marți, 9 august 2011
Iata ceva asteptat: “Athlete’s Biological Passport”
30 July 2011
At its second meeting in Shanghai (CHN), on July 28, the FINA Bureau approved a pilot project for the creation of an “Athlete’s Biological Passport”, the most advanced tool in the fight against doping in Sport.
The “Athlete’s Biological Passport” allows the establishment of a longitudinal study and haematological profile on each athlete, with the aim of detecting if blood manipulations are done in order to carry a higher percentage of oxygen (thus “masking” any intake of forbidden substances).
“With
this new tool, FINA will definitively remain at the forefront of the
doping fight in sport. We have had a leading role among International
Federations on this matter over the last years and we want to continue
our successful strategy. Following the experts’ advice on these issues,
FINA is certainly taking the right step in strengthening the battle
against cheaters.” considered FINA President Dr. Julio C. Maglione.
==============================================
extrase din lucrarea 'despre inot cu m.olaru'
din cap. antrenament
Conţinutul eforturilor din antrenamente (complexitate, volum intensitate) nu poate fi disociat de termenii unor acţiuni cum ar fi 'susţinere', 'revenire', 'refacere' care se adresează atăt activităţii metabolice dar şi sferei psihico-mentale ale sportivului perfect sănătos.
Susţinerea reprezintă, cel mai ades, intervenţia sub formă verbală a antrenorului (m-am ferit să spun 'intervenţia fizică'...), dar, la nivelele superioare se referă, mai ales, la administrare (sub supravegherea direct-medicală)
a unor tehnici de antrenament psihologic sau produse farmacologice care
sunt menite a ridica standardul funcţional al metabolismului de efort
la cerinţele consumului ridicat impus de intensitatea mare a diferitelor
exerciţii programate de antrenament.
Revenirea
se referă, mai ales, la perioada imediat consecutivă efortului şi are
drept reper de referinţă compensarea funcţiilor cardio-respiratorii (în speţă FC); revenirea este cel mai ades corelată cu 'intervalul' de odihnă (vezi DIRT) şi ea poate avea două ipostaze: 'revenire completă (cu
o durată confortabilă când organismul are suficient timp pentru a
ajunge la valorile funcţionale apropiate de standardul numit 'de
încălzire', cu achitarea totală a Datoriei de 0xigen) şi 'revenire incompletă'(cu durata mai scurtă,
prin care organismul incomplet refăcut este condiţionat de a se adapta
la specificul unui metabolism insuficient desfăşurat, în Datorie de
0xigen de mai multe valori cf. intensităţii efortului / vezi
antrenamentul cu intervale).
Teoretic, consecutiv efortului, revenirea este perioada când organismului îi sunt compensate o serie de cheltueli contactate în timpul efortului (vezi 'datoria de oxigen') urmată de o perioadă de 'supracompensare' când
capacitatea funcţională a organismului se află la parametri superiori,
perioada cea mai indicată de a începe o nouă repetare a efortului.
Practic, antrenorul trebuie să 'înveţe' a intui, desluşi apariţia 'supracompensării'
fără a avea prea multe instrumente sau aparatură ştiinţifice, foarte
rar, poate beneficia de recomandările biochimistului care poate situa
momentul începerii supracompensaţiei după testarea lactacidemiei de
efort.
Deci,
în final, tot 'ochiul' antrenorului este acela care poate rezolva
problema, 'ochi' care este găsit în ceea ce ştim toţi că înseamnă
"secretul meseriei"...
Refacerea
se referă la perioada diurnă, ciclică a regimului de viaţă sportivă şi
are în vedere reechilibrarea morfo-funcţională a organismului; este
vorba de aprovizionarea cu vitamine, săruri minerale, refacere a masei
proteice ş.a.
Si refacerea este supusă unei activităţi fazice, în val, putând aminti de ipostaza refacerii complete (cca. 40 de ore pentru masa proteică...) sau cea a refacerii imcomplete - care dacă se repetă dese ori va genera forme ale supra-antrenamentului, epuizării etc( vezi S.G.A.-ul).
Dacă pentru revenire nu au fost căutate substanţe farmacologice care să faciliteze această formă (amintim totuşi posibiltatea inhalării de oxigen sau a ozonării volumului de aer imediat apropiat sportivului...), în cazul refacerii + susţinerii se pot concepe 'reţete' care să rezolve fericit problema (regim alimentar şi de odihnă, psihoterapie, fizioterapie, substanţe energetice naturale sau artificiale atent dirijate de medic), fără a ajunge sub incidenţa interdicţiilor tehnicii doping încriminate de CIO/MOC .
Iată
un tablou întocmit de Dl. Prof.univ. Dr. Ioan Drăgan (+) având
principalele substanţe folosite in Susţinere / Refacere, substanţe care
nu au nimic în comun cu cele dopante:
(vezi anexa nr. 15 în format mai mare…)
Cap X
Controlul medico-sportiv
Aspecte medico-sportive prinvind practicarea înotului sportiv;
[sub redactarea d.lui Acad. Prof. Dr. I.Drăgan (+), FINA -_ MC, INMS, FRNPM]
Sumar:
0.1
Probleme de fiziologie; 0.2 Modelul biologic al performeurului; 0.3
Indici de selecţie ( primară, secundară, finală); 0.4. Controlul şi
asistenţa medico-sportivă; 0.5 Probleme de patologie; 0.6. Inotul – mijloc de recuperare 0.7. Imbolnăviri intâlnite la inot
0.8. Igiena la înot 0.9 Insolaţiile 10 Consumul de apă 11. Comitetul medical FINA
rezumat+bibliografie selectiva
01. Probleme legate de fiziologie:
Cu excepţia probelor de 50, 100, 200 m încadrate în grupa de efort predominant anaerob (în’datorie’ semnificativă de oxigen..), restul probelor mai lungi chiar însăşi practicarea ocazională a înotului (de agrement, de întreţinere) sunt încadrate în tipul de efort aerob, în care datorită intensităţii reduse, organismul are posibilitatea să folosească oxigenul drept combustibil.
. Ca atare, la aceste aspecte concrete legate de tipul de efort mai amintim efectele legate de termoreglare (călirea organismului – apa fiind întotdeauna la o temperatură mai scăzută decât cea a corpului….) şi deci efort de adaptare benefic organismului (fără
a mai aminti de efectele pe care compoziţia apei o poate avea – apa
sărată a mării, apele thermale, procedurile balneo ş.a.)
Poziţia fundamentală
la înot este cea orizontală fapt ce ajută travaliul cradiac,
influenţează activitatea coloanei vertebrale sau cea din marile
articulaţii (vezi kinetoterapia);
înotul oferă un confort evident şi astfel se pot produce trăiri psihice
deosebit de plăcute care fac, care aduc bucurie celui aflat în apă.
Astfel putem înţelege, încă odată, de ce înotul este o activitate unanim acceptată atât ca agrement cât şi ca sport (efort de anduranţă, rezistenţă) ambele ipostaze – benefice pentru fiinţa umană, pe plan social-utilitar şi biologic (vezi lupta contra sedentarismului ş.a.)
02 MODELUL BIOLOGIC AL PERFORMERULUI
Iată modelul performerului olimpic, mondial:
- vârsta medie optimă a afirmării între 16-19 ani la fete şi 19-24 la băieţi.
- Sprinterii au talie înaltă (fetele 178/băieţii 185 cm.)
- Hipoponderali (greutate cu cca 5-10 Kg sub cifra taliei+100)
- Valori foarte bune ale Puterii anaerobe (sprinterii/Anaerobic Power) şi Puterii aerobe (fondiştii/aerobic Power)
- Diametrul biacromial mai mare cu cca 6-8 cm faţă de cel bitrohanterian; torace bine dezvoltat;
- Picioarele lungi şi subţiri asigură o bună plutire a corpului;
- Forţă musculară a braţelor la nivel deosebit (recordurile mondiale reprezintă tipul de efort ideal combinat între anduranţă, forţă, detentă/supleţe)
- Greutate specifică (în apă) foarte mică (‘oase de porumbel’…)
- Coordonare neuro-motorie, viteza de reacţie şi de deplasare la cote foarte bune.
- Rezistenţă evidentă la stress !
03 INDICI DE SELECŢIE
Selecţia primară pentru sportul de performanţă:
- Începe la 5-7 ani şi va avea în vedere o stare bună de sănătate (vezi contraindicaţiile practicării înotului Cap 1/8….)
- Dezvoltare fizică armonioasă fără tendinţe de rahitism sau alte deficienţe fizice legate de coloană sau torace (la nivelul Gr. 1)
- O bună anamneză familială şi individuală (vezi cap. motivaţie, psihomotricitate, inteligenţă, nivel somatic şi psihic al părinţilor)
Selecţia secundară (10-12 ani):
Are loc după un stagiu de 4-5 ani de înot sistematic practicat (continuitatea antrenamentelor, însuţirea unei tehnici corecte de înot în cât mai multe procedee)
Tendinţă de creştere a taliei spre tipul înalt şi suplu (în special pentru cei specializati în probele de sprint) Hipoponderali .Anvergura mare (+ 4-6 cm. peste valoarea taliei)
Dimensiuni mari ale palmelor, labelor picioarelor Capacitate vitală
toracică la valori bune spre excellent Diferenţa pozitivă între
diametrele umerilor/şoldurilor, Mobilitate, supleţe evidentă în
articulaţii Forţă scapulară, lombară bune în raport cu greutatea
corporală, Volum cardiac (determinat radiologic de tip II şi III)
Indici
psihic: coordonare şi echilibru la cote pozitive, capacitate bună de
concentrare a atenţiei şi rezistenţă la oboseală, monotonie, sub control
cu baterii de teste specifice (Labirint ş.a.)
Selecţia finală
(14-18 ani la fete/ 16-20 ani la băieţi):
Flotabilitate foarte bună, indice hidrodinamic mai mare de 20 ( diametrul biacromial + diametrul bitrohanterian exprimate în cm. x 100 / 2) Talie înaltă la sprinteri sau medie spre înaltă la restul de probelor cu o anvergură pozitivă (+ 6—8 cm), Mobilitate excelentă secondată de o capacitate vitală cu peste 25-30% faţă de cifrele standard (populaţie) Indici superiori ai metabolismului de effort (indici superiori ai Volumuli cardiac (radiografii), Putere anaerobă, Putere aerobă la valorile cerute de efortul maximal.
Calităţi psiho-motrice: viteză de repetiţie crescută, mai ales în condiţii de solicitare
ritmică (test Punctare = barem minim 53 pct); capacitate de concentrare
a atenţiei şi rezistenţei la oboseală psihică şi motorie la valori
ridicate (test Karpelin la 1 minut/barem minim 40pct); capacitate de
coordonare şi echilibru dinamic (test Purdue-Pegboard barem pentru
fiecare mână – 20 pct, ambele mâini – 33 pct şi per ansamblu – 44 pct.)
la valori bune.
Desigur că înaintea acestor teste amănunţite trebuie să existe argumentul principal – performanţa autentică;
aceste argumente sunt mai mult valabile în cazul când competiţia de
amploare solicită selecţia unui număr mai mare de înotători care pot fi
folosiţi ca rezerve importante în desfăşurarea probelor de ştafetă etc.
(- Medicină sportivă, I. Drăgan şi colab. Ed. Medicală, Buc. 2002)
04. CONTROLUL ŞI ASISTENŢA MEDICO-SPORTIVĂ
Sunt reglementate prin Legea Sportului şi ordinul Ministrului Sănătăţii.
Conform acestor acte normative, sportivii ligitimaţi (cluburi,asociaţii)
sunt obligaţi să efectueze controlul medico-sportiv semetrial, la o
unitate/cabinet de specialitate care este abiliată să acorde în scris
dreptul de a participa la antrenamente, competiţii (parafă, semnătură, stampilă).
In sinteză – acest control se referă la: anamneză generală si sportiva;
- ex.clinic general (aparate, sisteme);
- ex. radiologic cardio-pulmonar (anual);
- ex. dezvoltării fizice (somatometric şi somatoscopic al compoziţiei corpului (ţesut adipos, muscular, etc. prin metode INMS);
- Dinamometrie-Miotonometrie;
- Capacitate respiratorie vitală+apneea; Determinarea VO2 max(metoda indirectă-test INMS şi indicele de refacere Dorgo);
- Proba Martinet;
- EKG în repaus;
- ex. oftamologic;
- ex. stomatologic;
- ex.de laborator (urină, hemoglobină, VSH, T.S. şi T.S., Ca. şi Mg. în ser, glicemia / anual, Colesterol / annual etc.
In baza acestor examinări se elaborează avizul medico-sportiv (APT / INAPT) şi se fac o serie de recomandări (medicale, medico-pedagogice, regim de viaţă, susţinere/refacere după effort, pregătire biologică pentru concurs etc.)
Personale care primesc la antrenamente si / sau competiţii sportivi fără aviz medical (ca dată, ca interdicţie) sunt răspunzătoare în faţa legii în caz de accident..
Pentru sportivii de elită
examenul se face la INMS (odată la 4-6 luni) si cuprinde alături de
examenele descrise anterior un ex, neuro-psihiatric şi investigaţii
psiho; determinarea Puterii anaerobe la cicloergometru (alactacida,
lactacidă);ex. Laborator riguros diferenţiat în funcţie de specificul
sportului precum şi alte examinări recomandate de medicul lotului
sportiv s.a.
05. PROBLEME DE PATOLOGIE,
MAI FRECVENT ÎNTÂLNITE LA ÎNOT
Trebuie să recunoaştem că înotul, acest sport drag nouă tuturora, poate favoriza, poate induce o aşa zisă patologie specifică.
Unele dintre ele ţin de o tratare neglijentă a problemelor de igienă- boli ale pielii (dermatomicoze,ptiriazis-verzicolor, furunculoze s.a.) , boli ale conductului auditiv extern, boli oftamologice (conjunctivite
bacteriene, conjunctivita ‘de bazin’ datorată unui ultravirus specific
bazinului…, conjunctivită ce trebuie să nu fie confundată cu simpla
înroşire a ochilor datorită contactului cu apa tratată cu clor etc.), alergii cutanate datorate tot clorului în exces ş.a.
Mai
pot apărea hepatalgii consecutive efortului neobişnuit pentru
începători (crampe hepatice care dispar chiar dacă efortul
continuă/’botezul focului’ la efort…!), astmul bronşic ( cu toate că înotul este recomandat chiar în reabilitarea aparatului respirator).
O
patologie aparte poate fi remarcată la nivelul aparatului locomotor
fiind considerată o patologie profesională prin suprasolicitare (vezi rolul gimnasticii şi a exerciţiilor compensatorii care împreună cu înotul contribuie la creşterea unui corp sănătos).
Îîn această categorie amintim ‘umărul înotătorului’ (periatrită scapulo-umerală sau leziuni musculare cu depuneri de calciu, mai ales, pe tendoane); ‘genunchiul brasistului’ leziuni ale ligamentelor colaterale interne sau externe ale genunchiului.
Profilaxia
acestora solicită, în primul rând, o foarte bună încălzire înainte de
effort ca şi o încheiere gradată a efortului; evident toate aceste
observaţii nu sunt de competenţa decât a medicului sportiv care trebuie
imediat informat de aceste neajunsuri de către sportiv şi antrenor..
06. INOTUL MIJLOC DE RECUPERARE
Efectele fiziologice enumerate, mai ales pentru cei care îl practica sistematic justifică folosirea înotului ca mijloc terapeutic în recuperare (boli organice sau funcţionale)
In
primul rând vom aminti despre hidrotherapie indicatîă în cazuri de
insuficienţe respiratorii, deficienţe fizice toracice, distoniile
neuro-vegetative, etc.
Un alt domeniu în care înotul apare ca un mijloc apreciat este cel al tratării unor deficienţe fizice ale coloanei (cifoze, scolioze), deficienţe de postură specifice actualei generaţii tinere; la fel înotul este indicat în recuperări post-traumatice (entorse, rupturi musculare, fracturi hernii de disc ş.a.)
Inotul rămâne unul din mijloacele importante pe care medicia în general, îl recomandă tuturor oamenilor – atât celor sănătoşi (prevenire)
cat şi celor afectati de anumite disfuncţiuni. Iată încă odată o
pledoarie sinceră pentru a vă determina să tratatţi subiectul INOT cu
maxima atenţie; în el stă sănătatea unui popor sau a unor oameni loviţi
de boală.
07. ÎMBOLNĂVIRI ÎNTÂLNITE LA ÎNOT
Deşi înotul este apreciat ca remediu în multe cauze (disfuncţionalităţi, acumulări),
practicarea sa nu exclude şi unele forme de îmbolnăvire; el poate
induce o’asa zisă patologie specifică’; unele dintre ele ţin de
- simpla creştere a temperaturii (peste 36,9 C) urmare a unor expuneri prelungite la frig, umezeală (bazin);
- forme de sinuzită, activarea unor forme cronice, vechi, tratament prin ‘destuparea’ canalelor sinuzale;
- otite medii, urmare a expunerii la frig şi umezeală (mai ales local);
- unele forme de infecţii ale conjuctivitei oculare pe fond cauzat de răceală, umezeală;
- simple răguşeli, tarheite, mai ales în timpul iernii;
- nevralgii dentare ca urmare a răcelii şi netratării unor carii dentare.
- forme de micoze ale pielii cauzate de tratarea incorectă igenic a mediului din bazin;
In condiţiile legate de procesul de pregătire, în care solicitările (eforturile) sunt importante, ades unilaterale şi probabil greşit programate putem aminti despre:
- simpla ‘febră musculară’ care indică o greşită şi grăbită dozare a încărcăturii de lucru, efort, local, general;
- crampele musculare (cârceii) datorită unui dezechilibrări ale ph-ului
mediului intern;
- dureri ligamentare, musculare datorate unor suprasolicitări în volum sau intensitate;
- unele accentuări ale atitudinilor vicioase (deficienţe fizice profesional
-sportive) la nivelul curburilor naturale ale coloanei, poziţia umerilor, laxitate ligamentară, tonus muscular scăzut
- unele forme de anemii, urmare a unor perioade intense şi prost asistate ca alimentaţie, refacere;
- unele disfuncţionalităţi la nivelul aparatului circulator, excretor, digestiv, ca urmare a suprasolicitărilor frecvente.
Inotul poate fi asociat cu insolaţiile, consecinţele exceselor cu alcool, cu alimente sau regim de viaţă nechibzuit (fumatul), fără a mai aminti de posibilitatea( teoretică) a declanşării unor crize (sufocări, disconfort) sau chiar a înecului.
08 IGIENA INOTULUI
Faptul
că înotătorul este perfect înconjurat de apă iar corpul său este expus
deci direct contactului cu aceasta impune respectarea cu stricteţe a
unor suite de reguli ale igienei generale (păstrarea sănătăţii, creşterea potenţialului biologic angrenat de efort), personalizate în deprinderi de igienă proprie fiecărui sportiv (rezultate
din studierea mediului, prevenirea şi înlăturarea factorilor nocivi şi
consolidarea unui confort acceptabil de activitate) conturată din relaţiile cu antrenorul, mediul ambiant modern (igienizat), evident de influenţa general.permanentă a familiei şi şcolii.
Igiena trebuie ’învăţată pas cu pas’
şi fără nici o concesie, fapte care ar discretita imediat efortul de a
aplica acest concept la nivelul grupei sau chiar a unui singur sportiv
(problema duşului, a purtării căştii din cauciuc, toaleta personală
înaintea intrării în apa, folosirea wc-ului în timpul antrenamentului
etc).
Igiena bazinului, punct de interes pentru mai multe categorii profesionale, este abordată încă din faza de proiectare (cf. standardelor moderne) prin funcţiuni distincte (grupuri
sanitare separate – public/sportivi, vestiare modulare care să ofere
găzduire la un număr variabil de vizitatori sau, prin restrângere, să
mărească spaţiul de lucru pe uscat, despărţirea strictă a circulaţiei
sportivilor de cea a vizitatorilor ş.a.); aceste
funcţiuni+dispoziţiile specifice trebuie respectate, în primul rând de
administratorul bazinului, pentru a pretinde, apoi, respectarea lor de
către ceilalţi utilizatori
Igiena echipamentului,
apreciat a fi cel mai sumar dintre toate disciplinele sportive, este
importantă şi deoarece acest echipament ‘stă’ foarte mult timp în apă
este de dorit a fi spălat, cât mai des, cu atenţia necesară ( o notă specială pentru curăţenia papucilor de acces în bazin).
Casca / boneta de inot
Articol,
obiect inclus în lista de echipament la înot. Are menirea de a feri
înotătorul de umezeală, de răceală, de contactul cu apa.
Obligativitatea
purtării este egală la ambele sexe, mai ales în bazinele moderne unde
există sistem de recirculare/filtrare rapidă a apei (firele de păr pot obtura orificiile de recirculare a apei).
După
folosire, părul trebuie spălat de urmele de transpiraţie; la fel, casca
(din cauciuc sau pvc) trebuie protejată de clor prin clatire cu apă
potabilă şi apoi, prin uscare şi impregnare, cu pudră de talc.
A intra în apa bazinului f[r a avea casca protectuare este un act de neglijenţă care nu poate fi tollerat de nimeni !
Igiena antrenamentului
impune ca antrenorul să controleze, de fiecare dată (!), cu atenţie:
starea de sănătate a fiecărui sportiv, să repete cu tact şi măiestrie
suita de reguli care vizează fiecare înotător, însăşi respectarea
regimului fiziologic de exersare în lecţiei, evitarea eforturilor dure,
chiar a ‘discuţiilor’ (înjurăturilor), iar după antrenament să nu scape din vedere necesitatea de instilare în ochi a soluţiilor antiseptice (protargol, sulfatiazol),
uscarea părului şi ferirea de umezeală remanenetă a conductelor
auditive – adică să nu se omită repetarea unui ‘protocol’ zilnic de
aplicare a regulilor igienei, un punct central al aplicării acestor
reguli find şi organizarea judicioasă a regimului alimentar (specific probelor de viteză sau a celor de fond, particular unor perioade distincte de pregătire) şi de viaţă (regula celor ‘3x8’ – 8 ore muncă + 8 ore odihnă + 8 ore educare).
Toate
aceste suite de cerinţe ale Igienei au în vedere faptul că, prin
mijlocirea apei, la înot, este foarte posibilă apariţia unui trafic
microbian cu urmări periculoase (per individ, grupuri); ştiut fiind că, noi nu suntem chiar nişte ‘aşi’ în a genera şi aplica cerinţele (vezi gunoaiele care ne înconjuară la tot pasul…) pentru respectarea lor va fi nevoie de un effort deosebit, mai ales din partea antrenorilor .
09 INSOLATIILE LA INOTATORI
La
stranduri sau bazine descoperite, expunerea la radiaţiile solare a
corpului sumar îmbrăcat se cere a fi treptat gradată, mai ales la
începutul sezonului de vară. Pe teritoriul românesc şi în condiţiile ‘de
ultimă oră’ a perturbaţiilor echilibrului ecologic (vezi,
din ce în ce mai pregnanta, abatere în sensul că clima apare tot mai
des în ipostazele ei extreme – ori este foarte frig ori foarte cald…) se ajunge la necesitatea unor precauţiuni (valabile nu numai pentru ‘ştrand-işti’ ci şi pentru alte categorii de civili, mai ales pensionarii) – cert este că expunerea la soare poate deveni rapid ‘o problemă’.
In aceste sens se recomandă folosirea unei îmbrăcăminţi protectoare, adecvate (a) iar regimul de gradare a expunerii să fie bine realizat (b). La modul concret, în
primă fază, se manifestă înroşirea pielii şi usturimi ale suprafeţelor
iradiate care, ades, se pot transforma în vezicule pline cu lichid
plasmatic ce pot fi uscate prin tamponări cu alcool sau pudră de talc ( la eventuala lor deschidere se vor asigura aplicaţii antiseptice).
O
formă mai gravă poate aduce şi creşterea temperaturii însoţită de
frisoane neplăcute, acute dureri de cap, stări de vomă sau chiar de
leşin. Cel astfel insolat va fi aşezat, culcat la umbră, având capul
uşor ridicat, cu comprese reci – până la sosirea medicului; regimul de
tratament include preparate histaminice, sedative, antibiotice (cazul cu arsuri întinse).
Inotătorii din elita se feresc de expuneri prelungite la radiaţia solară.
10. CONSUMUL DE APĂ …..
In
ultima perioadă de timp abundă în media românească direct / indirect, o
reclamă perfect agreată - mesajul ei redus la esenţă este astfel
interpretabil: : - beţi apă cît mai multă că noi ne vom îmbogăţi…!
Pe oamenii aceştia nimic nu-I interesează ( în afară de profitul lor..).
Specialiştii
de elită din Lab. NASA însă ne avertizează – nu exageraţi cu consumul
de lichide, fireasca lor eliminare antrenează şi multe dintre mineralele
aflate în mediul intern (mai ales Cl.Na); acest lucru este interesant
pentru activitatea sportivă de mare performanţă, în pregatirea
cosmonautilor, etc... ; din istoria veche a marathonului este ştiut că Filipides, cel care a adus vestea victoriei Grecilor asupra Persanilor (490 î,H,), a alergat, fără oprire, cei 42 Km. si odata ajuns, dândui-se să bea apă (cum era normal…) a murit.!
Tragicul destin al acestui antic vestitor a fost în atenţia francezului M.
Breal care a explicat ca alergând, vestitorul a pierdut o cantitate
apreciabilă de apă, organismul fiind epuizat şi în stare de apărare
extremă ( pierderea apei, posibil, s-a produs si la nivelul lichidelor interstiţiale, în compoziţia sângelui etc.)
iar când I s-a dat să bea apă…, aceasta a invadat celulele corpului,
mai ales hemoglobina, apa a intrat în interiorul fiecărei celule
producînd ‘explozia’ acestora.
Alergătorul nostru nu a murit de efort ci de asfixie acută – sângele său
nu mai avea elementele care să transporte oxigenul…!
Deci, aceatsă informaţie, provenita din trecut dar actualizaă de specilaistii NASA ar trebui să ne dea de gandit.
La
bazinul la care lucrez, am remarcat destui copii, care in timpul
antrenamtului cer permisiunea sa bea apă…, se pare ca reclama îşi face
efectul; mai este acest aspect – la marile meciuri de fotbal.., aşa ca
din întâmplare…, camera tv se opreşte, dese ori, pe antrenorul
stressat.. care… bea apă.
Credeţi sau nu – este o manipulare abilă prin care unele ‘grupuri de interese’… îşi fac treaba pe seama credulităţii noastre…
Aviz amatorilor …!
11 COMITETUL MEDICAL FINA
Dintre
cele 6 comitete ale FINA este singurul care nu are program specific de
întreceri, dar activitatea sa este larg implicată în dezvoltarea
nataţiei. CM. este format din 13 membri din 1968 a fost cooptat şi
Prof.univ. Dr.Ioan Dragan distins de două ori cu medalii de argint şi de aur (1981, 1986) pentru activitatea sa.
Activitatea CM. are în vedere igiena bazinului, asistenţa la antrenament şi la concurs, controlul antidopping etc.
Referitor la igiena bazinului în scopul protejării sănătăţii şi ocrotirii vieţii CM.se interesează
de problema neglijenţelor, a îmbolnăvirilor dermatologice, orl.,
digestive, ş.a. precum şi de urmatoarele testări chimice şi
bacteriologice:
‑colonii la temperatura de 21,0 o C, la 100/mml, la 24‑72 ore;
‑colonii la temperatura de 37,0 o C, la 100/mml, la 24‑48 ore;
‑clorul liber la o concentraţie de 0,3‑ 0,6 mg/l;
‑pH‑ul optim între 7,0 ‑ 7,3 - grafic zilnic;
‑rezistenţa electrică la 10 13 ‑ 10 14 Ohmi;
‑claritate ‑ vizibilitate ridicată a fundului, pereţilor;
‑vîscozitate ‑ 0,10 FTU;
‑densitatea apei la temperatura de 20,o C;
‑temperatura apei la concurs:minimum 24,0 o C;
-temperatura apei de antrenament să nu depăşească 27,0 o C;
‑temperatura aerului/incinte:minimum +2,0o C peste cea a apei.
Asistenţa
la antrenament, având în vedere că factorul de risc la înot este redus
în comparaţie cu alte sporturi, se recomandă examenul medico‑sportiv
anual, o colaborare strânsă între medic şi antrenor; examenul se va
referi la anamneza de specialitate, controlul taliei‑greutăţii, examene
de laborator, testarea capacităţii specifice de efort,(vezi
'contrandicaţii').
Asistenţa
la concurs, oficial, se referă la supravegherea igienii bazinului,
asistenţa la examinarea anti‑dopping, asistenţa la unele îmbolnăvirii şi
accidente, examinarea periodică a aparaturii aflate în dotarea
punctului de 'prim ajutor', raportarea tuturor evenimentelor de ordin
medical şi luarea măsurilor necesare bunei desfăşurări a activităţii.
Rezumat
ACCIDENT, ÎMBOLNĂVIRI LEGATE DE APÃ
Eveniment
neaşteptat care are drept consecinţã alterarea momentanã sau definitivã
a capacitãţii de a înota şi supravieţui în apã (înec). Poate fi urmarea
unei dereglãri acute a stãrii de sãnãtate (suprasolicitãri funcţionale,
excese) care tulburã mecanismele de adaptare la mediu, datoritã
pierderii controlului asupra deprinderii (uneori precare) de a înota.
Perturbãrile respective pot fi provocate de agitaţia din jur, de unele
schimbãri bruşte ale condişiilor atmosferice (furtunã, ploaie,
trãsnete).
Prevenirea
acestora este obligaţia majorã a persoanelor chemate s ã supravegheze
sau sã conducã activitatea înotãtorilor, şi sã intervinã prompt pentru a
acorda un prim-ajutor sau a iniţia o acţiune de salvare de la înec.
În
caz de accident se impune întocmirea unui raport amãnunţit analiza
atentã a cauzelor care l-au provocat, precum şi adoptarea unor mãsuri
suplimentare de prevenire a unor asemenea evenimente.
Bibliografie selectivă
1962 FISS - Reglements de Fed. Int. de Souvetage, Paris, , FR
1969 Schnurpel, Stahn – Rettungs-schwimmen, Sportverlag, , Berlin, DE
1972 Allardice J. – Medical Aspects of Swimming, Pelhm Books, , London UK
1972 Ciobanu, Cerchez, Munteanu – Inot pe înţelesul tutror,Ed Stadion, , Buc. RO
1974 Counsilman, J - The science of Swimming, Prentice Hall Inc., USA
1982 Dragan, I. Medicina sportivă aplicată, Ed. Sport-Turism, , Buc. RO
1989 Dragan, I. Selecţia şi orientarea medico-sportiva, Ed. Sport-Turism , ,Buc. RO
1989 Dragan , I. Practica medicinei sportive, Ed. Medicală, Buc- RO
1995 Dragan, Stroescu – Medicaţia la sportivi, ed Cucuteni, , Buc. RO
1995 Drăgan Ioan & Colab. Masaj, Recuperare, Ed. Cucuteni, , Buc. RO
No comments:
Post a Comment