RETRO: Mircea Olaru a postat pe Pierre Joseph de Hillerin 8 ianuarie.2013 la 13:24 ·

Mircea OlaruPierre Joseph de Hillerin

8 ianuarie la 13:24 · 

• iata un text la care am incercat sa astern niste ganduri; ce parere ai ?
  MODELE / 5 ian 2013
  
  MODELELE CARE NE LIPSESC IN EFS-UL NOSTRU,
  
  Ne lipsesc in primul rind profesorii, teoreticienii. Acetia au disparut, mai ales, biologic dar in locul lor nu au aparut 'epigonii', acele 'calfe si zidari' care 'fura meserie' de la 'mester', ca asa a fost de cand lumea....
  
  Eu dau vina pe noul sistem de valori pripasit dupa '89; asa s-a intampla mai in toate sectoarele vietii noatre, devenite este noapte 'amarate', 'sarace' si lipsite de vlaga si parca nimanui nu-i pasa de degradareacare se insinua....
  
  Dece oare nu a existat acea grija materna sau gospodareasca ca atunci ‘dupa ce ai spalat odrasla sa n-o arunci la gunoi impreuna cu pruncul’.....?
  
  Am 77 de ani si am trait si timpurile vechi si cele noi, pot face diferenta.
  
  De iau in seama politica nu pot sa ma pronunt, n-o cunosc sau sunt chair derutat [vb.aia,'la noi , toti se pricep la fotbal si politica'] dar stiu ca eminenti specialisti ca Nicu Alexe, Focsaneanu, Mazilu, Pierre de Hillerin, s.a., au scris si declarat, inca din vremurile comuniste niste adevaruri periculoase lor ... ds. EFS-ul nostru ca parte a unui concept de viata sociala nefiresc .
  
  Ma refer intai la ‘Cercetarea plurianuala a evolutiei potentialului bio-motric al copiilor, tinerilor’ care la perioade de 10 ani facea o radiografie a dezvolatrii fizice a acestora si implicatiile asurpa sanatatii genaratiilor in perspectiva, etc. - iar 'vestile' erau alarmante: de fiecare data, parametrii eru mai slab apreciati statistic iar concluziile apareau singure -comunismul a luat-o la vale, 'omul' nu mai conta !
  
  Marea schimbare din ’89, trebuia sa le dea glas acestora sa lanseze o noua strategie
  superioara celei propagandist-comuniste. Iata ce spune pe Facebook un cercetator autentic in ale EFS-lui:
  ---------------------
  Pierre Joseph de Hillerin „”E ceva mai simplu si mai complicat decât pare.....
  a fost o vreme când sportul era făcut de cei care erau atrași de provocarea pe care el o reprezenta pentru fiecare ființă angrenată în competiție.
  
  Dar de la un moment în colo, a început să fie plătit și din acel moment s-a cam stricat totul.
  
  Pentru experiența mea, lucrurile au început să se degradeze de prin anii 1964-1965 când un „gânditor” al sportului autohton a făcut o socoteală ce urma să ne aducă, alături de alte „gândiri”profunde, în situația de azi.
  
  Se numea Emil Ghibu și a orientat selecția tinerilor care urmau să facă preformanță sportivă către „mediile defavorizate” și familiile destrămate. Era o soluție de a atrage, la costuri mici, tineri cu potențial de devenire și cu orizonturi sociale de așteptare mult mai ușor de satisfăcut (o casă, un grad, o carieră la care din mediul de proveniență nu sperau).
  
  Alături de socoteală „bună”, ca totdeauna, am luat și partea rea, respectiv lipsa de educație, motivarea prin mijloace mult mai apropiate de baza piramidei lui Maslow.....
  
  O selecție la 10 ani de atunci ne duce azi la persoane care s-ar învârti în jurul a 45-50 de ani.
  
  Dar s-a făcut acest tip de selecție și la vârste mai înaintate, iar unii dintre cei selecționați atunci au ieșit la pensie din carul structurilor sportive militare{Otelea, Gatu, Topescu, Firea}
  
  Cei care au ajuns antrenori au continuat procesul cu tot cu educția pe care o știau de acasă.
  Așa se face că azi sportul nu mai se regăsește ca factor de educație nici în cluburi și nici în școală, de foarte devreme apare întrebarea: „și eu ce câștig din sport?!!!!”
  
  Și în imaginea de azi a a sportului românesc ar mai fi multe de spus.
  
  Mă păstrez pentru altă dată dacă va interesează viziunea mea și dacă din analiză putem scoate și direcții de corectare. O poziție de bocitoare nu mă caracterizează și cred că există, ca totdeauna, soluții. Dorință să fie!””
  ----------------
  Asa este !
  Dar nu trebuie sa uitam ca sportul s-a dezvoltat, in mai toate tarile comuniste, ca instruiment de propaganda contra celor din tarile ’capitaliste’ si poate ca a fost singura parte agreanbila a vechiului sistem....
  
  Sportul a fost orienatt spre cei mai dispusi sa se sacrifice si poate asa se exoplica aparitia multor nume Ivan Pataikin, Nadia Comaneci si multi altii; ei trebuie pretuiti si chiar ‚reactivati’ in a conduce, punctual, miscarea sportiva sau cea de ‚palestrika’ a EFS-ului....
  
  Se pune intrebarea ’CUM”?
  Este nevoie de o alta viziune de organizare a acestei activitati. In primul rand va trebui sa ne debarasam, chiar daca vom mai 'suspina’, de vechile structuri putrezite al sportilui de tip 'multilateral-dezvoltat’: Cluburile sportive scolare.
  
  Tot efectivul de profesori, antrenori din acest sistem depasit trebui repartizat, din nou, la fiecare scoala care are conditii de a dezvolta o ramura, o disciplina sportiva al nivel de performanta.
  
  Pentru ca nu este suficient sa facem doar asa ceva...., 'scoala’ va trebui sa fie capacitata de as infiinta propriul 'CLUB de ELEVI’, cu personalitate juridica,deci cu drepturi legale de a fi sponsorizat si sustinuta si de alti bani decat de cei de la bugetul de Stat.
  
  Aceste cluburi de elevi trebuie concepute ca niste supape in care sa se regaseasca toate preocuparile extracuriculare ale elevilor [ mai ales in zilele 'libere' Sambata, Duminica]; sa aibe profil diversificat: de sport, artistic, dexteritati, hoby=uri, atat pentru elevi interesati dar, chiar, si pentru cadrele didactice; aceste ‚cercuri’ au mai existat in invatamantul nostru dar cele noi, trebuie sa fie deschise total acelor aspiratii nebanuite care le pot avea membrii clubului de elevi
  
  Desiguir ca EFS-ul asteptat in noile conditii de organizare trebuie inzestrat cu o programa care sa umple toate golurile ramase de la proasta educatie si instruire a ultiilor 20 de ani.
  
  EFS-ul in scoala trebuie intarit cu norme si baremuri/note care sa solicite elevilor acordarea unui spatiu si timp extrascolar mai mare, pentru a nu ramane ‚repetent’ la EFS.... iar clubul de elevi trebuie sa arunce pe piata sportului de performanta adevaratele talente care zac in fiecare scoala, clasa sau elev
  
  Aceste sunt niste ganduri ale unui batran’ in ale sportului si care nu are interese personale sau materiale; pentruu mine ‚adevarul’ este mai presusu chair de orice prietenie; ar trebui sa aveti, inca altii ca mine, mai multi care sa va vorbeasca despre niste idealuri care din pacate‚ le-am avut si acuma le-am pierdut’

  
  

  • 
    
  • 

    Pierre Joseph de Hillerin · 7 prieteni comuni
    

    am încercat să trimit un comentariu mai, lung și n-a mers asa ca am sa-l trimit pe bucăți:
    Dragă Mircea,
    Pentru că mă provoci, și cred că-mi prinde bine, am să în cerc să mai pun „pe hârtie” câteva dintre gândurile mele legate de starea sportului românesc de azi ți de ieri și poate să-mi imaginez ce se poate face ca el să arate altfel, mai bine, mâine.
    Am să în cep prin a discuta paragrafele scrise de tine. Din fericire/nefericire n-am, încă, timpul unui pensioner dar am să în cerc să scriu ceea ce n-am prea făcut până acum.
    
    1.Am avut profesori și ceea ce ei ne-au predat a fost, pentru o vreme cu folos. Eu cred că fiecare dintre ei, și nu numai în sport, au dorit „să aibă dreptate” singuri. Ăsta este una dintre cauzele pentru care nu avem ȘCOALĂ în nici un domeniu în care am excelat cândva. Pentru a nu supăra pe nimeni, am să dau numai câteva nume dintre pionerii unei viziuni ce astăzi are adepți notorii în știința modern: Eugen Macovschi, Mihai Drăgănescu, Paul Constantinescu etc.
    Păstrând proporțiile, putem găsi și la noi în bătătură astfel de exemple.
    
    2.Aia cu furatul meseriei nu cred că mai este de actualitate, ne-ar trebui niște specialiști cu școală adevărată și nu de geniul tip „Bardu Lăutaru” care să fi avut geniul să „fure meserie”. Chiar este nevoie de PROFESORI făcători de școală. Și aici ne cam mănâncă „pizmele”.
    
    3.Noul sistem despre care vorbești tu are rădăcini adânci în vechiul sistem și am să încerc să explicitez. Începând cu anii, cred, 1977-1978, în școala românescă „s-a interzis” repetenția. O dată cu asta a dispărut masiv un mecanism de evaluare reală a nivelului efortului de a învăța. Pe cale de consecință, a dispărut sensul ierarhiilor valorice. Era una dintre consecințele programului de construire a „omului nou”. Rezultatul îl putem vedea azi când unii dintre cei care n-au fost lăsați corigenți și repetenți la timpul lor au în jurul a 40 de ani și, printr-o contraselecție sunt funcționari educative preocupați cum se poate face să-și mărească veniturile pe baza poziției de forță pe care o au ca profesori pretinzând foloase necuvenite sau metode de condiționare a notelor legate de sisteme de meditații date propriilor elevi.
    Tot în acest context, au apărut, grație unui concept de protecție socială a marilor performeri sportive, metodele „ajutorului” pentru trecerea examenelor, a claselor, a masteratelor și chiar a doctoratelor, eventual „la fără frecvanță” și, aș adăuga eu la „fără cunoaștere”. Suntem azi în situația de a nu putea pune bază pe diploma începând de la bacalaureat (vezi situația de la bacul pentru sportivi).
    Pe fondul degradării ierarhiilor valorice reale ca măsură a unui communism de import dar preluat de „epigonii” naționali avem doctori care n-au trecut normal de primele patru clase și conducători excepțional calificați ca sportivi dar fără minimă experiență managerială sau chiar socială după ce i-am ținut, pe vremurile acelea și mult după în cantonamente cu regim de detenție „de catifea”. Așa că vina pe care tu o dai pe „noul sistem de valori” poți să o dai pe noi cei care am contribuit, de multe ori cu „bună intenție” la crearea rădăcinilor lui ce sunt plasate anterior perioadei în care am crezut că libertate înseamnă anarhie, perioadă în care semințele acelea au prins să rodească.

    8 ianuarie la 16:47 · 1
  • 

    Pierre Joseph de Hillerin · 7 prieteni comuni
    

    4.Din paragraful legat de faptul că sistemul nostru de EFS era încă de atunci unul nefiresc vreau numai să amintesc faptul că vechile țări din lagărul estic au practicat un sport profesionist, e adevărat prost plătit și mascat, atunci când sportivii olimpici erau încă amatori. După anul 1992, J.O. de la Barcelona unde au apărut profesioniștii recunoscuți pentru prima oară oficial în arena olimpică (baschetball-iștii americani) jocurile s-au schimbat. Noi, bazându-ne pe ceea ce știam am continuat pe aceleași baze atât economice cât și educaționale cu proprii sportivi și federații. Astăzi sportul de înaltă performanță are alte mecanisme de funcționare la care noi nu ne-am raliat și pe care refuzăm să la înțelegem. Sistemul de EF nu trebuie să fie un system de selecție pentru performanță ci unul de promovare a sănătății la nivel național, iar performanța, profesionalizată real trebuie să fie numai o consecință și nu un scop.
    
    5. Despre „Potențialul biomotric al populației școlare” am multe de spus ca participant direct și responsabil pentru ultimul ciclu, cel din anii ’70. Fiind o procedură cu caracter statistic a fost negată la nivelul decidenților politici încă din ciclul 1980-1989, dar și de următorii politicieni. De 16 ani mă chinuiesc să pronesc un alt sistem care să permită evaluarea întregii populații școlare și asta an de an. Am soluțiile, am și calculul financiar dar sistematic, din rațiuni de multe ori meschine proiectele prezentate au fost respinse fie pentru ca metodologia veche să fie folosită pe un areal restrâns (un județ) în scopul realizării unor lucrări de cercetare care să contribuie la promovarea profesională a unor cadre didactice, fie în alte scopuri dar cu motivații similare. Proiectul este scris și pronirea lui costă numai (la limita sa de jos) cam 20.000Euro numai pentru start, iar continuarea ar fi fără costuri de la buget.
    
    6. Am participat în trei rânduri la trasarea unor linii strategice pentru sportul românesc cu începere din 2006. O parte dintre ideile mele au fost preluate în alte prezentări de linii strategice. Ultima staregie prezentată pe site-ul ANST a căzut în aceași greșală de a pune sportul de performanță pe primul plan. După părerea mea nu este decât continuarea agoniei până la moarte. Până nu ne orientăm către „o națiune sănătoasă prin mișcare”, educată și prin „educație fizică”, de excelență „prin sport”, sistemul se prăbușește datorită faptului vizibil că fondurile de la buget nu pot să apară, iar cele reale, reieșite din economia de piață, nu sunt încă accesibile cu deprinderile cultural și managerial pe care le avem.
    
    7.Pentru partea de propagandă despre care vorbeai, în Rusia țaristă a apărut expresia: „satele lui Potiomkin” ceea ce seamănă cu expresia românească: „pe afară-i vopsit gardul, înăuntru leopardul!”. Era o propagandă despre vigurozitatea unui popor, despre calitățile lui de excepție, care de fapt erau departe de realitate și puternic „dopate” cu minciuna amatorismului, a sportului curat, etc.
    8.Am, contrar la ceea ce cred unii/unele, o stimă deosebită pentru oamenii care și-au sacrificat copilăria , tinerețea și, uneori sănătatea, pentru performanță. O minune de om cum este Ivan chiar merită cinstit cu toată considerația. Dar nu s-a pretins nicicând altceva decât este și asta este imensa sa valoare umană.

    8 ianuarie la 16:47 · 1
  • 

    Pierre Joseph de Hillerin · 7 prieteni comuni
    

    9.Ai dreptate. Este nevoie de o altă viziune. Cine să o provoace? Noi, cei care ne-am „înfruptat” din beneficiile vechiului sistem, noi cei bolnavi de „să ne dea”, „să ne ceeze condițiile”, „să ne plătească”? Iar despre cluburile școlare putem discuta asupra organizării, subordonării și, mai ales, a obiectivelor. Mi-ar face mare plăcere ca ele să fie instrumente ale administrațiilor locale de diminuare a bolii, violenței publice, tentației drogurilor, sedentarismului juvenile, plictiselii precoce, etc. Pentru asta avem nevoie să educă, la propriu câteva mii de primari și secretari de primării despre avantajul social și de imagine al transformării atitudinii polulației față de mișcare ca factor de întreținere a stării de sănătate fizică și socială.
    
    10. Poate că o bună parte din efectivele din cluburile școlare ar trebui „reciclate” la propriu către alt mod de funcționare a lor…..
    
    Despre partea cu notele am o părere diferită de a ta. Eu aș desființa notele și baremurile de performanță care sunt descurajante exact pentru cei care au mai multă nevoie de mișcare: grașii, obezii. Aș înlocui normele de performanță cu baremuri de volum de mișcare care ar rezolva, în ritm propriu fiecărui copil calități și deprinderi necesare recuperării unei stări normale de greutate și de sănătate. Un fel de curiculă de mișcare obligatory de tipul (numai ca exemplu):
    5 km de alergare /săptămână, 100 de aruncări, 120 de sărituri, 1 oră de activități fizice în care accentual să cadă pe relația cu alți copii( jocuri de mișcare). Asta ar face ca, eventual, vacanțele să fie folosite tot pentru mișcare pentru completarea restanțelor, iar calificativul ar fi trecut/amânat.
    
    Și prentru că tu ai zis ceva de gândurile unui bătrân eu am să continui cu: „și ale altui bătrân”!

    8 ianuarie la 16:48 · 1
  • 

    Mircea Olaru OARE NU CUMMVA SPORTUL, RPIN VALENTELE SALE PRIMARE [EGOISMUL, INDIVIDUALISMUL, 'SUPERIORITATEA', MANDRIA EXAGERATA, etc.] ESTE CONDAMNAT SA SE MACINE LA INFINIT ? NU CUMVA SPORTUL AR TREBUI 'RENOVAT' DE... NESPORTIVI, DE ADEVARATI MANAGERI [inainte de anii '940, EFS-ul ns. era promopvat de militari, ei fara sa stie cam ce fac au format o suita de specialisti, care luati separat au contribuit la formarea EFS-ului chair daca, de cele mai multe ori, intre ei, nu se prea intelegeau...?]

    8 ianuarie la 22:39
  • 

    Mircea Olaru mai este tim p; deabea se incinge discutia sau discutiile, da Doamne sa fie mai multe