită la începători este ’târârea’ picioarelor poziţionate spre adâncimea apei, fapt care se reflectă, repercutează asupra efectului înaintării realizat de mişcarea corectă a braţelor
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

            Cheia succesului, a reuşitei în obţinerea unei înaintări eficiente cu ajutorul mişcărilor de braţe este sincronizarea momentului de ’împingerea biciuită’ a apei (finalul vâslirii) legat de terminare a revenirii (finalul alunecat ale revenirii ...). Aici este important ca elevul să introducă în repetarea ciclurilor de vaslire cu braţele un ritm optim de mişcare generator de înaintare evidentă.

Mecanismul actului respirator:

            De la bun început trebuie spus ca actul respirator se efectuează atât pe gură (în principal) cât şi pe nas (jetul de aer expirat ar avea tocmai sarcina de a evacua apa ajunsă în traectul respirator...)
            Sunt de remarcat 3 faze, fiecare cu un set de indicaţii diferite:
INSPIRATIA + APNEEA + EXPIRATIA.
            Inspiraţia - la Craul are ca puncte de reper (începerea mişcării de întoarcere a capului) ultima partea a vâslirii a palmei (împingerea biciuită) până la terminarea primei părţi a revenirii braţului (trecerea peste umăr).       Momentul prielnic ales este propriu fiecărui înotător şi defineşte ’stilul’ acestuia...    Se execută printr-o întoarcere laterală a capului cu bărbia spre piept+ o jumătatea din obraz în apă+gura cu buzele aduse spre imediata vecinătate a apei de unde se poate inspira cu uşurinţă !
            Momentul este de scurtă durată, parcă privind locul pe unde trece braţul, şi chiar şi pentru acest motiv recomandarea generală
’nu te lăcomi să tragi mult aer ...’ este perfect valabilă.
            Această răsucire a capului este singura mişcare asimetrică din tehnica de înot sportiv şi ea nu trebuie să genereze modificări majore în poziţia corpului, în sensul direcţiei de înot sau a ritmului, a  ciclicităţii mişcărilor.
            Dacă executantul întoarce prea mult capul va determina o răsturnare, pe o parte, a corpului;
            Dacă executantul ridică prea mult capul pentru a putea inspira lejer – se va deteriora poziţia orizontală a corpului, picioarele se vor afunda şi rezistenţa de înaintare va creşte,
            Daca executantul va inspira mult aer (considerndu-l imperios necesar....) în faza următoare , de expiraţie se vor ivi dificultăţi de expulzare care repetate la 3-4 cicluri vor determina o formă de sufocarea şi deci – oboseala prematură.

[două maniere corecte dar diferite de a efectua inspiraţia: un începător talentat (sus) şi la elită (jos) ]

            Apneea – este consecutivă actului de a ispira; este o fază normală care permite sporirea relativă a presiunii aerului(oxigen) pentru a facilita reuşita unui schimb  suficient la nivelul terminal al plămânilor. Apneea nu trebuie să dureze prea mult – ea se va considera terminată atunci cînd aerul adus în incinta plămânilor îşi manifestă, cât de cât, efectul de mărire a portanţei, a flotabilităţii, apoi aerul va fi expirat.

            Expiraţiareprezintă ’cheia’ succesului în practicarea înotului !
            Efectuarea ei în termenii de mai jos va asigura condiţia majoră a expresiei :

            ’înotul = arta de a respira’.
           
            Obiectivul principal a unei bune expiraţii este ca aerul expulzat să fie, cantitativ, egal cu aerul inspirat. Orice abatere de la această regulă de aur va conduce imediat la disconfort respirator şi la alterarea prestaţiilor.

            Poate că aţi remarcat , la marile competiţii, mulţi dintre câştigători, termină efortul fără a manifestă nici o urmă de disconfort respirator (nimeni nu gâfăie ...); acest lucru este, mai mult ca sigur, cel mai important lucru din evoluţia ce abia s-a încheiat : echilibrul dintre inspiraţie şi expiraţie este atât de perfect încât înotătorul, care a reuşi chiar un record.., nu pare deloc obosit – în orice caz nu manifestă nici o urmă de oboseală mecanică (sufocare) atât de des întâlnită la majoritatea începătorilor.

            06.2. Braţe Spate

            Reprezintă o succesiune de mişcări ciclice alternative (când un braţ vâsleşte – celălalt efectuaeză revenirea).

            Vâslirea începe din poziţia cu braţul perfect întins spre direcţia de înaintare (!), având palma, degetele aproape suprapuse pe linia mediană imaginară, poziţie redată de expresia ’ la ora 11 sau la ora 13’ / cei cu bună mobilitate a umerilor chiar la ’ora 12’.... (1), braţul este menţinut întins printr-o uşoară rotare mediană internă a braţului în articulaţia humerusului pe scapulă, astfel ca palma să ajungă în poziţie de pronaţie maximă, expresia ’ca un capac’ pe apă (2), cu umărul mobilizat în basculă superioară, mult apropiat de circumferinţa capului, expresia ’în spatele urechii’ (3).
(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)

            Vâslirea este o traectorie sinusoidală, începe prin apăsarea apei spre lateral având braţul întins (a), apoi tracţiunea apei pe un traseu paralel cu linia mediană a corpului (tracţiune ’în val’) traseu care nu poate fi efectuat cu braţul întins ci cu braţul îndoit prin scufundarea evidentă a cotului, până la depăşirea punctului care indică centru de greutate a corpului, ombilicul (b) după care braţul, printr-o extensie energică şi cu ajutorul palmei+antebraţului biciueşte apa până la întinderea completă, când palma propulsează apa chiar sub şezută adică până la extensia finală a braţului (c).
(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)
            Revenirea comportă şi ea 3 faze: scoaterea braţului întins din apă prin ridicarea umărului şi uşoară  rotare mediană internă a braţului, a cotului , şi conducerea braţului bine întins peste articulaţia umărului (control – o ’lumănare verticală ...) având scapula mult mobilizată pentru a trece braţul astfel întins peste suprafaţa apei ..., un amănunt foarte important !!!)(d), apoi, conducerea braţului spre înainte, peste umăr, pe direcţia de înaintare, o mişcare ajutată de relaxare şi acţiunea gravitaţiei (e) iar în final apare – nelipsita şi necesara - pauza de alunecare(f).

            Pentru o mai corectă dirijare a intării braţului în apă se foloseşte expresia ’du braţul la ora 11 sau la ora 13...’ iar pentru cei cu o mobilitate ridicată a umerilor ’ora’ va fi chiar ora 12,00 ....






(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988;*foto FINA Aquatics world, AFPgetty images)
Intrarea în apă a braţului la ’ora 12,00’


06.3. Braţe Delfin,

            Reprezintă o succesiune de mişcări ciclice simultane, concomitente  (ambele braţe efectuează o mişcare simetrică având ca reper linia mediană a corpului).
            Vâslirea începe din poziţia cu braţele perfect întinse spre direcţia de înaintare (!), având palmele, degetele aproape suprapuse pe linia mediană imaginară (1), coatele ridicate printr-o uşoară rotare mediană internă a fiecărui braţ în articulaţia humerusului pe scapulă (2), cu umerii mobilizaţi în basculă superioară, mult apropiaţi de circumferinţa capului (3).
(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)
 [conturul vâslirii se aseamănă cu gaura cheii]

            Vâslirea este o traectorie sinusoidală, începe prin apăsarea apei spre lateral (a), apoi tracţiunea cu apropierea de linia mediană (chiar cu direcţia punctului care ar indica centrul de greutate a corpului)(b) şi se termină prin apăsare accelerat-biciuită până la şold, adică până aproape de extensia finală a braţelor (c).

(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

[vâslirea: după apăsare+tracţiune urmează -  împingere]
            Revenirea comportă şi ea 3 faze: scoaterea palmelor din apă prin ridicarea coatelor (aseamănare cu gestul de scoaterea a mâinii din buzunarul de la spatele pantalonului ...) şi conducerea braţelor astfel îndoite peste articulaţia umerilor (control – un triunghi larg facut din palma+antebraţ – cot +humerus, având scapula mult mobilizată pentru a permite trecerea palmei peste suprafaţa apei ..., un amănunt foarte important !!!)(d), apoi, conducerea braţelori spre înainte, pe direcţia de înaintare, o mişcare ajutată de relaxare, acţiunea gravitaţiei şi manifestarea ondulaţiei trunchiului (e) iar în final apare – nelipsita şi necesara - pauza de alunecare (f).

(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

            Dacă la faza de revenire am descris rolul cotului ca fiind unul important, un reper uşor de urmărit etc., la faza de vâslire ’ cotul’ îşi are, la fel, un rol important. De lucrul cum va fi el poziţionat, menţinut în timpul vâslirii va rezulta dacă înotătorul are ’pala elicei’ mai lungă sau mai scurtă, în această a doua ipostază – ineficinetă.
            Pentru a face ca braţul să apuce apa de cât mai departe posibil (vezi rolul pauzei de alunecare...) indicaţia cea mai corectă rezultă din expresia ’ Coatele sus’ sau chiar ’Coatele înainte’, aşa cum rezultă din ilustraţiile anexate
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

            A lăsa cotul jos, fie determinat de o mişcare de respiraţie defectoasă fie de o schimbare nedorită a poziţii de alunecare a corpului, este considerată o greşeală majoră, inacceptabilă în mişcările de înot fluture/delfin, la fel ca la crawl, mai ales la începători
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

            Cotul jos poate avea ca origine o diminuarea a aportului miscărilor picioarelor fapt care induce reflex nevoia de a căuta noi puncte de sprijin pe apă, sprijin necesar în primul rând susţinerii momentului de plutire şi mai puţin important, acum, momentul de înaintare; înotătorul nostru va încerca sa se ’agaţe’, să se ’caţere’ pe apă în loc să ’patineze’ / alunece pe ea ....

(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

            O altă greşeală frecvent întâlnită la începători este ’târârea’ picioarelor poziţionate spre adâncimea apei, fapt care se repercutează asupra efectului înaintării realizat de mişcarea corectă a braţelor

(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

            Cheia succesului, a reuşitei în obţinerea unei înaintări eficiente cu ajutorul mişcărilor de braţe este sincronizarea momentului de ’împingere’ a apei (finalul vâslirii) legat de momentul inspiraţiei (adică a ridicării capului din apă spre înainte). Aici este important ca elevul să introducă în repetarea ciclurilor de vaslire cu braţele a unui ritm optim, care poate fi obţinut şi/sau prin scurtarea lungimii vâslirii – aceste tatonări se vor stabiliza atunci când elevul devine stăpân pe mişcare.

Mecanismul actului respirator:
ca şi la Craul - sunt de remarcat 3 faze, fiecare cu un set de indicaţii diferite:    
      INSPIRATIA + APNEEA + EXPIRATIA.

            Inspiraţia- la fluture (ca şi la craul...) începerea inspiraţiei are ca puncte de reper ultima partea a vâslirii (împingerea biciuită) până la terminarea primei părţi a revenirii braţului (înaintea trecerii peste umeri). Momentul prielnic ales este propriu fiecărui înotător şi defineşte ’stilul’ acestuia...    Se execută printr-o ridicarea a capului spre imediata vecinătate a apei de unde se poate inspira cu uşurinţă. Momentul este de scurtă durată şi pentru acest motiv recomandarea generală ’nu te lăcomi să tragi mult aer ...’ este perfect valabilă.
            Dacă executantul ridică prea mult capul pentru a putea inspira lejer va determina o adâncire a membrelor şi a şoldurilor;
            Dacă executantul ridică prea mult capul – se va deteriora poziţia orizontală a corpului, picioarele se vor afunda şi rezistenţa de înaintare va creşte,
            Dacă executantul va inspira mult aer (considerndu-l imperios necesar....) în faza următoare , de expiraţie se vor ivi dificultăţi care repetate la 3-4 cicluri vor determina sufocarea şi deci – oboseala prematură



(*foto FINA Aquatics world, AFPgetty images)

            Apneea – este consecutivă actului de a inspira; este o fază normală care permite sporirea relativă a presiunii aerului(oxigenului) pentru a facilita reuşita unui schimb  suficient la nivelul terminal al plămânilor. Apneea nu trebuie să dureze prea mult – ea se va considera terminată atunci cînd aerul adus în incinta plămânilor îşi manifestă, cât de cât, efectul de mărire a portanţei, a flotabilităţii, apoi aerul va fi expirat.

            Expiraţia – reprezintă ’cheia’ succesului în practicarea înotului; efectuarea ei în termenii de mai jos va asigura condiţia majoră a expresiei ’înotul = arta de a respira’.
            Obiectivul principal a unei bune expiraţii este ca aerul expulzat să fie, cantitativ, egal cu aerul inspirat. Orice abatere de la această regulă de aur va conduce, imediat la disconfort respirator şi la alterarea prestaţiilor.

            Poate că aţi remarcat , la marile competiţii, mulţi dintre câştigători, termină efortul fără a manifestă nici o urmă de discomfort respirator (nimeni nu gâfăie ...); acest lucru este, mai mult ca sigur, cel mai important lucru din evoluţia ce abia s-a încheiat : echilibrul dintre inspiraţie şi expiraţie este atât de perfect încât înotătorul, care a reuşi chiar un record.., nu pare deloc obosit – în orice caz nu manifestă nici o urmă de oboseală mecanică (sufocare) atât de des întâlnită la majoritatea începătorilor.


            06.4. Braţe Bras
            Şi la Bras remarcăm o succesiune de mişcări ciclice simultane, concomitente  (ambele braţe efectuează o mişcare simetrică având ca reper linia mediană a corpului).          

Vâslirea începe din poziţia cu braţele perfect întinse spre direcţia de înaintare (!!), având palmele, degetele apropiate de linia mediană imaginară (1), coatele ridicate printr-o uşoară rotare mediană internă a fiecărui braţ în articulaţia humerusului pe scapulă (2), cu umerii mobilizaţi în basculă superioară, mult apropiaţi de circumferinţa capului (3).
  
(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)
[ 2 maniere de a executa vâslirea la Bras după apăsare+tracţiune urmează – apăsarea circulară]
            Vâslirea este o traectorie sinusoidală, începe prin apăsarea apei cu palmele spre lateral (a), apoi tracţiunea scurtă, paralelă cu linia mediană, având coatele ridicate (b) şi se termină printr-o apăsare circular-accelerat (biciuită) până la nivelul pieptului, fără a fi conduse dincolo de linia transversală imaginară care ar uni umerii (!)(c).
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
(momentul de începere a tracţiunii având coatele ridicate; poziţia este caracteristică şi poate fi întâlnită şi la restul procedeelor de înot...)
            Revenirea comportă şi ea 3 faze: conducerea palmelor prin apă spre înainte (d), întinderea energică la maximum a braţelor (e) şi marcarea pauzei de alunecare prin menţinerea braţelor întinse (umerii, având scapula mult mobilizată în basculă superioară) pentru a permite încadrarea capului şi astfel diminuarea suprafeţei care ar putea conduce la valori ridicate ale rezistenţei frontale (f), apoi, reluarea vâslirii....

(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

            ’Cotul jos’ poate avea ca origine o diminuarea a aportului datorat miscărilor picioarelor fapt care induce reflex nevoia de a căuta noi puncte de sprijin pe apă, sprijin necesar în primul rând susţinerii momentului de plutire şi mai puţin important, acum, momentului de înaintare; înotătorul nostru va încerca sa se ’agaţe’, să se ’caţere’ pe apă în loc să ’patineze’ / alunece pe ea ....

(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

                O altă greşeală frecvent întâlnită este conducerea braţelor spre înainte prin scoaterea acestora din apă ( regulamentul interzice această manieră dar mulţi arbitri şi oficiali lasă nesancţionate asemenea greşeli, în fond se poate spune că maniera are  în vedere creşterea vitezei şi aici se poate aplica proverbul ‚’scopul scuză mijloacele’, este o chestiune controversată a aplicării regulamentelor...)
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)

            Vâslirea cu palmele până sub abdomen, (sub linia transversală imaginară care uneşte umerii) va determina scufundarea capului, trunchiului şi pierderea vitezei iniţial realizate. Prin conducerea palmelor spre înainte pe o distanţă dublă ca lungime to ce s-a’câştigat’ vâslind până sub abdomen se va pierde iar coordonarea, şi ea, va fi deteriorată.


(2 maniere de a începe inspiraţia – bras ’japonez’ şi bras cu ’delfinizare’ - conducerea palmelor peste suprafaţa apei...)
(*grafica Swimming manual, FINA TSC, Seul, 1988)
           
            Cheia succesului, a reuşitei în obţinerea unei înaintări eficiente cu ajutorul mişcărilor de braţe este sincronizarea momentului de ’apăsare circular-biciuită’ a apei (finalul vâslirii până la nivelul bărbiei, spernului) cu momentul inspiraţiei (adică a ridicării capului din apă).
            Aici este important ca elevul să introducă în repetarea ciclurilor de vaslire cu braţele a unui ritm optim, care poate fi obţinut şi/sau prin scurtarea lungimii vâslirii – aceste tatonări se vor stabiliza atunci când elevul devine stăpân pe mişcare.

Mecanismul actului respirator:
ca şi la crawl, fluture-delfin ...,  sunt de remarcat 3 faze, fiecare cu un set de indicaţii diferite: INSPIRATIA+APNEEA+EXPIRATIA.

            Inspiraţia- la Bras-ul modern începerea inspiraţiei are ca puncte de reper ultima partea a vâslirii (apăsarea biciuită) până la începerea primei părţi a conducerii palmelor spre înainte.
            In acest moment mişcarea palmelor fac ca umerii, capul înotătorului să se ridice peste suprafaţa apei – deci acum este foarte uşor să se efectueze inspiraţia...
            Momentul prielnic ales este propriu fiecărui înotător şi defineşte ’stilul’ acestuia...          Se execută printr-o ridicarea a capului spre imediata vecinătate a apei de unde se poate inspira cu uşurinţă. Momentul este de scurtă durată şi pentru acest motiv recomandarea generală ’nu te lăcomi să tragi mult aer ...’ este perfect valabilă.
            Dacă executantul ridică prea mult capul pentru a putea inspira lejer va determina o adâncire a membrelor şi a şoldurilor; astfel se va deteriora poziţia orizontală a corpului, picioarele se vor afunda şi rezistenţa de înaintare va creşte;
            Dacă executantul va inspira mult aer (considerndu-l imperios necesar....) în faza următoare , de expiraţie se vor ivi dificultăţi care repetate la 3-4 cicluri vor determina sufocarea şi deci – oboseala prematură
  
(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)


(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)
 (momentul inspiraţiei este plasat în finalul vâslirii şi solicită apoi conducerea rapidă a braţelor spre înainte ..)                 

            Apneea – este consecutivă actului de a ispira; este o fază normală care permite sporirea relativă a presiunii aerului (oxigenului) pentru a facilita reuşita unui schimb  suficient la nivelul terminal al plămânilor.
            Apneea nu trebuie să dureze prea mult – ea se va considera terminată atunci cînd aerul adus în incinta plămânilor îşi manifestă, cât de cât, efectul de mărire a portanţei, a flotabilităţii, apoi aerul va fi expirat.

            Expiraţia – reprezintă ’cheia’ succesului în practicarea înotului; efectuarea ei în termenii de mai jos va asigura condiţia majoră a expresiei ’înotul = arta de a respira’.
            Obiectivul principal a unei bune expiraţii este ca aerul expulzat să fie, cantitativ, egal cu aerul inspirat. Orice abatere de la această regulă de aur va conduce, imediat la disconfort respirator şi la alterarea prestaţiilor.
            Poate că aţi remarcat , la marile competiţii, mulţi dintre câştigători, termină efortul fără a manifestă nici o urmă de discomfort respirator (nimeni nu gâfăie ...); acest lucru este, mai mult ca sigur, cel mai important lucru din evoluţia ce abia s-a încheiat : echilibrul dintre inspiraţie şi expiraţie este atât de perfect încât înotătorul, care a reuşi chiar un record.., nu pare deloc obosit – în orice caz nu manifestă nici o urmă de oboseală mecanică (sufocare) atât de des întâlnită la majoritatea începătorilor.
           


            In finalul abordării problemei respiraţiei – concluzia poate fi exprimată astfel : ’cel care înotă bine o face deoarece are un ritm echilibrat al respiraţiei’, restul problemelor (efortul maximal, tehnica corectă...) sunt perfect dependente de automatizarea ritmului mişcărilor respiratorii şi de aportul Oxigenului...!

[va continua...]

No comments:

Post a Comment