Capitolul VIII
DESPRE
PRACTICAREA ÎNOTULUI – ANTRENAMENTUL
Sumar
01 Introducere;
02. Cantitate / Calitate
03 Antrenamentul
sportiv la inot
04.Antrenamentul pe
uscat
05. Atingerea
măiestriei (demonstraţia, mobilitatea);
06. Copiii şi înotul sportiv
07. Aptitudini pentru
practicarea înotului sportiv
08. Unele principii de bază ale pregătirii
09. 'General' si
'special' in pregãtire
10. BEST - eficienţa biomecanică la înot
11. Forţa la înot
12 'Harta' solicitãrilor musculare
13. Circuit training
14. Orientarea
pregătirii de perspectivă
15. Alimentaţia
copiilor înotători
16. Ciclicitatea
17 Forma
sportiva
18. ‘Expunerea’ la apa.
19. Dozarea
intervalului.
20. Antrenament cu auto-control
21 Bioritmul si
performanţele înotătorului
22. Aparatura asociată
înotului
23 Controlul gradului de antrenament –
supraantrenamentul,
24.
Concepte de antrenament
25. Incheierea
lecţiei, a efortului, a ‘vieţii sportive’
26. Filozofia -
'ştiinţa ştiinţelor’
rezumat+bibliografie selectiva
01
Introducere: pricipalele ipostaze
Activitatea de pregătire a
înotătorului sportiv este una palpitantă tumultoasă, şi… paradoxal
– în acelasi timp o activitate monotonă, de rutină.
Prima ipostază
este legată de caracterul ‘formativ’ al muncii:
--cu copii pentru ai învăţa corect să înoate,
--cu debutanţii pentru ai perfecţiona în practicarea
celor 4 procedee de înot sportiv,
--cu avansaţii pentru ai conduce, pe treptele măiestriei,
spre consacrare ’ …. dar,
--în egală masură, pe toţi aceştia pentru sădirea
sentimentului dragostei de ‘apă’ şi prin ea + a tot ce se ‘petrece’ în ea
(efortul, dezvoltare sănătoasă), a orientarii +
modelării pozitive a caracterului.
Activitatea
de pregătire sportivă conduce la ‘formarea’ unui ins creator, muncitor,
invingător…., aceste calificative reprezintă, poate, cea mai mare realizare pe
plan individual, probabil chiar şi inaintea performantei fizice in sine, a
‘recordului’….
Sportivul
înotător este un ‘soi’ aparte de individ ; mă refer la volumul de muncă depus
de înotător în comparaţie cu, de pildă, cu efortul unui fotbalist, care
reprezintă, totuşi, cel mai îndrăgit sport de pe această planetă…, dacă ‘dragii
noştri ‘fotbaliatori’ / să-i răsfăţăm puţin…, ar lucra cât lucrează un înotător…., multe s-ar schimba in palmaresul
‘sportului Rege’*
[munca pe uscat este acompaniată de
aparate de lucru din ce în ce mai bune, aşa cum se vede din grafică – planul
înclinat produs de firma Wassa,
USA]
A doua ipostază este legată de
caracterul ‘prospectiv’ al muncii: performanţa, reuşita; toate
acumulările anterioare sau cele programate spre ‘succes’ trebuie să fie
înţelese că reprezintă parcă un management al ‘unui capital’ menit a fi
bine ‘vegheat’ si, evident, bine ‘plasat’; aici intervine de
multe ori monotonia, rutina, stresul care poate avea şi efecte mai greu de
suportat.
Este
vorba de ‘muncă’, termen care a început, în ultima perioadă, să fie
scris cu ‘litere mici’ de către unii
dintre ai noştri…., maniera ce trebuie să fie rapid modificată în bine, pentru
a redeveni una comună, obişnuită nouă românilor…!
-----------------------
* Asta dpdv teoretic deoarece în practică
fotbaliştii, mai nou şi alte sporturi de echipă, suferă de un complex fatal –
ei trebuie să fie ‘’ready’ mai tot timpul, ei trebuie să joace (BINE !) de două
ori pe săptămână, la meciurile de club, apoi încă alte meciuri tari la echipa
naţională…, vai de mama lor de săracii fotbaliatori, aşa sport – indiferent de
câţi bani poţi căştigă, nu se mai numeşte sport, este o luptă de gladiator care
trebuie sa supravieţuiască şi deci economia de efort si energie se află pe
planul principal al existenţei lor… iar in tribune vin faniii…, nişte exaltaţi
care habar n-au de drama idolilor lor…, păcat că s-a ajuns la acest terminus al
Sportului commercial.
Fiind
vorba de ‘monotonia’ acceptată - care însoţeşte orice întreprindere de amploarea unei activităţi care se întinde
pe durata a 2-3 cicluri olimpice’ - adică
cca. 10-12 ani, cei ce se pregătesc astfel au în monotonie, în rutină adversari
permanenţi ce trebuie învinşi cu calităţi morale autentice, fără jumătăţi de
măsură.
Inotul sportiv, activitatea legată de
practicarea sa, organizarea sa şi încă multe alte amănunte sau împrejurări,
toate, în fond, reprezintă ‘un model’ la care mulţi dintre semenii
noştri aspiră totuşi ştiind că nu toţi pot intra în ‘Elită’ şi deveni ‘Campioni’
sau ‘Recordmeni’.., dar este bine ca ‘toţi’ sau cât mai mulţi dintre
noi, să tindem a deveni măcar un soi de ‘self-campion’ ( vezi soluţia BEST…) iar dacă acest
vis, de a fi ‘primul’ totuşi, unora li se şi mai întamplă, rămânem cu un mare
şi infinit ‘profit’: înotul românesc a avut şi are campioni de certă
valoare (Bunaciu, Pătrăşcoiu, Costache,
Lung, Mocanu, Potec, Gherghel ş.a.) .
In concluzie - Inotul educă şi asta este un mare câştig pentru toată lumea !!!
02. CANTITATE / CALITATE
Sunt categorii filozofico‑dialectice a
căror analiză şi interpretare trebuie atent deprinsa şi urmărită şi în sport,
deoarece se referă la sisteme biologice care nu pot fi interpretate mecanicist.
Manifestarea 'cantităţii' poate fi regăsită în diferite ipostaze:
=în plan
organizatoric ‑ număr total de bazine (suprafaţa utilă de apă), număr de
cluburi de înot, număr de copii care 'ştiu' să înoate, etc;
=în plan metodic
‑ număr de zile de antrenament, kilometraj de înot anual, număr total de
exerciţii / multilateralitate;
=în plan
competiţional ‑ număr de competiţii / an, număr de starturi / an, volum de
înot cu intensitate de concurs (serii, finale, ştafete).
'Calitatea' acompaniază cealaltă
categorie :
=la organizare,
se poate vorbi despre numărul de bazine cu activitate sportivă sau numărul de
cluburi care au cucerit diferite trofee;
=la metodica
pregătirii ‑ număr de antrenamente efectuate faţă de planificare, număr de
kilometri în înot cronometrat, înot zonat etc.
Manifestarea 'calităţii' are la bază procesul ‘acumulărilor cantitative' care va permite depăşirea nivelului de
lucru anterior atins; ele stau la baza progresului în procesul de pregătire
biologică ‑ trecerea la o nouă calitate (saltul)
fiind realizabil numai dacă acumulările au fost astfel dirijate, încât să
depăşească 'măsura' (măsura fiind limita până la care schimbările
cantitative nu afectează calitatea)
- adică gradul precedent de antrenament obişnuit.
Pentru a
cunoaşte 'măsura' este necesar ca prestaţia înotătorului să fie urmărită
cu ajutorul unui număr cât mai mare de 'instrumente':
- viteza m/s performanţa cronometrată (a),
- tempo/minut sau tempo/bazin (b),
- lungimea unităţii de vâslire (LUV, adică
împărţirea distanţei înotate la numărul total de cicluri complete de mişcare
(c),
- comparerea cu graficul optim de efort-concurs
(d),
- compararea cu mediile statistice ale altor
sportivi (e),
Toate
datele folosite trebuie înregistrate şi prelucrate în vederea studierii gradului
de antrenament atins.
Atât timp cât integritatea sistemului este
asigurată (funcţionalitate fizio‑psihologică
normală /stare de sănătate optimă), 'legea' acumulărilor "
cantitative" care duc la salturi " calitative" este perfect
aplicabilă.
03
ANTRENAMENTUL SPORTIV LA INOT
Reprezintă
principala formă de organizare şi desfăşurare sistematică a pregătirii
curente(1), concepută ca un
sistem de norme, cerinţe, principii pedagogico-instructive(2) de aplicare a metodelor şi
mijloacelor de exersare optimă şi eficientă a aptitudinilor psiho
-motrice, temperamentale, a capacităţii de efort(3) conform gradului dezvoltării fizico-funcţionale(4), a conduitei, a motivelor de aderare la obiectivele
stabilite (5) în funcţie de condiţiile
tehnico-materiale (6) şi de cadrul
organizatoric existent (7); [aceste 7 puncte pot fi dezvoltate – fiecare
în parte la nivelul unei alte lucrări ca aceasta…!]
Antrenamentul
poate fi specific (în apă), sau nespecific
(pe uscat).
Se poate
desfăşura în condiţii biologice normale
sau condiţii îngreunate (la altitudine medie-2000 m, în
barocamere, în bazine staţionare… ),
Poate fi
izolat - individual sau în grup - colectiv, putând fi consacrat fie învăţării, fie consolidării, perfecţionării
a tehnicii de înot, prin specializare
pe procedee şi probe de concurs, fie prelucrării combinate a calităţilor motrice generale sau a calităţilor motrice
speciale (prin zonarea efortului specific
probei de concurs).
Poate fi
proiectat pentru acumulări cantitative
(volum mare de înot) sau pentru salturi calitative (intensităţi maximale, complexitate tehnico-tactică).
Trebuie conceput, programat şi aplicat ca atare sau
modificîndu-l, adaptându-l în funcţie de condiţii imprevizibile.
Gândit a fi accesibil tuturor
înotătorilor dar în condiţii de solicitare diferenţiată a capacităţii individuale de effort.
Trebuie
condus cu ajutorul mijloacelor intuitive
(tehnică video, de calcul sau programare),
sau/şi prin măsuri adecvate de conştientizare
(control, autocontrol, evidenţă, analiză),
în scopul îmbunătăţirii performanţelor personale imediate şi de susţinerea a
unui grad ridicat al stării de sănătate în perspectivă ……, toate acestea - pînă la atingerea măiestriei, consacrării sportive definitive (obiectiv
final)!
04
ANTRENAMENTUL PE USCAT
Formă
complementară, nespecifică a pregătirii avînd ca scop dezvoltarea calităţilor
motrice generale (de bază, ajutătoare) şi partea specială (conform graficului probei de concurs, ş.a. obiective) în
conformitate cu sarcinile instructiv - educative proprii practicării înotului
sportiv.
Conţinutul,
locul şi ritmicitatea acestuia diferă în funcţie de obiectivele urmărite:
- de susţinere a capacităţilor aerobe (jocuri sportive, alegări, circuit training
extensiv)
- pentru dezvoltarea forţei musculare (capacităţii anaerobe) cu exerciţii
diverse, complexe cu îngreunări variate (circuit
trainig intensiv, haltere);
- pentru dezvoltarea vitezei (de repetiţie, de reacţie)
- prelucrarea la un înalt grad a mobilităţii
articulare şi a relaxării musculare (detenta)
- creşterea experienţei motrice de mişcare (abilităţi).
Antrenamentul
pe uscat poate avea ca ‘inventar’ metode
de simulare a efortului din proba de concurs la grupele de performanţă cu
ajutorul unei aparaturi de înaltă tehnicitate (Miny-Gym, diferite ‘trenajoare
sau ’ simulatoare biochinetice
asistate ‘ ş.a.)
El poate apărea cu o
notă separată în acele cluburi unde iarna nu există cele mai bune condiţii de
lucru (bazin acoperit) şi atunci când
starea de sănătate nu permite intrarea în apă pentru o perioadă scurtă iar
pregătirea fizică nu poate fi întreruptă.
Antrenamentul
pe uscat poate reprezenta o 'şcoală
de pregătire' ideală pentru obişnuirea cu activitatea ordonată, disciplină,
punctualitatea etc.; prin el se poate oferi sportivului o cale de ocolire a
monotoniei în anumite momente ale pregătirii.(vezi
Anexa nr 5, 6, 7 )
05 ATINGEREA MĂIESTRIEI
A
-Demonstrarea miscarilor; demonstraţia este metoda pedagogică
care mizează pe puterea intuitivă de reprezentare a mişcărilor de înot, în
scopul uşurării+întăririi prestaţiei calităţii intervenţiei directe a
monitorului, mai ales în cazul învăţării.
Nivelul
de abstractizare pe care îl capătă demonstrarea permite prezentarea sumară a
mişcării, păstrând detaliile cele mai reprezentative.
Pentru
acest motiv, demonstratia nu este necesar a fi făcută la un nivel calitativ
maxim-performant ci, mai ales, să sugereze cît mai fidel cele mai importante caracteristici ale actului motric
vizat şi să permită obligatoriu acompanierea ei cu un comentariu adecvat care
să evidenţieze / susţină detaliile importante din execuţia monitorului sau a
modelului ales.
(* grafica
din Swimming Manual, FINA, 1988, Seul)
In
această direcţie, mai pot fi asociate suita
materialelor intuitive (planşe, filme)
care, alături de demonstraţiile sportivilor fruntaşi, pot ajuta la realizarea
celor mai adecvate reprezentări ale
mişcărilor de înot.
- Asigurarea Mobilitaţii specifice,
In mod deosebit la
înotul de mare performanţă şi nu numai…, mobilitatea reprezinta calitate
motrică prin care sportivul reuşeşte să execute mişcările cu usurinţă având
amplitudine unghiulară mare fie prin propria-i acţiune fie sub influenţa unor
forţe externe (mobilizări pasive, vezi
Anexa nr 5)).
În plan general mobilitatea este o calitate
principală, specifică pentru înotător (sinonime:
flexibilitate, supleţe) care determină o mai bună, rapidă adaptare la
condiţiile mediului (obţinerea unui
echilibru stabil în apă) – iar în plan special - contribue la o mai corectă
‘exprimare motrică’ în cazul tehnicii celor 4 procedee, starturi,
întoarceri implicate concret de proba de concurs (se poate vorbi chiar despre mobilitatea brasistului, a delfinistului
etc).
Mobilitatea se
prelucreaza pe uscat sau în apa, ea
poate fi ‘ activă ‘ sau ‘pasivă’:
- formele
‘active’ comportă mobilitatea statică (de postură, de start) sau dinamică (bascularea omoplaţilor sau flexia plantară la fluture, craul, spate…,
rotarea externă a labelor şi gambelor la picioare bras), care stă în
strânsă legătură atât cu capacitate de a coordona exact mişcările cât şi cu
capacitatea de efort (randament, eficienţă);
- formele ‘pasive’ sunt întâlnite graţie
aplicării unor forţe exterioare (lucrul
cu partener, masajul mobilizator) prin care este mărit gradul de
amplitudine faţă de valoarea
mobilitatii active (diferenţa
constatată fiind conisderată ‘rezerva de mobilitate’).
Dezvoltarea
mobilitatii vizează direcţiile principale ale motricităţii (Viteza, Forţa, Rezistenţa) având ca suport Tehnica corectă de
înot, fiind calitatea motrică care necesită un program zilnic de lucru.
Perioada
biologică optimă în care se poate obţine o ameliorare substanţială a
mobilitatii este cea pre-pubertară (până la 11-13 ani fete/băeiţi), apoi,
consemnăm lucru pentru menţinerea ei la nivel optim (!).
Mobilitatea
este condiţionată de unele particularităţi ereditare, morfo-funcţionale individuale
legate de tipul somatic, de vârsta biologică sau sex ( vezi regenerare a ţesuturilor, restabilirea echilibrului hidric al
mediului intern etc) precum şi temperatura mediul (cel intern, cel ambiant)
încălzirea, oboseala având implicaţii majore pentru obţinerea randamentului
scontat (a se vedea diferenţele dimineaţa
la trezire, după un duş cald, după
încălzirea de la antrenament, după masaj mobilizator înaintea startului, după
efortul din probă).
Metoda
universală de dezvoltare a mobilitatii este cea prin repetări (exersare
zilnică, fără perioade de întrerupere, printr-un complex de exerciţii variate,
individualizate) astfel concepute pentru a o dezvolta atât cât este necesar
(fără exagerări care să ducă la întinderi
dureroase, laxitate, disfuncţiune).
Exerciţiile
de mobilitate (mai ales formele pasive)
trebuie să fie precedate de o bună încălzire pe fondul unei refaceri
complete faţă de zilele precedente (nu pe
fond de oboseală !), în pauzele dintre diferitele exerciţii să fie introduse
mişcări compensatorii de relaxare si alternarea articulaţiilor supuse
prelucrării.
Mobilizările externe (pasive) să fie făcute progresiv, cu
arcuiri repetate până la refuz şi în mai multe planuri de mişcare (evitarea exagerărilor !)
Mobilitatea
în cazul înotului trebuie testată cu atenţie la etapa selecţiei intermediare
(10-12 ani) în următoarele articulaţii: coloana vertebrală (planul
anterior), centura scapulară (circumducţia umerilor), ariculaţia
talo-crurală/ gleznele (
flexia şi circumducţiile labelor).
La copii
preşcolari mobilitatea nu este o calitate definitorie, cei din primele clase
pot asocia la exerciţiile din programa şcolară şi unele exerciţii speciale (chiar gimnastica cu partener sau exerciţii
din gimnastica Kiphuth), la grupele de avansaţi ea va fi educată dinamic (ex. în regim de Viteză, exerciţii de Forţă,
control. etc.)
In
legătură cu prestaţile înotătorului în proba de concurs, mobilitatea isi
spune
covărşitor cuvântul la execuţia tehnicii corecte (parcurs - viteza de
repetiţie), la întoarceri, start (viteza şi amplitudinea execuţiei),
pentru adoptarea unui tempo optim şi economic (fără încordări inutile).
Să nu uităm că. uneori,
prin masaj – executat de specialist, sportivul poate primi ultimele îndemnuri
înainte de start; de cele mai multe ori antrenorul nu mai este atât de aproape
precum poate fi maseurul….
Controlul
conştient al mobilitatii este ca şi în cazul respiraţiei (expiraţiei !) supus unei erodări prilejuite de efort şi consecinţa
acestuia - oboseala.(vezi ANEXA Nr. 5)
06. C0PIII SI INOTUL SPORTIV
Spre deosebire
de 'scalda' în apă de care poate beneficia fiecare dintre noi, 'înotul
sportiv', sportul nr. 1 al copilăriei multor generaţii de copii, a devenit
o activitate ce necesită o atentă instruire în compania educaţiei pentru muncă
la cele mai înalte exigenţe (compatibil
cu manifestarea chiar a spiritului de eroism, de sacrificiu, vezi exemplul
grăitor al neuitate-i Nadia…).
Inotul,
ca debut în sport, a 'fost' al adulţilor, chiar al acelor profesionişti care
trăiau din meseria de a se întrece, pe bani şi la pariu (Londra, început de sec.XIX).
Ideia
că înotul poate deveni sportul nr.1 al copilăriei poate fi atribuită, în două rânduri,
australienilor:
în 1893, Alik Wickham la 12 ani lansează
tehnica 'crawl' ‑ tehnica cea mai rapidă şi spectaculoasă care a 'cucerit'
lumea (vezi Anexa nr 14);
‑ din 1946, imediat după terminarea războiului, ei au organizat
foarte multe întreceri de copii (ideia
era a unui campionat, cu multe concursuri, adiţionare de puncte şi desemnarea
unui campion autentic..).
Dar după
1950, Beth Kaufmann, USA iniţiază 'age groups sistem'‑ul californian,
care, în scurt timp, a lansat serii mari de înotători de elită, sistemul fiind
extins treptat în toată America,
apoi în Europa pentru ca, în final, să devină un mod de organizare agreeat de
FINA. [**]
Evident,
sistemul a creat şi condiţiile exagerărilor. Copiii cu slaba lor capacitate de
a se opune 'nebuniilor' adulţilor (fie
antrenori fanatici, fie părinţi megalomani) au fost declaraţi, cu gingăşie
perfidă 'copii minune', aducînd 'age groups sistem'‑ul la condiţia de
'scop în sine'.
Cei mai
mulţi dintre aceşti copii se antrenau doar pentru ocuparea locului I şi nimeni
nu‑i ajuta să înţeleagă că întrecerea era un mod de joacă menit ai forma în
acest spirit pentru ca peste ani să aspire a deveni campioni autentici.
Cînd s‑a
observat că cei mai mulţi 'campioni', după o serie scurtă de succese, se
gîndesc 'să se lase' de înot (ca
nişte veritabile vedete !).... dar, mai grav cînd pentru obţinerea locului
I s‑a făcut 'pace cu drogul..' efectele negative, distrugătoare au
început să se vadă...
Opinia
publică sportivă a început să se întrebe: 'la ce sunt buni aceşti campioni?',
'dece să sacrificăm generaţii întregi de copii normali pentru a găsi cîţiva campioni
anormali?';
În
plus, mulţi specialişti, care ştiau că o
asemenea activitate oferă 'culcuş cald' unor non‑antrenori, au stabilit cu
exactitate datele care dirijează corect/optim 'fabricarea de recorduri'...şi au
exclus din acest 'menu' tocmai 'copiii minune', înlocuindu‑i cu o activitate de
angrenare şi învăţare a înotului a cît mai multor începători, din care, peste
ani, pot fi aleşi cei care doresc ei însăsi să facă performanţă.
[
În 1981 aşa era reprezentată ideia performanţei la copii în Rev. Swimming
magazine, SUA….]
Dar ‘Moda
copiilor minune' este pe cale de 'dispariţie', multe federaţii au hotărît să
acorde şansa primului campion deabea după vîrsta de 11-12 ani (mulţi dintre antrenorii autentici zâmbesc
chiar şi la aceste categorii de vârstă), dar pentru atingerea unui nou
statut, celor mai mici dintre copii le sunt necesare mai multe bazine, monitori
şi antrenori entuziaşti, un sistem de organizare competiţională temeinic
sponsorizată, ( chiar din rândul
părinţilor).
Iată
'filmul' ideal al modului de dirijare a unui copil pentru a deveni un
cunoscător al înotului sau chiar un viitor sportiv (în măsura pe care acesta o doreşte...):
--- pînă la 4‑5 ani:
cît mai multă scaldă, baie, joacă în apă, evitînd clar forţarea şi, mai ales,
contactul neplăcut al ochilor cu săpunul; obiectivul principal – plăcerea de a
juca în apă.
--- între 5‑9 ani:
învăţarea înotului de supravieţuire ‑ săritura în apa adîncă, 'călcarea apei',
înot defalcat cu picioarele, înot în coordonare globală (-/+respiraţie)
pe distanţe scurte;
atingerea unui nivel cît mai natural de relaţii cu apa, cu bazinul, cu regulile
de lecţii sau de joacă;
… între 8‑11 ani:
învăţarea înotului sportiv, a cît mai multor procedee tehnice, a starturilor, a
întoarcerilor în condiţiile impuse de efortul aerob‑moderat şi a sprinturilor
de maximum 50m, joacă cît mai multă ;
‑-- între 10‑13 ani:
perfecţionarea tehnicii însuşite în compania efortului combinat ‑ aerob
superior, 'la prag', sprinturi, cu accentuarea frecventă a modalităţii
calitativ
superioare de a înota
'cea mai mare viteză cu cele mai puţine mişcări'(vezi BEST), întreceri de
ştafete (joc);
…)--- între 12‑15
ani: specializarea în 1‑2 procedee personale, şi, definitivarea obţiunii de a concura
în 2‑3 probe individuale şi de ştafetă;
între 14‑17
ani:atingerea măiestriei;
după 16 ani:
consacrare naţională, internaţională;
după 22‑24 ani:
întreruperea treptată a regimului de viaţa sportivă, 'dezantrenare'.
------------------------
[**consemnăm
că, independent de acţiunile australienilor, americanilor, în 1951, în România,
au existat deja cluburi cu echipe de copii înotători, parcă nişte xeroxcopii
ale sistemului ‘age groups’: Ştiinţa Buc antrenori soţii Enăceanu,
Universitatea Cluj, antrenori Iordaki Bella şi Gyuri Baja dintre elevii lor
amintim pe St.Kroner, Astrid Gobel, Toma Varlaam, Gavrilă Blajek, Miky Popescu,
Marga Wittchenstein, fraţii Stefănescu ş.a. din Buc. iar de la Cluj - Ovidiu Hagea, Iuliu Lorincz, Mircea Doleanu,
Cezar Danciu, Kathy 0rosz, Mircea Olaru, ş.a. ]
Cel ce
doreşte să devina 'un mare' înotător trebuie să‑şi 'închine' copilăria şi
adolescenţa 'Zeului Neptun', adorat de cetăţenii Romei (Poseidon la vechii
greci), la ora actuală ’Zeul Bazin’…..
‘El’ îl
va rasplăti cu numeroase satisfacţii, de regulă, izvorâte din 'muncă şi
strădanie' cinstite, calităţi care alături de o stare perfectă de sănătate, îl
vor însoţi TOATA viaţa; toţi înotătorii ajunşi prin acţiuni echilibrate la
vîrsta senectuţii au declarat că aici 'ajungi' şi prin practicarea sIstematic ‑
conştientă a înotului, a sportului. Cei care încercă să‑l 'înşele' n‑o pot face
la infinit! [***]
(*foto din
colecţia personalaă)
(1965
– la bazinul Floreasca, grupa experimentală ‘Viitorul’ este fotografiată la
partea de perfecţionare a tehnicii startului )
Iată
prognoza la care trebuie să ne aşteptămn ceea ce priveşte creşterea
înălţimii / taliei a copiilor aflaţi în pregătire plurianuală (procentual %):
Vârsta
17 16
15 14 13
12 11 10
Masculin
99,47 98,01 95,28 91,26 87,18 84,82 8o,9578,21
Feminim
.99,87 99,56 99,05 97,67 95,35 91,83 87.7584,38
[*** Trebuie să recunoaştem că însăşi viaţa civilizată
dusă de copii noştri reprezintă, probabil, un debut al viitoarei lor comodităţi
şi nu numai…. Noi, de mici, îi punem în cărucior şi aşa este diminuat contactul
cu viaţa reală, motricitate naturală, îi ferim de orice posibil+minor accident
– iar ei devin temători fără motiv (prin aportul umanist al bunicilor ), le
oferim toate (‘pe tavă’) fără a le crea motivaţia elementară dobândirii acestor
avantaje, trebuie să fim mai atenţi la aceste mici, nevinovate aspecte…]
07. APTITUDINI PENTRU PRACTICAREA INOTULUI SPORTIV
Insuşirile
psiho-motrice individuale care pot condiţiona reuşita formării deprinderii de a
înota (tehnica sportivă) şi
angrenarea reuşită în procesul de pregătire pe parcursul a mai multor ani pot
fi:
-funcţional:
- vîrstă
biologică calitativ superioară celei cronologice;
- sistem
cardio-respirator optim dezvoltat;
- indici ridicaţi
ai forţei (detenta mişcării)
- bună mobilitate
în marile articulaţii
- maturare
endocrină cât mai lentă;
-psiho-motric:
- calităţi
intelectuale evidente (atenţia, memorarea);
- personalitate
pozitivistă;
- capacitatea
de a 'îndura', de a răbda;
- spirit
competitiv, eventual egoist;
- temperament
introvert, echilibrat;
-somatic:
- dezvoltare
fizică longilină (diametre apropiate);
- sistemul osos
- uşor ("oase de porumbel");
-
mobilitate înăscută, musculatura
dezvoltată;
- tonus
muscular normal, relaxat;
(grafică
din Inot-Manual metodic, M.Olaru, ed. Sport-Turism, 1982, Buc, vezi Anexa nr.
15)
Acest
tablou cuprinde referiri sugestive asupra gabaritului (biotipul somatic-greutate, talie, anvergura), gabarit care este
reprezentativ pentru fiecare probă, procedeu de înot (specializare strictă).
Debuturi:
+
învăţare: vîrsta optimă:
-
fetele la 5 -7, băieţii la 6 - 8 ani.
+
consacrare ideală:
-
18-20 la masculin, 15-18 ani la feminin
Nu
uitaţi - Aptitudinile sunt responsabile a cca. 15-20% din reuşita
performanţei... restul sunt atribuite, în primul rând Muncii de pregătire,
care nu poate ajunge la cotele ştiute din practică decât cu o covărşitoare
întrebuinţare a factorului motivaţional ("înainte
de 'a putea' este mai important 'a dori'....", sau, "ce este 'talentul'...? Este un
'pretext' de a munci de două ori mai mult..."!).
No comments:
Post a Comment