EVOCARI ISTORICE DESPRE INOT (I)

[ Din lucrarea "Despre inot... cu Mircea Olaru", 2007, S.S.Europeana, Bucuresti]

Capitolul VI

INOT -  EVOCARE ISTORICA

Sumar

01. arheologie + intrecerile 0limpice moderne;

02 aforisme  :’nu ştie să înoate, nici să citească’; ’evrika, evrika’; ’festina lente’ ; ’in balneis salus’; ’nare sine cortice’;

03. primele certificate de înot

04. thermele romane,

05. interzicere scăldatului în locuri publice;

06. cele 7 virtuţi cavalereşti,

07. primul manual de înot;

                                        rezumat+bibliografie selectiva

01.  ARHEOLOGIE

            Oamenii au practicat înotul din cele mai vechi timpuri. Urmele acestor activităţi au fost scoase la lumină de cercetările arheologice întreprinse într-o serie de zone

în care clima oferea condiţii de practicare a înotului aproape tot anul (*).

            Cele mai vechi reprezentări despre înot sînt desenele rupestre de la Gilf Kebir (Libia) care indică profilul unui brasist, repetat de 4 ori întocmai ca într-o kinogramă concepută acum cca. 7.000 de ani.(vezi Anexa nr. 14)

            În urmă cu aproximativ 5.000 de ani, hieroglifa care exprima noţiunea de înot reprezenta silueta unui craulist (Carl Diem, "Cultura fizică la egipteni", Sportverlag Berlin,1932).

            Pe zidurile dezgropate ale portului antic Kadeş (1.300 î.Ch.) sînt reprezentaţi

ostaşi hitiţi care se retrăgeau înot peste râul Oronte din calea armatelor egiptene. (ei foloseau ca ajutor tocmai musukurile (burdufe) în care aveau apa potabilă, necesară în mod curent – dar acum acestea erau umflate cu aer…)’

            În Teba, Luxor, Memfis în Egipt au fost decoperite vechi bazine de înot datând din perioada faraonului Tutmes I, iar printre ruinele palatului de la Nimrud (Persia, ac. Turcia, Malatya) a fost reperat, probabil, primul bazin acoperit cu apă încălzită (din două mari încăperi alăturate de de la care pornesc conducte de alimentare cu apă caldă).

            Tot ca vestigii arheologice amintim de celebrele 'therme' romane (Caracalla, Diocleţian la Roma şi chiar, foarte probabil, Herculanum pe teritoriul ţării noastre).

            Intrecerile 0limpice moderne, au atins culmi înalte în ceea ce priveşte manifestarea şi organizarea fenomenului sportiv.

            Ele plasează NATAŢIA pe locul 2 (după Atletism) prin numărul mare de probe şi participanţi la Înot, Polo, Sărituri, Înot sincron, Înot fond (în unele competiţii separate –înotul veteranilor ’Masters’), care periodic, la intervale de 4 ani  polarizează interesul întregii opinii publice. (’olimpiada’ reprezenta în antichitate, un mod de măsurare a timpului pe intervale de 4 ani...),

            Inotul, în antichitate, nu a figurat printre disciplinele de întrecere ale Jocurilor Olimpice (776 î.Ch.- 393 d.Ch) fenomen care are, ca durată, o perioadă de cca. 1000 de ani şi iată că întrecerea în spirit de cinste şi onoare( nunită de noi – sportivă ....), are, în civilizaţia umană o longevitate cum rar se poate întîlni, olimpiismul are o prezenţă cu care, din păcate,  ne-am prea obişnuit şi chiar, uneori, nu-i mai dăm atenţia cuvenită.

            Ciudat este faptul că înotul nu a fost adoptat de spiritul olimpiismului antic cu toate că regula care obliga participanţii să se întreacă având un echipament sumar {evolutii in pielea goala+in tribune femeile nu erau admise}..., iar fi avantajat, dar atunci întrecerile aveau cu totul alt scop decât cel obişnuit astăzi – întrecerile erau cu desăvârşire dedicate lui Zeus, deci izvorau dintr-o sacralitate greu de înţeles de noi astăzi.

            In acelaşi timp înotul, îmbăiatul era ominiprezent în piscinele special amenajate în palestre şi rămâne un aspect oarecum frunstrant - dece această formă de întrecere nu şi-a găsit locul meritat....?

            Dacă tradiţia mitică (Cultul închinat lui Zeus..) nu ar fi ocolit întrecerile de înot, probabil, ingeniozitatea grecilor (vestiţi marinari încă din poemele homerice..) ar fi dus la amenajarea unui loc prielnic de înot (Olimpia era departe de litoral, dar cele două răuri, Kladeus şi Alpheios ar fi putu să ofere apa necesară unei asemeni amenajări dacă anotimul nu era prea secetos…).

            Toate aceste considerente, probabil, au făcut ca la prima ediţie a JO Moderne (1896 – Athena), înotul să fie inclus printre disciplinele preferate ale timpurilor moderne.

-------------------------------

*[Persia, Egipt, Africa mediteraneană etc, amintesc de celebra expediţie arheologică a germanului Ernst Kurtius (1814-1896) care reuşeşte să scoată de sub pământul vechii Elade, în 1873, ruinele Olimpiei – loc sacru unde se desfăşurau ceremonii închinate lui Zeus… şi de atunci întrecerile olimpice antice .

A fost elementul care a trezit interesul multor entuziaşti şi astfel goana după flacăra şi ‘aurul’ olimpic` a început…]

            In respect deplin al spiritului olimpic (care interzicea prezenţa femeilor...) însuşi Pierre de Coubertin a fost, o perioadă, vehement împotriva participării femeilor la aceste întreceri (el a cedat deabea în 1912, la JO Stockholm cînd la întreceri au fost acceptate şi reprezentantele sexului slab...).

            Practicarea înotului este atestată de numeroase vestigii descoperite de arheologi şi de cărturarii care au putut descifra cultura antică.

            Infine, timpul a trecut iar azi înotul este la fel de important ca celelalte discipline.

Foto: Pierre de Fredy Baron de Coubertin

(1863-1937), care în 1906, la Bucureşti, a participat la fondarea Asociaţiei sportive de prietenie România-Franţa, în semn de recunoaştere a activităţii de renaştere a olimpismului antic  avută de predecesorul său - românul  Evanghelie  Zappa (cca 1800-1865) un precursor important al JO moderne; acesta a lăsat averea sa statului român, cu destinaţia – educaţie şi sport (vezi actualul Complex Olimpic de la Izvorani).

02 Aforisme legate de practicare înotului

            Vom încerca o succintă prezentare a unor aforisme (alături de un tablou cronologic interesant-Vezi Anexa nr 14) prin care regăsim referiri directe la înot şi importanţa acestuia:

            - ’nu ştie să înoate, nici să citească’ ... expresie invocată de Diogene din Laerte (sec III î.Ch.) într-o lucrarea care evoca viaţa unor celebri înaintaşi, printre care găsim şi spiritul lui Platon (429-347 î.Ch.) care, în lucrarea ’Despre legi’ punea celebra întrebare: ’Oare pot fi numiţi cu funcţii importante în Cetate cei care sunt contrariul inteligenţei după cum spune proverbul – nu ştie nici să înoate, nici să citească.... (în elina veche – mite nein, mite gramate).

            Romanii (despre care se spune că au cucerit Grecia antică pe cale armelor.. iar apoi Grecii i-au ‘cucerit’ pe Romani, pe calea culturii...) au preluat aforismul sub forma ’nec natat, nec legit’ (aici cu referire, mai ales, la ştiinţa conducerii), aforism mult apreciat de urmaşi, deoarece, iată, că peste alţi cca. 1500 de ani..., în plin elan al cavalerismului medieval german să mai fie folosit, în forma limbii acelor vremi, expresia :’uf dem rucke, uf dem bucke ....; dar aforismul, înţelesul lui, a fost folosit, chiar şi în timpurile noastre, ca acţiune politică în contextul ’Revoluţiei Culturale’ declanşate în China de celebrul Mao Tze Dun care a dat exemplu personal înotând şi citind concomitent... evident ‚ ’decalogul revoluţiei’ impus de partidul care-l conducea...., remarcabil aforism , nu ?!

            Iată alte cuvinte celebre:

            - Evrika, Evrika -  cuvinte încrustate în memoria omenirii în atâtea ocazii., au fost rostite într-un context legat tot de apă, îmbăiere, înot. Mai mult ca sigur ilustrul Arhimede (287-212 î.Ch.) atunci cînd a intuit relaţia ’greutăţii specifice a corpurilor’ faţă de unitatea etalon care era APA.., probabil că a fost primul care a înţeles cărui fapt se datorează posibiltatea unei fiinţe vii de a înota (în apă fiind scufundat corpul pierde o greutate egala cu cea a volumului de apă dislocuit.)..

            - Festina lente ... (Grabeşte-te încet...) -  expresie atribuită lui Augustus Imperator (63 î.Ch.-14 d.Ch.) de către Suetonius (69-141 d. Ch.) a fost probabil inspirat de aforismul grec ‘Speude bradeos’ ceea ce semnifică ‘că pentru a reuşi bine într-o activitate, intreprindere este bine să nu te grăbeşti…

            Este expresia favorită a unui om politic remarcabil care a schimbat placa turnantă a istoriei Romei antice – a condus Imperiul Roman de la forma de Republică la cea de Monarhie  prin abilitate, realism, luciditate şi echilibru (schimbare mai rar întâlnită în Istoria omenirii...!).    Cuvintele acestui mare transformator al timpurilor de mult apuse.., o personalitate a antichităţii, pot fi apropiate şi practicării înotului; ele pot conduce la adoptarea unei maniere sportive perfecte de a ne mişca în apă (şi nu numai..) care constă în: urmarirea cu perseverenţă de către înotător ca rezultatul folosirii celei mai corecte tehnici să se manifeste evident prin creşterea vitezei... dar cu condiţia de a folosi în acest scop – a cât mai puţine mişcări, deci cât mai puţin efort!

            Contrariul acestei conduite duce înotătorul, executantul la o perfectă ’ciomăgire’ a apei,  la o evoluţie obositoare şi ineficientă, fără randament ( acest mod de a gândi reprezintă, de fapt, ’piatra filozofală’ a practicării înotului sportiv contemporan, vezi Anexa nr.14).

            -’In balneis salus’ / In băi stă sănătatea...! - a fost prilejuit de activitatea filantropică a generalului  Agrippa (63-12 î.Ch.), foarte bogatul ginere al Impăratului Augustus; el a construit prima ‚ ’balinea’ pentru săracii Romei (anul 19 î.Ch.), prima dintr-o serie de alte 16 mici therme.

            - epigramistul Marţialis (43-94 d.Ch.) nu a scăpat ocazia de a-l ironiza  scurt pe Nero Imperator (37-69 d. CH.) care a condus despotic imperiul între 54-68 d.Ch. timp în care, pentru aşi spori popularitatea a construit şi multe  therme grandioase – poetul i s-a adresat linguşitor: ’ce poate fi mai ‘întunecat’ decît Nero (Negru) – ce este mai luminos ca thermele tale...!

            -’Nare sine cortice’ - Inoată fără papură... – a devenit celebru prin îndemnul anticilor ca oamenii cinstiţi să trăiască fără pile sau proptele ....; idem – în scrierile lui Sullularia apare povaţa: ’la fel cum se leagă băiatul ce învaţă să înoate cu manunchiuri de papură care-l ajută să plutească.., tot aşa sclavul trebuie să fie ca o împletitură de papură pentru iubitul său stăpân’.

            -’Autorul latin Vegecius (sec.IV d.CH.) în lucrarea  ’Epitoma rei militaris’ face referiri interesante din care rezultă că la Roma, în apropiere de ’Câmpul lui Marte’ (în vecinătatea Tibrului..) exista un loc special amenajat pentru învăţarea înotului. Instructorii iniţiau tineretul roman în arta de a se menţine şi înainta deasupra apei... – cei care făceau progrese, după cum afirma Horaţius (64-8 î.Ch), primeau un certificat prin care se atesta că ’nu mai au nevoie de supraveghere pentru a înota’.

            - Romanii, vestiţi luptători, au fost interesaţi aş învăţa şi caii să înoate: în ’Codex Theodosianus (23 Mai 391 d. Ch.!) cuprinde ordinul ca fiecare legionar să-şi pregătească calul pentru a putea înota.

            - In acele vremuri, cei care nu voiau să înveţe înotul erau ironizaţi, nimeni nu scăpa de aceste critici: Caligula (12-41 d.Ch.) a fost criticat, post-mortem .., de Suetonius (69-141 d. Ch.) că nu ştia să înoate ... iar despre Augustus Imperator (63 î.Ch.-14 d.Ch.) a avut numai cuvinte de laudă mai ales pentru acesta şi-ar fi învăţat singur nepoţii să înoate.

           

            - Răspândirea culturii greceşti în lumea romana s-a remarcat şi în ceea ce priveşte învăţarea înotului; această sarcină revenea, de regulă, sclavilor capturaţi din Grecia; mulţi dintre ei au devenit medici, maseuri, maeştri în practicarea exerciţillor fizice iar după anul 200 d. Ch. cei mai mulţi au căpătat cetăţenia romană (fenomen ce se repetă parcă aidoma şi în epoca actuală, însă pe alte meleaguri...).        

            Treptat patricienii Romei încep să prefere folosirea thermelor proprietate personală .., febra construirii acestor instituţii a cuprins, curând, întreaga Cetate eternă......

             După generalul Agrippa, Commodus Imperator, Nero, s-au construit o suită de therme, dar primul care începe construirea unor therme-edificii grandioase a fost Traian (53-117 d.CH.); el a gândit şi realizat o perfectă funcţionalitate a acestei adevărate instituţii, care, apoi, va deveni celebră în perioada domniei lui Caracalla şi Diocleţian.

            La începutul sec. IV d. Ch., Roma avea deja 11 therme publice, 926 de băi particulare şi cca. 2.000 de fântâni iar alimentarea cu apă era asigurată de 14 viaducte, multe din ele devenind vestigii istorice admirate astăzi de turişti.

            Accesul publicului în aceste therme nu era deloc costisitor, dimineţile erau destinate femeilor, bărbaţii fiind primiţi numai după orele prânzului până noaptea târziu.

            Moda thermelor s-a extins în toate teritoriile cucerite; este, mai mult ca sigur, că în Dacia Felix, la Herculanum şi reg. Sarmisegetuzei (azi Geoagiu-băi), unde apa caldă naturală facilita asemenea amenajări, au exista şi funcţionat aceste vestite therme romane.

            Odată cu decăderea Imp. Roman (Odoacru 476, Teodoric 493 d.CH., acesta din urmă la asediul Romei a tăiat aprovizionare cu apă a Cetăţii Eterne...), thermele au devenit locuri cu activităţi obscure, imorale şi prin scăderea rigorilor elementare de igienă, în bazine apăreau epidemii devastatoare.

            - In aceste condiţii, în anul 745 Papa Bonifacius al V-lea a dat edictul de interzicere a scăldatului în locuri publice, măsură aprobată de medici dar nimeni nu şi-a dat seama că regulile edictului se vor transforma în dogme, care au reuşit să ţină oamenii departe de apă, de înot încă 1.000 de ani.

            - Evul mediu timpuriu (cca. 1000 d.Ch) era dominat de aceste interdicţii, dar tentaţia de a se îmbăia, înota este relatată destul de des. În biografia lui Carol cel Mare (839-888) se atestă cert că acesta era neîntrecut la înot pe care-l practica în condiţiile existenţei apelor thermale la reşedinţa sa din Aachen.

            - Filozoful spaniol, de origine arabă, Petrus Alfonsus (1062-1106) aprecia înotul ca una dintre cele 7 virtuţi cavalereşti ale vremii (înotul în enumerarea lui avea locul al 2-lea).

            Dogma despre interzicerea îmbăiatului şi implicit a înotului, prin interdicţii şi pedepse drastice, a ţinut departe oamenii obişnuiţi de asemenea activităţi.

            Iată, de ex., în ce consta testul de ‘nevinovăţie’ a unei femei bănuită de vrăjitorie în Ţările Nordice: femeia era legată de mâini şi picioare şi apoi era aruncată în apă..., dacă se îneca – era dovada ca era vinovată (!?), dacă nu se îneca – era considerată ca deţinătoare a unor puteri oculte şi deci trebuia arsă pe rug ... (No comment !).

            In Prusia, se relatează că unii pedagogi au avut şi asemenea atitudini: corpul unui elev care a călcat interdicţia (a înotat şi

s-a înecat) a fost biciuit în faţa colegilor de la Lic. Elisabeta din Breslau (azi în Polonia).

            In această atmosferă, profesorul de limbi clasice de la Univ. Ingolstat, Elveţia – Nicolas Wynmann, a avut curajul de a scrie (în limba latină) primul manual de înot al epocii moderne (1538) ’Colymbetes sive de arti natandi’.

            El a putut avea o serie de cunoştiinţe,

informaţii puţin accesibile altora, având posibilitatea de a studia multe din operele anticilor.

            Lucrarea este concepută sub forma uni dialog între Pampirus şi Erotes în care se afirmă bucurile oferite de apă şi înot ..., se face clar afirmaţia ca Brasul este tehnica cea mai echilibrată..., (în opoziţie cu ‚’câineasca’ care era inestetică şi obositoare..); se fac aprecieri despre exerciţiile de ’călcare a apei’, asupra săriturilor în apă şi asupra salvării de la înec...; este probabil că Nicolas a avut ca model copilăria sa la Zurich unde fete şi băieţi se jucau în apă, înotau laolaltă, fără a le păsa de restricţii.

(coperta manualului lui Nicolas Wynmann; grafica poate că face aluzie la evenimentul pierderii vieţii, prin înec, în râul Kalykandos a lui Richard Inimă de Leu supranumit şi

‘Regele paharelor,

conducătorul Primei Cruciade,ciudat -

exact cu cca. 1500 de ani de la data când şi Alexandru cel Mare era cât pe ce să piară în apele aceluiaş râu care acum se numeşte Goksu /Apa curcubeu, râu care se varsă în Marea Mediterană lângă Mersin,Turcia….)

            Aşa fiind în 1545, Conciliul tridentin al Bisericii catolice o include pe lista cărţilor interzise. Manualul însă nu a avut prea mare ecou probabil că limba latină nu era bine ştiută de eventualii cititori. Insă după alţi 50 de ani, în 1587, în Anglia, Sir Eduard Digby, publică manualul său, urmat de un succes care a durat aprox. 100 de ani.

            Rezumat

            In lucrarea enciclopedică ‘ Sprechen im sport untericht eine analyse sprachlicher inszenierungen von sportlehren’, autor Detlef Kuhlman, editată în Germania, 1973, la pag. 280 este redată o pictură rupestra datată cu cca 3000 ani î.Ch.,care este situată în perimetrul Gilf Kebir de pe teritoriul actual al Libiei.      

            Personal cred că pictura, chiar naivă de-ar fi, nu reprezintă decât o veritabilă kinograma a unui procedeu de înot situat între ‘câineasca’ şi ‘bras’.

            Important este faptul că ea este poate cea mai veche reprezentare despre înot…, că în acele vremuri a existat un interes mare pentru învăţarea înotului, că locurile de atunci, permiteau practicarea înotului cu toate că azi acolo este un veritabil deşert.

            Rercent un cercetător britanic a făcut o afirmaţie surprinzătoare – acum cca 6.000 de ani clima s-ar fi schimbat radical şi astfel locuri care odată erau pline de vegetaţie şi apă au devenit rapid pustiuri de nisip (informaţia provine de la emisiunea Cadrane Radio Romania actualităţi din data de 11 sept. 2006, orele 13.16,00….)

            Idiograma care în scrierea hieroglifică reda noţiunea ‘înot’ invită la constatarea că ‘tehnica crawl’ era bine cunoscută de egipteni…(Carl Diem, "Cultura fizică la egipteni", 1932)..

            La fel, de data asta pe un papyrus egiptean a fost redată coordonarea mişcărilor în procedeul bras. Mişcarea este decompusă în 3 ‘timpi’, astfel - pornind de la stânga: este redată faza de pregătire a vâslirii  cu genunchii depărtaţi şi poziţia caracteristică a labelor (1), executarea vâslirii prin conducerea circulară a apei (2) şi finalizarea cu întinderea şi apropierea picioarelor (3) s.a.m.d.

            Metodica modernă, din zilele noastre, ‘elimină’ timpul (2), elevul fiind învăţat să vâslească elliptic- nu circular (!), practic, parcă ar împinge apa cu călcâile până la întinderea completă a picioarelor.

             Este posibil că autorul kinogramei bras, cunoscând importanţa momentului de pauză care trebuie marcat imediat după terminarea pregătirii (1), să fi adăugat încă odată acest moment; lipsa acestei pause, infime chiar, ar face că întreaga mişcare să semene cu o ‘învârtire a ciorbei’, de fapt o amestecare a apei şi nu o apăsare pe direcţia de înaintare, greşeală specifică începătorilor care nu au încă dezvoltat ‘simţul apei’.

            Tot în lucrarea mai sus amintită este reprezentată o statuetă din bronz, reprezentând elanul unui înotător înaintea săriturii, statuetă atribuită culturii etrusce (490-480 î.H.), descoperită în Perugia (Italia) şi expusă la Muzeul de antichităţi din Munchen (Germania. Dar despre acestea în Anexa 14

Anexa nr. 14   

EVOCARI  CRONOLOGICE ALE  PRACTICARII  INOTULUI...

            5000  î.Ch. - acum cca. 7 Mii de ani, pe stâncile din deşertul libian, la Gilf Kebir, a fost reprezentat un grup de 4 desene ale unui brasist, desene care reda deplasarea acestuia din plan depărtat în cel apropiat..., probabil prima kinogramă a mişcărilor de înot concepută astfel de vre-un ‘monitor’ al timpului; la ora actualá regiunea este pustie dar în acele vremuri se pare cá apa, înotul erau prezente intens în viaţa locuitorilor acelei regiuni dacá ne gândim cá, de exemplu, numai ridicarea unei schele care sá permitá acest act de creaţie putea reprezenta un efort apreciabil - probabil cá practicarea înotului era atât de îndrăgită încât necesita asemnea reprezentári grandioase, sinonime în zilele noastre cu celebrele cinematografe-auto, în aerul liber ale verilor americane...

            3000 î.Ch. - hieroglifa care deservea noţiunea ' a înota' reprezintá ideograma sugestiv stilizatá a unui înotátor de 'crawl' în Egiptul antic

            1500 î.Ch. - un papirus egiptean redá kinograma tehnicii de înot bras care nu diferá prea mult de imaginile acceptate azi...

            1300 î.Ch. - la Kadiş/Siria un bazorelief redá scena retragerii înot pe râul Orontes a hitiţilor din faţa oştirii egiptene.

            900 î.Ch. - Licurg, legislatorul Spartei impune înváţarea înotului la toţi copii care dupá vârsta de 7 ani erau luaţi spre formare  în grija statului pentru pregátire militará (educaţia spartaná…).

            880 î.Ch. - în palatul Nimrud, Asiria, se poate vedea un bazorelief reprezentând ostaşi înotând, ajutaţi de 'musuk'-ri (burduf cu apá, care ocazional putea deveni colac de înot umflat cu aer...)

            800 î.Ch. - în Iliada, Homer menţioneazá despre nerábdarea lui Protesiloas, un grec care pentru a fi primul care ajunge în Troia sare în apá şi înoatá cucerind astfel onorurile comandanţilor; în Odiseea, Ulise este evocat ca fiind aruncat de valuri pe ţârmul insulei Feacilor descrie cum înota frumoasa Nausica...

            500 î.Ch. - doua statuete de bronz de origine etruscá redau poziţia de elan a unui înotátor înaintea sáriturii în apă (Muzele din Dresda şi Munchen).

            500 î.Ch. - în Athena, aflatá la apogeul sáu, s-a perfecţionat instituţia gymnasiului/palestre atât de mult încât în incinta acestora existau şi bazine de înot (lautron) în care atleţii puteau sá se scalde şi sá înveţe a înota sub supravegherea pedotribilor calificaţi (monitori).

            480 î.Ch. - la asediul Siracuzei, patria lui Arhimede, athenienii au folosit scufundátori ('oameni broascá') pentru a se apropia de portul cetáţii (Tucitides).

            460 î.Ch. - Herodot evoca fapta de vitejie a grecului Skylios care a înotat spre corábiile lui Xerxes unde a táiat odgoanele lásându-le pradá unei furtuni care le-a risipit şi distrus..

            429-347 î.Ch. - Platon, celebrul filozof grec, în scrierea "Despre Legi", condiţiona ocuparea unei funcţii în administraţia Cetáţii numai dacá solicitatorul ştia sá înoate şi sá... scrie; atunci când Diogene din Laerţia, Cilicia (sec.III dH) a evocat vieţile şi doctrinele unor proieminenţi filozofi ai antichitáţii ( 10 lucrári pástrate integral...) reia ideia lui Platon sub forma unui aforism rámas celebru 'mite nein, mite gramate'( 'nu ştie sá înoate, nici sá scrie'), preluat în latiná sub forma 'nec natat, nec legit', aforism ce a pátruns şi în cultura medievalá cavalereascá sub forma ' uf dem rucke, uf dem bucke..', a devenit treptat expresia cea mai nimeritá pentru a ilustra ignoranţa şi slaba pregátire a unui individ care înafara faptului cá nu a înváţat sá înoate (ceea ce este atât de plácut...) nici nu a înváţat sá  scrie şi sá citeascá, ceea ce este absolut necesar pentru formarea unui individ.

            356 -323 î.Ch. - Alexandru cel Mare înainte de-al învinge pe Darius cel Tânár (332 îH) era sá se înece în râul Calycandos (actualul Goksu/’Apa-Curcubeu’ în limba turcá...) la Seleucia de Isauria (Silifke actual); apoi dupá victorie s-a relatat cum Alexandru înota în bazinele palatului cucerit de la fostul suveran (Plutarh, 50-125 dH); dupá cca. 1500 de ani...(!) la 1190, în acelaşi loc s-a înecat, de data asta, împáratul Friderich Barbarossa, probabil cá locul i-a fost evocat fárá a-i fi fost accentuat pericolul fatidic al legendei antice; odatá cu acest eveniment, Cruciada 1–a, s-a împotmolit definitiv...

            287-212 î.Ch. - Arhimede, ilustru inventator şi descoperitor a formulat principiul de bazá al hidrostaticei:" toate corpurile scufundate într-un lichid pierd o greutate egalá cu greutatea volumului de lichid dislocuit de acel corp...", principiu mult legat de practicarea înotului (flotabilitate); legenda spune cá tiranul Siracuzei, Hieron l-a angajat pe Arhimede sá dovedească frauda unui bijutier care la o coroaná de aur masiv a amestecat prea mult argint... Arhimede nu a gásit mult timp ráspunsul dar pe când fácea odatá baie, în ciubárul sáu, a remarcat cá picioarele-i se ridicá spre suprafaţa de parcá n-ar fi avut  greutate şi astfel a înţeles cá ele sunt mai uşoare faţá de o unitate de referinţá (apa) şi cá acelaşi raţionament poate sá-l ajute a demonstra frauda bijutierului... copleşit de neaşteptata descoperire, a ieşit gol-puşcă din cadá şi fugind spre palatul lui Hieron a strigat celebra exclamaţie "Evrika, Evrika..."(am gásit...)

            Grafică copiată de pe un vas aflat la Muzeul Louvre, Paris, din cultura Andokide; înotătoarea evident că practica un procedeu înrudit cu inotul crawl actual. Inotul în Grecia antică nu a fost inclus niciodată în programul întrecerilor olimpice, cu toate că în vestitele palestre, participanţii la antrenamente sau competiţiile olimpice aveau un bazin (de înot) în care se relaxau.

            Este ştiut că la întreceri nu participau decât bărbaţi, îndeobşte goi iar femeile nu aveau acces nici în tribune, evident. în schimb, la alte forme de întreceri (Jocurile Nemeice, Istmice ş.a.), aşa cum relata istoricul Pausianus, existau şi întreceri de înot şi chiar de înot feminin (celebrul istoric nu a făcut nici o referire la costumul de baie purtat de aceste naiade antice…). 

            In suita miturilor antice greceşti avem şi episodul iubirii dintre Leandru şi vestala Hero, slujitoare a Afroditei, zeiţa frumuseţii… O monedă descoperită la Abidos şi conservată acum la British Museum din Londra redă amploarea acestei poveşti şi implicit importanţa înotului în acele vremi. Leandru, pentru a se întâlni cu aleasa sa, traversa, îndeobşte noaptea, Helespontul, Dardanelele de azi, unde, cu o lumină în mână Hero îl aştepta; dar într-o noapte a izbucnit o furtună, Leandru s-a pierdut iar Hero l-a aşteptat până în zori fără a avea parte de obişnuita lor întâlnire …

            Peste aprox. două millienii, poetul romantic Lord Byron (1810), dorind să atragă atenţia asupra luptei de independeţă a grecilor cotropiţi de otomani, a traversat înot Dardanelele, reluând ‘povestea lui Leandru şi Hero’; gestul său a avut un mare răsunet în opinia publică a vremii şi indirect a făcut o bună propagandă înotului.

             Dar moda traversărilor a fost continuată de un soldat italian (Saletti) din fosta armata lui Napoleon, care după înfrângerea de la Waterloo (1815) a fost închis pe un doc din portul Dover; acesta a ajuns înot în Franţa, la Calais, traverâsnd canalul Mânecii şi astfel numele sau a devenit celebru….Traversarea Dover-Calais, a Dardanelelor (apoi şi a Bosforului) au devenit întreceri tradiţionale, mai ales în lumea marathoniştilor nautici….

            228 î.Ch. - romanii a fost acceptaţi ca participanţi la Jocurile Istmice,. fapt ce le deschide acestora accesul spre cultura eliná; la aceste întreceri , spre deosebire de Jocurile Olimpice, se organizau şi întreceri de înot (mai ales pentru fete.., femeilor fiindu-le interzisă participarea la manifestările olimpice); treptat încep sá fie preluate idei şi concepte ale spiritului elin, aristocraţii romani, adoptând din instituţia palestrelor de pildá, ideia báilor (thermelor). Dupá cum s-a remarcat şi cu alte ocazii în istoria omenirii, romanii au cucerit pe greci pe calea armelor... pentru ca apoi, grecii sá cucereascá lumea romaná pe calea culturii... şi este nemaipomenit de reconfortant gândul cá şi practicarea înotului fácea parte din acest arsenal de 'luptá' culturală (vezi Kiriţescu ‘Palestrica’)...

            100 î.Ch. - arheologii dezgroapá în anii 1910-15 ruinele unui bazin cu apá încálzitá situat la Jericho în Palestina

            55 -53 î.Ch. - Cezar Imperator, relateazá în scrierile sale numeroase activitáţi legate de apá şi înot la triburile germanice:"ei se îmbáiau în apele râurilor chiar şi iarna, noii náscuţi erau scufundaţi în valurile reci pentru a-i cáli de timpuriu...".

            15 d.Ch. - Germanicus, general şi om politic roman, când a încercat sá construiascá un pod pe râul Eder, 'chattenii', trib germanic, l-au împiedicat s-o facă venind neaşteptat înot pentru a-l respinge...

            33 d.Ch. – Iisus este botezat în apele Iordanului….

            40 d.Ch. - poetul Marcus Aurelius Merialis descrie într-o odá un grup de balet în apá  în timpul domniei lui Caligula (37-41).

            98 d.Ch. - Tacitus  (55-120 dH) afirmá cá un întreg trib batav s-a putut retrage din calea romanilor trecând Rhinul înot spre dezolarea urmăritorilor...

            196 d.Ch. - Caracalla, împárat roman (211-216) a construit una dintre cele mai mari therme (restauratá de Theodoric, dupá 493), vestigii care mai dáinuie şi astázi la Roma.

            300 d.Ch. - Diocleţian, împárat roman (240-316) a construit un nou edificiu al thermelor care-i poartá numele, în care se puteau gázdui cca. 1600 de persoane.

            450 d.Ch. - numárul thermelor care funcţionau în Roma era de cca. 850 (edificii publice şi cele private); dupá 476, anul desfiinţárii Imperiului Roman de Apus, întreaga civilizaţie anticá decade, în ceea ce priveşte înotul şi thermele apar tot mai des nemulţumiri datorate proastei administrári care ducea la molime pustiitoare şi la perversitáţi condamnate de noua credinţá, religia creştiná.

            730 d.Ch. - în Anglia, la Beowulf-Epos, cu prilejul comemorárii dispariţiei vestitului conducátor Beovulf, se organizau anual întreceri printre care si cele de înot - mare fond; naratorii afirmau cá concurenţii din Brecca şi Beowulf porneau înapoi din Gotland, înotând 5 zile/5 nopţi, pâná ajungeau în Norvegia la Beowulf şi respectiv în Finlanda, la Brecca ....

            745 d.Ch. - prima interzicere oficialá a 'scaldei publice' şi implicit a practicárii înotului (Papa Bonifaciu I).

            982 d.Ch. - Otto II, împárat german, reuşeşte sá scape din încercuirea arabá la Crotona, înotând, împreuná cu al sáu cal şi întreg echipamentul de cavaler....

            cca.1.000 - în Europa nordicá, vinováţia unei persoane suspectate de acte vrájitoreşti era probatá prin testarea capacitáţii de a înota: având mâinile şi picioarele legate, victima era aruncatá în apá..., dacá individul/individa (mai ales), se îneca se considera cá astfel s-a dovedit vinováţia pentru care şi-a primit binemerita-i pedeapsá..., invers, dacá reuşea sá scape, cel în cauzá era scos din apá şi...apoi, ars pe rug... !!!

            1190 - Freiderich I Barbarossa ('împáratul paharelor...') s-a înecat atunci când încerca sá treacá înot râul Calycandos (actualul Goksu/’Apa-Curcubeu’ în limba turcá...) la Seleucia de Isauria (Silifke actual, Mersin, Turcia); posibil ca el să fi fost tentat să repete isprăvile lui Alexandru Makedon care cu cca 1500 de ani înaintea sa, este atestat ca, ar fi reuşit să înoate în acelaşi loc…

            cca.1.200 - printre cele 7 virtuţi cavalereşti, înotul figura pe locul al doilea, dupá cálárie şi înaintea mânuirii armelor (3),aruncarea pietrei (4), luptele (5), turnirul (6) şi ..galanteria de palat (7).

            cca.1.400 - cronicile oficiale enumerá în Germania numárul de bái publice: Frankfurt 29, Breslau 12, Nurenberg 8 plus cele amenajate pe o serie de corábii dezafectate în diferite porturi (Hamburg).               - Vittorino da Feltre la 'Casa voioşiei' din Mantova, asociazá şi înotul la educaţia fizicá dedicatá copiilor.

            1452-1512 - Leonardo da Vinci, proiecteazá, în seria sa de invenţii/inovaţii, primele 'palmare' destinate sporirii vitezei de înot.

            1530 - Ludovic Vives în 'Tradebdis disciplines' apreciazá înotul ca primejdios şi imoral...

            1538 - Nicolaus Wynmann din Ingolstat/Elveţia, publicá în limba latiná primul manual de înot din lume.."Colymbetes sive arte natandi".

            1555 - celebru pentru noi românii, Olahus Magnus, în "Istoria de gentium septentrionalium", Roma, dedicá 10 pagini înotului (indicá valoarea înváţării prin imitare, folosirea materialelor ajutátoare, accentueazá aspectul utilitar şi paramilitar al deprinderii de a înota...).

            1563 - Conciliul Tridentin al Bisericii Catolice a pus lucrarea lui Wynmann pe lista "librorum prohibitorum"...

            1564 - Francois Rabelais în 'Gargantua et Pantagruel' (cap.'Traite d'education') sub motto-ul 'fá ce-ţi place'... pledeazá pentru un regim de mişcare armonios în care înotul era recomandat a fi practicat sub toarte formele, aláturi de vâslit şi conducerea velelor.

            1569 - Hieronimus Mercuriallis în 'Arts Gymnastica’, Veneţia, asociazá la exerciţiile gymnice şi báile, înotul, masajul ‘care erau vestite încá din antichitate...’

            1570 - Roger Acham în "School Master" recomandá înotul ca un mod de mişcare în aer liber.

            1582 - Richard Mulcaster în "The elementary" pledeazá pentru exerciţii care sá asigur atât instruirea cât şi educaţia; înotul figura dupá alergári şi sárituri.

            1587 - Sir Eduard Digby, Univ. Cambridge, realizeazá primul manual de înot scris în englezá, lucrarea a fost utilá cca. 200 de ani fiind la baza sistemul modern de înot promovat de englezi In sec. XIX

            1595 - dr. Thomas Elyot în 'The castle of health' include înotul în suita exerciţiilor necesare de timpuriu pentru întárirea corpului, câştigarea forţei şi a îndemânárii.

            1603 - se relateazá cá în Japonia înot este obligatoriu în şcoli.

            1668 - Jan Komenski în 'Orbis pictus' ilustreazá scene cu exerciţii organizate în aer liber, printre care înotul este redat cu explicaţii sumare; programul unei zile de şcoalá la Saroş-Pataki era aranjat dupá regula celor '3 x 8' (muncá, somn, educaţie+igiená).

            1688 - John Locke în 'Cugetári despre educaţie' reafirmá dictonul lui Juvenal "minte sánátoasá în corp sánátos", înotul fiind preferat medicamentelor, aláturi de alte forme de mişcare.

            1727 - Voltaire, dupá ce a vizitat Anglia, Londra noteazá admirativ efectele benefice ale mişcárilor, exerciţiilor în aer liber, practicate de tineretul englez în comparaţie cu cei din Franţa, fácând aluzii la jocurile olimpice antice; canotajul şi înotul sunt evocate convingátor.

            1760 - la Paris este deschis primul ştrand public pe malurile Senei la care înváţarea înotului era în grija maestrului Paitevin

            1762 - J.J.Rousseau (1712-1778) publicá 'Emile ou de l'education', în partea a II-a recomandá báile reci şi practicarea înotului ca forme de mişcare menite a oferi copiilor satisfacţiile gásite de adulţi în practicarea exerciţiilor fizice.în ’Emile – ou l’education’ remarcă că tinerii învaţă să călărească, ceea ce este atât de costisitor dar foarte puţini învaţă să înoate cu toate ca acest lucru nu-i costă nimic... Ca şi compatriotul său Montaigne (1533-1592) sau filozoful englez John Locke (1632.1704), Rouseau încerca să depărteze tineretul de spiritul educaţiei feudale pentru a-l face să recepteze mai lesne mesajul umaniştilor.

            1769 - Benjamin Franklin publicá 'Cum sá devii înotátor îndemânatic în scurt timp' în care apar exerciţii şi metode de înváţare; autorul foloseşte pentru prima datá expresia 'to crawl' - ' a se târâ'  în limba englezá.

            1774 - J.B. Basedow în 'Das Elementarwerk' în patru volume, evocá înotul printre cunoştinţele şi exerciţiile necesare copiilor, mai ales vara când sunt organizate tabere cu corturi; aceleaţi îndemnuri sunt susţinute de prof. Bahrdt în lucrarea 'Despre scopul educaţiei'.

            1785 - pastorul C. Salzman înfiinţeazá la Gotha Institutul de educaţie Philantropinun în care regimul de viaţá era apropiat de naturá, printre alte exerciţii este enumerat şi înotul

            1788-1793 - la Tg.Mureş medicul Stefan Mateyus, publicá o lucrare în care înotul este regásit pe cuprinsul a 26 de pagini, aláturi de alte exerciţii fizice şi în contextul unor adevárate forme de antrenament.

            1793/94 - Robespiere şi Saint-Just militanţi ai Revoluţiei Franceze au prezentat Convenţiunii planul de reorganizare a înváţámântului naţional în care copii între 5-10 ani era vizaţi cá 'trebuie sá înveţe sá citeascá, sá scrie şi sá înoate'; în acelaşi spirit i-a fost prezentat lui Napoleon planul de reorganizare a educaţiei tineretului dar vizând mai ales pregátirea militará (raportor Lexcanal).

            1797 - Oronzio di Bernardi publicá 'Concepţia completá a înváţării înotului bazatá pe studii asupra greutáţii specifice a corpului omenesc' în care se pledeazá pentru înváţrea naturalá, fárá ajutorul unor materiale etc.

            1798 - GutsMuths editeazá 'Cárticica despre arta înotului pentru salvare' în care pleadeazá pentru folosirea materialelor ajutátoare la înváţarea înotului şi, mai ales, în salvarea de la înec, materiale care-i pot permite unui instructor lucrul concomient cu mai mulţi elevi; In 'Gymnastik fur Jugend' (cap.III) se ocupá pe larg de scalda în apá rece şi cálirea organismului. 

            O gravură din epocă care arată cum era echipat un instructor de înot; ‘băţul’ este deci un accesoriu tradiţional, el mai este folosit şi astăzi, cu success – şi eu îl folosesc şi mulţi râd sau devin ironici dar cu ‘el’ (exact ca un creion aparte..) corectez cu success multe din greşelile fiecărui începător. Bine înţeles că niciodată destinaţia acestuia nu este schimbată…

            Gravură din perioada abordării înotului de catre părintele sistemului de e.f.s. din Germania. Este vorba de filantropul Guts Muts care a întărit sistemul gimnasticii germane (‘Gymnastik fur die Jungend’) şi a aplicat principiile acesteia şi la învăţarea înotului (foto)

            Johann Christoph Friederich Guts Muts (9 Aug 1759 – 21 Mai 1839) părintele gimnasticii germane, adică a sistemului efs în care a fost înglobată şi practicarea înotului, numit de contemporani ‘părintele gimnasticii naţionale’.

            - Anton Vieth în 'Incercare de enciplopedie a exerciţiilor fizice' face o clasificare a acestora în ' exerciţii pasive'/'active' iar înotul este descris într-o manierá acceptabilá şi astázi.

            1800 - la Paris este deschis primul bazin acoperit de înot în locuinţa particulará a unui oarecare Roger, bazin ce a funcţionat pâná în 1833.

            1810 - la 3 mai, Lord Byron traverseazá Helespontul/Dardanele pornind de la Abydos spre Lampsakos (cca. 2,7 km), în semn de prietenie cu cauza populaţiei greceşti încá sub ocupaţie otomaná, acţiunea a avut un efect de mare popularitate a practicárii înotului chiar dacá celebrul poet nu s-a mai înapoiat vreo-datá la Londra, rámânând definitiv în Grecia.

            - în Japonia sunt organizate mari competiţii/ festival de înot care durau câteva zile, la concursuri participau, mai ales elevii.

            1815 - prizonier dupá bátália de la Waterlo, italianul Jan Marie Saletti evadeazá de pe docurile portului Dover şi ajunge înot pe ţármul francez, la Calais, cutezanţá care a fost mult aplaudatá de opinia publicá francezá.

            1817 - gen.prusac Ernest von Pfuel publicá 'Despre înot', manual destinat înváţrii 'pe uscat' a înotului de cátre soldaţi sub supravegherea unor instructori puţin calificaţi pentru aceastá activitate şi în sáli dotate cu aparaturá specialá.

            1818 - la Berlin se deschide primul bazin / strand public descoperit de înot.

            1819 - Franciscus Nactegall reuşeşte în Danemarka sá introducá obligativitatea exerciţiilor de înot în cadrul instrucţiei militare (ceea ce noi nu putem face azi !).

            1820 - la Londra sunt organizate anual curse de înot pe Tamisa de cátre studenţii de la Eton-College; cursa avea distanţa de cca. 1 milá şi se desfáşura între podurile Hamersmith şi Putney.

            1828 - este deschis primul bazin acoperit de înot (!) la Londra, apoi peste alţi 10 ani erau 8 asemenea bazine în care se desfáşurau şi concursuri profesioniste.

            1835 – Bucureşti  Inaugurarea Şcolii de înotat din mahalaua Izvorului

            1837 -ia fiinţá prima  asociaţie de înot, la  Londra având ca fondator pe John Strachan.

            1844 - dr. Pavel Vasici tipáreşte la Braşov traducerea lucrárii ' Macrobiotica' a medicului german Hufeland în care înotul este situat printre formele de mişcare care 'întineresc' corpul.       

            1845 (30 Aprilie)  –apare manualul Maestrul de înot arădean

            -In anii 1850…, parizianul Chevalier, probabil copiindu-l pe  generalul prusac Pfuel (1817, care-şi iniţia soldaţii pe uscat…) a instalat pe malul Senei un carusel menit a simula mişcările de înot bras pe uscat; este perfect adevărat că ‘învăţarea’ începe pe uscat dar apoi ea trebuie să continue în apă, altfel nu se poate.., dar cum în armată ‘totul’ este posibil …. – înotul era însuşit doar pe uscat.

            1846 - în februarie la Sydney se organizeazá primul campionat pe distanţa de 440 yd. câştigatá de  brasistul Robinson Bats în 8.43,oo.

            1873 - John Trudjon, la Londra, demonstreazá public noua sa tehnicá care-i va purta numele.

            - cpt. Matthew Webbs traverseazá pentru prima datá Canalul Mânecii, de la Dover la Calais în 21 h:45 min. (în 1883 îşi pierde viaţa încercând sá strábatá apele cascadei Niagara, într-un butoi...). 1961 Argentinian Antonio Abertondo started the first successful non-stop swim across the Channel and back, completed in 43 hr 5 min.

            1874 - la Londra ia fiinţá prima federaţie de înot din lume - cea englezeascá prin reunificarea asociaţiilor din acest oraş.

            1882 – apare ‘Scoala de patinat şi înotatu’, traducere lui Gh.Moceanu după Michael Closs.

            1890 - la Bucureşti se deschide strandul 'Tir' lângá Podul Mogoşoaiei, avea un bazin de 33,3 m cu 6 culoare, relatare a Dlui.Ing Dinu Rădulescu, fost înotător al anilor 1950.

            1893 - prima demonstraţie cu tehnica crawl  este realizatá de Alik Wickham, Australia, care la 12 ani a realizat 44 sec pe 66,6 m în piscina Bronte, Sydney; el afirma cá tehnica a înváţat-o de la báştinaşii ins. Rubiana/arh. Solomon, antrenorul G.Farmer este cel care a denumit noua coordonare botezând-o 'crawl'...

            1896 - primele întreceri olimpice de înot s-au desfáşurat în golful Zea, la Pireu în Grecia, eroul lor fiind arhitectul maghiar Alfred Hajos Gutman,( Bazinul din Ins.Margareta/Budapesta a fost modernizat de acesta şi-i poartă numele)

            1898 - la Galaţi, Liceul V.Alexandri este dotat cu primul bazin acoperit de 20 yd. din România ( din 1929, tot la Galaţi, municipalitatea mai construieşte încá unul dar de 25 m., la Baia Comunală, bazinul funcţionează şi azi....).

            - în aceiaşi perioadă şi la Sibiu exista un bazin acoperit de 20 m. lungime, amenajat în incinta băii publice. Primul bazin acoperit, autentic proiectat,  construit şi destinat  cu prioritate pentru activităţi sportive este cel de la Floreasca 1951, dar şi acesta avea doar 33,3 m…, însfârşit în 1964 este dat în folosinţă actualul bazin acoperit ‘Naţional’ (50m/10 cul) dar fără tribune şi alte facilităţi moderne – Bucureşti, Capitala României nu are, nici la ora actuală un ‘stadion nautic’ compatibil cu activitatea şi rezultatele sportivilor noştri…, păcat !

O fotografie celebră – printre iniţiatorii JO moderne, alături de Coubertin, se află 6 dintre cei 16 membri fondatori ai IOC : un german, un ceh, un rus, un ungur, un grec şi un suedez, aşa      cum rezultă din textul original care însoţeşte fotografia…   

           In ceea ce priveşte istoria înotului românesc datele cele mai corecte le puteţi  găsi la www.swimming.ro – un portal adus la zi de actualul antreneor federal prof.Octavia Tileagă, antrenor emerit..       

                             

Bibliografie selectivă

1925 - Auge Claude – Nouveau petit Larousse ilustre, lib. Larousse, Paris,.

1968 W. Kunding – Turquie, Ed.Silva, Zurich, Ch.

1969 - Liuţkanova I– Trenirovka na Pluveţa, Mediţin i Fizkultura, , Sofia,

1978 - Duduleanu M.– Proverbele lumii despre calităţi şi Defecte, Ed. Albatros, Buc.

1978 - Oppenheim Francois – Histoire de la Natation, Chiron-Sports.

1979 - Pahncke Wolfgang – Schwimmen in Vergangenheit, Sportverlag, Berlin,

1983 - Matei H.C. – Civilizaţia Lumii Antice, Ed. Eminescu,

1987 Padoverse, Dalbesio, Granella, Aliani – Turchia, I luoghi delle origini Cristiane, Ed. Piemme, Parma, It.

 =========================================

o expeditie recenta germana a adus marturii relevante ds. activitatea de inot de la Gilf-Kebir/ Lydia {asa cum a relatat Carl Diem, in lucrarea de referinta "Cultura fizică la egipteni", Sportverlag Berlin,1932}

 

 

Iata o evocare a primul om care a simtit nevoia de reluarea a intrecerilor olimpice antice in epoca moderna = mosierul roman Evangelye Zappa, evocare exceptionala ce apartine lui Paul Rogojinaru, ziarul Adevarul: