03. primele certificate de înot
04. thermele romane,
05. interzicere scăldatului în locuri publice;
06. cele 7 virtuţi cavalereşti,
07. primul manual de înot;
rezumat+bibliografie selectiva
01. ARHEOLOGIE
Oamenii
au practicat înotul din cele mai vechi timpuri. Urmele acestor activităţi au
fost scoase la lumină de cercetările arheologice întreprinse într-o serie de
zone
în care clima oferea condiţii de practicare a înotului aproape tot anul (*).
Cele mai
vechi reprezentări despre înot sînt desenele rupestre de la Gilf Kebir (Libia)
care indică profilul unui brasist, repetat de 4 ori întocmai ca într-o
kinogramă concepută acum cca. 7.000 de ani.(vezi Anexa nr. 14)
În urmă
cu aproximativ 5.000 de ani, hieroglifa care exprima noţiunea de înot
reprezenta silueta unui craulist (Carl Diem, "Cultura fizică la
egipteni", Sportverlag Berlin,1932).
Pe
zidurile dezgropate ale portului antic Kadeş (1.300 î.Ch.) sînt reprezentaţi
ostaşi hitiţi care se retrăgeau înot peste râul Oronte din calea armatelor
egiptene. (ei foloseau ca ajutor tocmai musukurile (burdufe) în care aveau apa
potabilă, necesară în mod curent – dar acum acestea erau umflate cu aer…)’
În Teba,
Luxor, Memfis în Egipt au fost decoperite vechi bazine de înot datând din
perioada faraonului Tutmes I, iar printre ruinele palatului de la Nimrud
(Persia, ac. Turcia, Malatya) a fost reperat, probabil, primul bazin acoperit
cu apă încălzită (din două mari încăperi alăturate de de la care pornesc
conducte de alimentare cu apă caldă).
Tot ca
vestigii arheologice amintim de celebrele 'therme' romane (Caracalla,
Diocleţian la Roma şi chiar, foarte probabil, Herculanum pe teritoriul ţării
noastre).
Intrecerile 0limpice moderne, au atins culmi înalte în ceea ce priveşte
manifestarea şi organizarea fenomenului sportiv.
Ele
plasează NATAŢIA pe locul 2 (după Atletism) prin numărul mare de probe şi
participanţi la Înot, Polo, Sărituri, Înot sincron, Înot fond (în unele
competiţii separate –înotul veteranilor ’Masters’), care periodic, la intervale
de 4 ani polarizează interesul întregii opinii publice. (’olimpiada’
reprezenta în antichitate, un mod de măsurare a timpului pe intervale de 4
ani...),
Inotul,
în antichitate, nu a figurat printre disciplinele de întrecere ale Jocurilor
Olimpice (776 î.Ch.- 393 d.Ch) fenomen care are, ca durată, o perioadă de cca.
1000 de ani şi iată că întrecerea în spirit de cinste şi onoare( nunită de noi
– sportivă ....), are, în civilizaţia umană o longevitate cum rar se poate
întîlni, olimpiismul are o prezenţă cu care, din păcate, ne-am prea
obişnuit şi chiar, uneori, nu-i mai dăm atenţia cuvenită.
Ciudat
este faptul că înotul nu a fost adoptat de spiritul olimpiismului antic cu
toate că regula care obliga participanţii să se întreacă având un echipament
sumar {evolutii in pielea goala+in tribune femeile nu erau admise}..., iar fi
avantajat, dar atunci întrecerile aveau cu totul alt scop decât cel obişnuit
astăzi – întrecerile erau cu desăvârşire dedicate lui Zeus, deci izvorau
dintr-o sacralitate greu de înţeles de noi astăzi.
In
acelaşi timp înotul, îmbăiatul era ominiprezent în piscinele special amenajate
în palestre şi rămâne un aspect oarecum frunstrant - dece această formă de
întrecere nu şi-a găsit locul meritat....?
Dacă
tradiţia mitică (Cultul închinat lui Zeus..) nu ar fi ocolit întrecerile de
înot, probabil, ingeniozitatea grecilor (vestiţi marinari încă din poemele
homerice..) ar fi dus la amenajarea unui loc prielnic de înot (Olimpia era
departe de litoral, dar cele două răuri, Kladeus şi Alpheios ar fi putu să
ofere apa necesară unei asemeni amenajări dacă anotimul nu era prea secetos…).
Toate
aceste considerente, probabil, au făcut ca la prima ediţie a JO Moderne
(1896 – Athena), înotul să fie inclus printre disciplinele preferate ale
timpurilor moderne.
-------------------------------
*[Persia, Egipt, Africa mediteraneană etc, amintesc de celebra expediţie
arheologică a germanului Ernst Kurtius (1814-1896) care reuşeşte să scoată de
sub pământul vechii Elade, în 1873, ruinele Olimpiei – loc sacru unde se
desfăşurau ceremonii închinate lui Zeus… şi de atunci întrecerile olimpice
antice .
A fost elementul care a trezit interesul multor entuziaşti şi astfel
goana după flacăra şi ‘aurul’ olimpic` a început…]
In
respect deplin al spiritului olimpic (care interzicea prezenţa femeilor...)
însuşi Pierre de Coubertin a fost, o perioadă, vehement împotriva participării
femeilor la aceste întreceri (el a cedat deabea în 1912, la JO Stockholm cînd
la întreceri au fost acceptate şi reprezentantele sexului slab...).
Practicarea înotului este atestată de numeroase vestigii descoperite de
arheologi şi de cărturarii care au putut descifra cultura antică.
Infine,
timpul a trecut iar azi înotul este la fel de important ca celelalte
discipline.
Foto: Pierre de Fredy Baron de Coubertin
(1863-1937), care în 1906, la Bucureşti, a participat la fondarea
Asociaţiei sportive de prietenie România-Franţa, în semn de recunoaştere a
activităţii de renaştere a olimpismului antic avută de predecesorul său -
românul Evanghelie Zappa (cca 1800-1865) un precursor
important al JO moderne; acesta a lăsat averea sa statului român, cu
destinaţia – educaţie şi sport (vezi actualul Complex Olimpic de la Izvorani).
02 Aforisme legate de practicare înotului
Vom
încerca o succintă prezentare a unor aforisme (alături de un tablou cronologic
interesant-Vezi Anexa nr 14) prin care regăsim referiri directe la înot şi
importanţa acestuia:
- ’nu
ştie să înoate, nici să citească’ ... expresie invocată de
Diogene din Laerte (sec III î.Ch.) într-o lucrarea care evoca viaţa unor
celebri înaintaşi, printre care găsim şi spiritul lui Platon (429-347 î.Ch.)
care, în lucrarea ’Despre legi’ punea celebra întrebare: ’Oare pot fi
numiţi cu funcţii importante în Cetate cei care sunt contrariul inteligenţei după
cum spune proverbul – nu ştie nici să înoate, nici să citească.... (în
elina veche – mite nein, mite gramate).
Romanii
(despre care se spune că au cucerit Grecia antică pe cale armelor.. iar apoi
Grecii i-au ‘cucerit’ pe Romani, pe calea culturii...) au preluat aforismul sub
forma ’nec natat, nec legit’ (aici cu referire, mai ales, la ştiinţa
conducerii), aforism mult apreciat de urmaşi, deoarece, iată, că peste alţi
cca. 1500 de ani..., în plin elan al cavalerismului medieval german să mai fie
folosit, în forma limbii acelor vremi, expresia :’uf dem rucke, uf dem bucke
....; dar aforismul, înţelesul lui, a fost folosit, chiar şi în timpurile
noastre, ca acţiune politică în contextul ’Revoluţiei Culturale’ declanşate în
China de celebrul Mao Tze Dun care a dat exemplu personal înotând şi citind
concomitent... evident ‚ ’decalogul revoluţiei’ impus de partidul care-l
conducea...., remarcabil aforism , nu ?!
Iată
alte cuvinte celebre:
-
Evrika, Evrika - cuvinte încrustate în memoria omenirii în atâtea
ocazii., au fost rostite într-un context legat tot de apă, îmbăiere, înot. Mai
mult ca sigur ilustrul Arhimede (287-212 î.Ch.) atunci cînd a intuit relaţia ’greutăţii
specifice a corpurilor’ faţă de unitatea etalon care era APA.., probabil că
a fost primul care a înţeles cărui fapt se datorează posibiltatea unei fiinţe
vii de a înota (în apă fiind scufundat corpul pierde o greutate egala cu cea a
volumului de apă dislocuit.)..
-
Festina lente ... (Grabeşte-te încet...) - expresie atribuită lui
Augustus Imperator (63 î.Ch.-14 d.Ch.) de către Suetonius (69-141 d. Ch.) a
fost probabil inspirat de aforismul grec ‘Speude bradeos’ ceea ce semnifică ‘că
pentru a reuşi bine într-o activitate, intreprindere este bine să nu te
grăbeşti…
Este
expresia favorită a unui om politic remarcabil care a schimbat placa turnantă a
istoriei Romei antice – a condus Imperiul Roman de la forma de Republică la
cea de Monarhie prin abilitate, realism, luciditate şi echilibru
(schimbare mai rar întâlnită în Istoria omenirii...!). Cuvintele
acestui mare transformator al timpurilor de mult apuse.., o personalitate a
antichităţii, pot fi apropiate şi practicării înotului; ele pot conduce la
adoptarea unei maniere sportive perfecte de a ne mişca în apă (şi nu numai..)
care constă în: urmarirea cu perseverenţă de către înotător ca rezultatul
folosirii celei mai corecte tehnici să se manifeste evident prin creşterea
vitezei... dar cu condiţia de a folosi în acest scop – a cât mai puţine
mişcări, deci cât mai puţin efort!
Contrariul acestei conduite duce înotătorul, executantul la o perfectă
’ciomăgire’ a apei, la o evoluţie obositoare şi ineficientă, fără
randament ( acest mod de a gândi reprezintă, de fapt, ’piatra filozofală’ a
practicării înotului sportiv contemporan, vezi Anexa nr.14).
-’In
balneis salus’ / In băi stă sănătatea...! - a fost prilejuit de
activitatea filantropică a generalului Agrippa (63-12 î.Ch.), foarte
bogatul ginere al Impăratului Augustus; el a construit prima ‚ ’balinea’ pentru
săracii Romei (anul 19 î.Ch.), prima dintr-o serie de alte 16 mici therme.
- epigramistul
Marţialis (43-94 d.Ch.) nu a scăpat ocazia de a-l ironiza scurt pe
Nero Imperator (37-69 d. CH.) care a condus despotic imperiul între
54-68 d.Ch. timp în care, pentru aşi spori popularitatea a construit şi
multe therme grandioase – poetul i s-a adresat linguşitor: ’ce poate
fi mai ‘întunecat’ decît Nero (Negru) – ce este mai luminos ca thermele
tale...!
-’Nare
sine cortice’ - Inoată fără papură... – a devenit celebru prin
îndemnul anticilor ca oamenii cinstiţi să trăiască fără pile sau proptele ....;
idem – în scrierile lui Sullularia apare povaţa: ’la fel cum se leagă
băiatul ce învaţă să înoate cu manunchiuri de papură care-l ajută să
plutească.., tot aşa sclavul trebuie să fie ca o împletitură de papură
pentru iubitul său stăpân’.
-’Autorul latin Vegecius (sec.IV d.CH.) în lucrarea ’Epitoma
rei militaris’ face referiri interesante din care rezultă că la Roma, în
apropiere de ’Câmpul lui Marte’ (în vecinătatea Tibrului..) exista un
loc special amenajat pentru învăţarea înotului. Instructorii iniţiau tineretul
roman în arta de a se menţine şi înainta deasupra apei... – cei care făceau
progrese, după cum afirma Horaţius (64-8 î.Ch), primeau un certificat prin care
se atesta că ’nu mai au nevoie de supraveghere pentru a înota’.
-
Romanii, vestiţi luptători, au fost interesaţi aş învăţa şi caii să înoate: în ’Codex
Theodosianus (23 Mai 391 d. Ch.!) cuprinde ordinul ca fiecare legionar
să-şi pregătească calul pentru a putea înota.
- In acele
vremuri, cei care nu voiau să înveţe înotul erau ironizaţi, nimeni nu scăpa de
aceste critici: Caligula (12-41 d.Ch.) a fost criticat, post-mortem ..,
de Suetonius (69-141 d. Ch.) că nu ştia să înoate ... iar despre Augustus
Imperator (63 î.Ch.-14 d.Ch.) a avut numai cuvinte de laudă mai ales pentru
acesta şi-ar fi învăţat singur nepoţii să înoate.
-
Răspândirea culturii greceşti în lumea romana s-a remarcat şi în ceea ce
priveşte învăţarea înotului; această sarcină revenea, de regulă, sclavilor
capturaţi din Grecia; mulţi dintre ei au devenit medici, maseuri, maeştri în
practicarea exerciţillor fizice iar după anul 200 d. Ch. cei mai mulţi au
căpătat cetăţenia romană (fenomen ce se repetă parcă aidoma şi în epoca
actuală, însă pe alte meleaguri...).
Treptat
patricienii Romei încep să prefere folosirea thermelor proprietate personală
.., febra construirii acestor instituţii a cuprins, curând, întreaga Cetate
eternă......
După
generalul Agrippa, Commodus Imperator, Nero, s-au construit o suită de therme,
dar primul care începe construirea unor therme-edificii grandioase a fost Traian
(53-117 d.CH.); el a gândit şi realizat o perfectă funcţionalitate a acestei
adevărate instituţii, care, apoi, va deveni celebră în perioada domniei lui
Caracalla şi Diocleţian.
La
începutul sec. IV d. Ch., Roma avea deja 11 therme publice, 926 de băi
particulare şi cca. 2.000 de fântâni iar alimentarea cu apă era asigurată de 14
viaducte, multe din ele devenind vestigii istorice admirate astăzi de turişti.
Accesul
publicului în aceste therme nu era deloc costisitor, dimineţile erau destinate
femeilor, bărbaţii fiind primiţi numai după orele prânzului până noaptea
târziu.
Moda
thermelor s-a extins în toate teritoriile cucerite; este, mai mult ca sigur, că
în Dacia Felix, la Herculanum şi reg. Sarmisegetuzei (azi Geoagiu-băi), unde
apa caldă naturală facilita asemenea amenajări, au exista şi funcţionat aceste
vestite therme romane.
Odată cu
decăderea Imp. Roman (Odoacru 476, Teodoric 493 d.CH., acesta din urmă la
asediul Romei a tăiat aprovizionare cu apă a Cetăţii Eterne...), thermele au
devenit locuri cu activităţi obscure, imorale şi prin scăderea rigorilor
elementare de igienă, în bazine apăreau epidemii devastatoare.
- In
aceste condiţii, în anul 745 Papa Bonifacius al V-lea a dat edictul de
interzicere a scăldatului în locuri publice, măsură aprobată de medici dar
nimeni nu şi-a dat seama că regulile edictului se vor transforma în dogme, care
au reuşit să ţină oamenii departe de apă, de înot încă 1.000 de ani.
- Evul
mediu timpuriu (cca. 1000 d.Ch) era dominat de aceste interdicţii, dar tentaţia
de a se îmbăia, înota este relatată destul de des. În biografia lui Carol cel
Mare (839-888) se atestă cert că acesta era neîntrecut la înot pe care-l
practica în condiţiile existenţei apelor thermale la reşedinţa sa din Aachen.
-
Filozoful spaniol, de origine arabă, Petrus Alfonsus (1062-1106) aprecia înotul
ca una dintre cele 7 virtuţi cavalereşti ale vremii (înotul în enumerarea lui
avea locul al 2-lea).
Dogma
despre interzicerea îmbăiatului şi implicit a înotului, prin interdicţii şi
pedepse drastice, a ţinut departe oamenii obişnuiţi de asemenea activităţi.
Iată, de
ex., în ce consta testul de ‘nevinovăţie’ a unei femei bănuită de vrăjitorie în
Ţările Nordice: femeia era legată de mâini şi picioare şi apoi era aruncată în
apă..., dacă se îneca – era dovada ca era vinovată (!?), dacă nu se îneca – era
considerată ca deţinătoare a unor puteri oculte şi deci trebuia arsă pe rug ...
(No comment !).
In Prusia,
se relatează că unii pedagogi au avut şi asemenea atitudini: corpul unui elev
care a călcat interdicţia (a înotat şi
s-a înecat) a fost biciuit în faţa colegilor de la Lic. Elisabeta din
Breslau (azi în Polonia).
In
această atmosferă, profesorul de limbi clasice de la Univ. Ingolstat, Elveţia –
Nicolas Wynmann, a avut curajul de a scrie (în limba latină) primul manual de
înot al epocii moderne (1538) ’Colymbetes sive de arti natandi’.
El a
putut avea o serie de cunoştiinţe,
informaţii puţin accesibile altora, având posibilitatea de a studia multe
din operele anticilor.
Lucrarea
este concepută sub forma uni dialog între Pampirus şi Erotes în care se afirmă
bucurile oferite de apă şi înot ..., se face clar afirmaţia ca Brasul este
tehnica cea mai echilibrată..., (în opoziţie cu ‚’câineasca’ care era
inestetică şi obositoare..); se fac aprecieri despre exerciţiile de ’călcare a
apei’, asupra săriturilor în apă şi asupra salvării de la înec...; este
probabil că Nicolas a avut ca model copilăria sa la Zurich unde fete şi băieţi
se jucau în apă, înotau laolaltă, fără a le păsa de restricţii.
(coperta manualului lui
Nicolas Wynmann; grafica poate că face aluzie la evenimentul pierderii vieţii,
prin înec, în râul Kalykandos a lui Richard Inimă de Leu supranumit şi
‘Regele paharelor,
conducătorul Primei
Cruciade,ciudat -
exact cu cca. 1500 de ani de
la data când şi Alexandru cel Mare era cât pe ce să piară în apele aceluiaş râu
care acum se numeşte Goksu /Apa curcubeu, râu care se varsă în Marea Mediterană
lângă Mersin,Turcia….)
Aşa
fiind în 1545, Conciliul tridentin al Bisericii catolice o include pe lista
cărţilor interzise. Manualul însă nu a avut prea mare ecou probabil că limba
latină nu era bine ştiută de eventualii cititori. Insă după alţi 50 de ani, în
1587, în Anglia, Sir Eduard Digby, publică manualul său, urmat de un succes
care a durat aprox. 100 de ani.
Rezumat
In
lucrarea enciclopedică ‘ Sprechen im sport untericht eine analyse
sprachlicher inszenierungen von sportlehren’, autor Detlef Kuhlman, editată
în Germania, 1973, la pag. 280 este redată o pictură rupestra datată cu cca
3000 ani î.Ch.,care este situată în perimetrul Gilf Kebir de pe teritoriul
actual al Libiei.
Personal
cred că pictura, chiar naivă de-ar fi, nu reprezintă decât o veritabilă
kinograma a unui procedeu de înot situat între ‘câineasca’ şi ‘bras’.
Important este faptul că ea este poate cea mai veche reprezentare despre înot…,
că în acele vremuri a existat un interes mare pentru învăţarea înotului, că
locurile de atunci, permiteau practicarea înotului cu toate că azi acolo este
un veritabil deşert.
Rercent
un cercetător britanic a făcut o afirmaţie surprinzătoare – acum cca 6.000 de
ani clima s-ar fi schimbat radical şi astfel locuri care odată erau pline de
vegetaţie şi apă au devenit rapid pustiuri de nisip (informaţia provine de la
emisiunea Cadrane Radio Romania actualităţi din data de 11 sept. 2006, orele
13.16,00….)
Idiograma care în scrierea hieroglifică reda noţiunea ‘înot’ invită la
constatarea că ‘tehnica crawl’ era bine cunoscută de egipteni…(Carl Diem,
"Cultura fizică la egipteni", 1932)..
La fel,
de data asta pe un papyrus egiptean a fost redată coordonarea mişcărilor în
procedeul bras. Mişcarea este decompusă în 3 ‘timpi’, astfel - pornind de la
stânga: este redată faza de pregătire a vâslirii cu genunchii depărtaţi
şi poziţia caracteristică a labelor (1), executarea vâslirii prin conducerea
circulară a apei (2) şi finalizarea cu întinderea şi apropierea picioarelor (3)
s.a.m.d.
Metodica
modernă, din zilele noastre, ‘elimină’ timpul (2), elevul fiind învăţat să
vâslească elliptic- nu circular (!), practic, parcă ar împinge apa cu călcâile
până la întinderea completă a picioarelor.
Este posibil că autorul kinogramei bras, cunoscând importanţa momentului
de pauză care trebuie marcat imediat după terminarea pregătirii (1), să fi
adăugat încă odată acest moment; lipsa acestei pause, infime chiar, ar face că
întreaga mişcare să semene cu o ‘învârtire a ciorbei’, de fapt o amestecare a
apei şi nu o apăsare pe direcţia de înaintare, greşeală specifică începătorilor
care nu au încă dezvoltat ‘simţul apei’.
Tot în
lucrarea mai sus amintită este reprezentată o statuetă din bronz, reprezentând
elanul unui înotător înaintea săriturii, statuetă atribuită culturii etrusce
(490-480 î.H.), descoperită în Perugia (Italia) şi expusă la Muzeul de
antichităţi din Munchen (Germania. Dar despre acestea în Anexa 14
Anexa nr. 14
EVOCARI CRONOLOGICE
ALE PRACTICARII INOTULUI...
5000 î.Ch. - acum cca. 7 Mii de ani, pe stâncile din deşertul libian, la
Gilf Kebir, a fost reprezentat un grup de 4 desene ale unui brasist, desene
care reda deplasarea acestuia din plan depărtat în cel apropiat..., probabil
prima kinogramă a mişcărilor de înot concepută astfel de vre-un ‘monitor’ al
timpului; la ora actualá regiunea este pustie dar în acele vremuri se pare cá
apa, înotul erau prezente intens în viaţa locuitorilor acelei regiuni dacá ne
gândim cá, de exemplu, numai ridicarea unei schele care sá permitá acest act de
creaţie putea reprezenta un efort apreciabil - probabil cá practicarea înotului
era atât de îndrăgită încât necesita asemnea reprezentári grandioase, sinonime
în zilele noastre cu celebrele cinematografe-auto, în aerul liber ale verilor
americane...
3000
î.Ch. - hieroglifa care deservea noţiunea ' a înota' reprezintá ideograma
sugestiv stilizatá a unui înotátor de 'crawl' în Egiptul antic
1500
î.Ch. - un papirus egiptean redá kinograma tehnicii de înot bras care nu diferá
prea mult de imaginile acceptate azi...
1300
î.Ch. - la Kadiş/Siria un bazorelief redá scena retragerii înot pe râul Orontes
a hitiţilor din faţa oştirii egiptene.
900
î.Ch. - Licurg, legislatorul Spartei impune înváţarea înotului la toţi copii
care dupá vârsta de 7 ani erau luaţi spre formare în grija statului
pentru pregátire militará (educaţia spartaná…).
880
î.Ch. - în palatul Nimrud, Asiria, se poate vedea un bazorelief reprezentând
ostaşi înotând, ajutaţi de 'musuk'-ri (burduf cu apá, care ocazional putea
deveni colac de înot umflat cu aer...)
800
î.Ch. - în Iliada, Homer menţioneazá despre nerábdarea lui Protesiloas, un grec
care pentru a fi primul care ajunge în Troia sare în apá şi înoatá cucerind
astfel onorurile comandanţilor; în Odiseea, Ulise este evocat ca fiind aruncat
de valuri pe ţârmul insulei Feacilor descrie cum înota frumoasa Nausica...
500
î.Ch. - doua statuete de bronz de origine etruscá redau poziţia de elan a unui
înotátor înaintea sáriturii în apă (Muzele din Dresda şi Munchen).
500
î.Ch. - în Athena, aflatá la apogeul sáu, s-a perfecţionat instituţia
gymnasiului/palestre atât de mult încât în incinta acestora existau şi bazine
de înot (lautron) în care atleţii puteau sá se scalde şi sá înveţe a înota sub
supravegherea pedotribilor calificaţi (monitori).
480
î.Ch. - la asediul Siracuzei, patria lui Arhimede, athenienii au folosit
scufundátori ('oameni broascá') pentru a se apropia de portul cetáţii
(Tucitides).
460
î.Ch. - Herodot evoca fapta de vitejie a grecului Skylios care a înotat spre
corábiile lui Xerxes unde a táiat odgoanele lásându-le pradá unei furtuni care
le-a risipit şi distrus..
429-347
î.Ch. - Platon, celebrul filozof grec, în scrierea "Despre Legi",
condiţiona ocuparea unei funcţii în administraţia Cetáţii numai dacá
solicitatorul ştia sá înoate şi sá... scrie; atunci când Diogene din Laerţia,
Cilicia (sec.III dH) a evocat vieţile şi doctrinele unor proieminenţi filozofi
ai antichitáţii ( 10 lucrári pástrate integral...) reia ideia lui Platon sub
forma unui aforism rámas celebru 'mite nein, mite gramate'( 'nu ştie sá înoate,
nici sá scrie'), preluat în latiná sub forma 'nec natat, nec legit', aforism ce
a pátruns şi în cultura medievalá cavalereascá sub forma ' uf dem rucke, uf dem
bucke..', a devenit treptat expresia cea mai nimeritá pentru a ilustra
ignoranţa şi slaba pregátire a unui individ care înafara faptului cá nu a
înváţat sá înoate (ceea ce este atât de plácut...) nici nu a înváţat sá
scrie şi sá citeascá, ceea ce este absolut necesar pentru formarea unui
individ.
356 -323
î.Ch. - Alexandru cel Mare înainte de-al învinge pe Darius cel Tânár (332 îH)
era sá se înece în râul Calycandos (actualul Goksu/’Apa-Curcubeu’ în limba
turcá...) la Seleucia de Isauria (Silifke actual); apoi dupá victorie s-a
relatat cum Alexandru înota în bazinele palatului cucerit de la fostul suveran
(Plutarh, 50-125 dH); dupá cca. 1500 de ani...(!) la 1190, în acelaşi loc s-a
înecat, de data asta, împáratul Friderich Barbarossa, probabil cá locul i-a
fost evocat fárá a-i fi fost accentuat pericolul fatidic al legendei antice;
odatá cu acest eveniment, Cruciada 1–a, s-a împotmolit definitiv...
287-212
î.Ch. - Arhimede, ilustru inventator şi descoperitor a formulat principiul de
bazá al hidrostaticei:" toate corpurile scufundate într-un lichid pierd o
greutate egalá cu greutatea volumului de lichid dislocuit de acel
corp...", principiu mult legat de practicarea înotului (flotabilitate);
legenda spune cá tiranul Siracuzei, Hieron l-a angajat pe Arhimede sá
dovedească frauda unui bijutier care la o coroaná de aur masiv a amestecat prea
mult argint... Arhimede nu a gásit mult timp ráspunsul dar pe când fácea odatá
baie, în ciubárul sáu, a remarcat cá picioarele-i se ridicá spre suprafaţa de
parcá n-ar fi avut greutate şi astfel a înţeles cá ele sunt mai uşoare
faţá de o unitate de referinţá (apa) şi cá acelaşi raţionament poate sá-l ajute
a demonstra frauda bijutierului... copleşit de neaşteptata descoperire, a ieşit
gol-puşcă din cadá şi fugind spre palatul lui Hieron a strigat celebra
exclamaţie "Evrika, Evrika..."(am gásit...)
Grafică
copiată de pe un vas aflat la Muzeul Louvre, Paris, din cultura Andokide;
înotătoarea evident că practica un procedeu înrudit cu inotul crawl actual.
Inotul în Grecia antică nu a fost inclus niciodată în programul întrecerilor
olimpice, cu toate că în vestitele palestre, participanţii la antrenamente sau
competiţiile olimpice aveau un bazin (de înot) în care se relaxau.
Este
ştiut că la întreceri nu participau decât bărbaţi, îndeobşte goi iar femeile nu
aveau acces nici în tribune, evident. în schimb, la alte forme de întreceri
(Jocurile Nemeice, Istmice ş.a.), aşa cum relata istoricul Pausianus, existau
şi întreceri de înot şi chiar de înot feminin (celebrul istoric nu a făcut nici
o referire la costumul de baie purtat de aceste naiade antice…).
In suita
miturilor antice greceşti avem şi episodul iubirii dintre Leandru şi vestala
Hero, slujitoare a Afroditei, zeiţa frumuseţii… O monedă descoperită la Abidos
şi conservată acum la British Museum din Londra redă amploarea acestei poveşti
şi implicit importanţa înotului în acele vremi. Leandru, pentru a se întâlni cu
aleasa sa, traversa, îndeobşte noaptea, Helespontul, Dardanelele de azi, unde,
cu o lumină în mână Hero îl aştepta; dar într-o noapte a izbucnit o furtună,
Leandru s-a pierdut iar Hero l-a aşteptat până în zori fără a avea parte de
obişnuita lor întâlnire …
Peste
aprox. două millienii, poetul romantic Lord Byron (1810), dorind să atragă
atenţia asupra luptei de independeţă a grecilor cotropiţi de otomani, a
traversat înot Dardanelele, reluând ‘povestea lui Leandru şi Hero’; gestul său
a avut un mare răsunet în opinia publică a vremii şi indirect a făcut o bună
propagandă înotului.
Dar moda traversărilor a fost continuată de un soldat italian (Saletti)
din fosta armata lui Napoleon, care după înfrângerea de la Waterloo (1815) a
fost închis pe un doc din portul Dover; acesta a ajuns înot în Franţa, la
Calais, traverâsnd canalul Mânecii şi astfel numele sau a devenit
celebru….Traversarea Dover-Calais, a Dardanelelor (apoi şi a Bosforului) au
devenit întreceri tradiţionale, mai ales în lumea marathoniştilor nautici….
228
î.Ch. - romanii a fost acceptaţi ca participanţi la Jocurile Istmice,. fapt ce
le deschide acestora accesul spre cultura eliná; la aceste întreceri , spre
deosebire de Jocurile Olimpice, se organizau şi întreceri de înot (mai ales
pentru fete.., femeilor fiindu-le interzisă participarea la manifestările
olimpice); treptat încep sá fie preluate idei şi concepte ale spiritului elin,
aristocraţii romani, adoptând din instituţia palestrelor de pildá, ideia báilor
(thermelor). Dupá cum s-a remarcat şi cu alte ocazii în istoria omenirii,
romanii au cucerit pe greci pe calea armelor... pentru ca apoi, grecii sá
cucereascá lumea romaná pe calea culturii... şi este nemaipomenit de
reconfortant gândul cá şi practicarea înotului fácea parte din acest arsenal de
'luptá' culturală (vezi Kiriţescu ‘Palestrica’)...
100
î.Ch. - arheologii dezgroapá în anii 1910-15 ruinele unui bazin cu apá
încálzitá situat la Jericho în Palestina
55 -53
î.Ch. - Cezar Imperator, relateazá în scrierile sale numeroase activitáţi
legate de apá şi înot la triburile germanice:"ei se îmbáiau în apele
râurilor chiar şi iarna, noii náscuţi erau scufundaţi în valurile reci pentru
a-i cáli de timpuriu...".
15 d.Ch.
- Germanicus, general şi om politic roman, când a încercat sá construiascá un
pod pe râul Eder, 'chattenii', trib germanic, l-au împiedicat s-o facă venind
neaşteptat înot pentru a-l respinge...
33 d.Ch.
– Iisus este botezat în apele Iordanului….
40 d.Ch.
- poetul Marcus Aurelius Merialis descrie într-o odá un grup de balet în
apá în timpul domniei lui Caligula (37-41).
98 d.Ch.
- Tacitus (55-120 dH) afirmá cá un întreg trib batav s-a putut retrage
din calea romanilor trecând Rhinul înot spre dezolarea urmăritorilor...
196
d.Ch. - Caracalla, împárat roman (211-216) a construit una dintre cele mai mari
therme (restauratá de Theodoric, dupá 493), vestigii care mai dáinuie şi astázi
la Roma.
300
d.Ch. - Diocleţian, împárat roman (240-316) a construit un nou edificiu al
thermelor care-i poartá numele, în care se puteau gázdui cca. 1600 de persoane.
450
d.Ch. - numárul thermelor care funcţionau în Roma era de cca. 850 (edificii
publice şi cele private); dupá 476, anul desfiinţárii Imperiului Roman de Apus,
întreaga civilizaţie anticá decade, în ceea ce priveşte înotul şi thermele apar
tot mai des nemulţumiri datorate proastei administrári care ducea la molime
pustiitoare şi la perversitáţi condamnate de noua credinţá, religia creştiná.
730
d.Ch. - în Anglia, la Beowulf-Epos, cu prilejul comemorárii dispariţiei
vestitului conducátor Beovulf, se organizau anual întreceri printre care si
cele de înot - mare fond; naratorii afirmau cá concurenţii din Brecca şi
Beowulf porneau înapoi din Gotland, înotând 5 zile/5 nopţi, pâná ajungeau în
Norvegia la Beowulf şi respectiv în Finlanda, la Brecca ....
745
d.Ch. - prima interzicere oficialá a 'scaldei publice' şi implicit a
practicárii înotului (Papa Bonifaciu I).
982
d.Ch. - Otto II, împárat german, reuşeşte sá scape din încercuirea arabá la
Crotona, înotând, împreuná cu al sáu cal şi întreg echipamentul de cavaler....
cca.1.000 - în Europa nordicá, vinováţia unei persoane suspectate de acte vrájitoreşti
era probatá prin testarea capacitáţii de a înota: având mâinile şi picioarele
legate, victima era aruncatá în apá..., dacá individul/individa (mai ales), se
îneca se considera cá astfel s-a dovedit vinováţia pentru care şi-a primit
binemerita-i pedeapsá..., invers, dacá reuşea sá scape, cel în cauzá era scos
din apá şi...apoi, ars pe rug... !!!
1190 -
Freiderich I Barbarossa ('împáratul paharelor...') s-a înecat atunci când
încerca sá treacá înot râul Calycandos (actualul Goksu/’Apa-Curcubeu’ în limba
turcá...) la Seleucia de Isauria (Silifke actual, Mersin, Turcia); posibil ca
el să fi fost tentat să repete isprăvile lui Alexandru Makedon care cu cca 1500
de ani înaintea sa, este atestat ca, ar fi reuşit să înoate în acelaşi loc…
cca.1.200 - printre cele 7 virtuţi cavalereşti, înotul figura pe locul al
doilea, dupá cálárie şi înaintea mânuirii armelor (3),aruncarea pietrei (4),
luptele (5), turnirul (6) şi ..galanteria de palat (7).
cca.1.400 - cronicile oficiale enumerá în Germania numárul de bái publice:
Frankfurt 29, Breslau 12, Nurenberg 8 plus cele amenajate pe o serie de corábii
dezafectate în diferite porturi
(Hamburg).
- Vittorino da Feltre la 'Casa voioşiei' din Mantova, asociazá şi înotul la
educaţia fizicá dedicatá copiilor.
1452-1512 - Leonardo da Vinci, proiecteazá, în seria sa de invenţii/inovaţii,
primele 'palmare' destinate sporirii vitezei de înot.
1530 -
Ludovic Vives în 'Tradebdis disciplines' apreciazá înotul ca primejdios şi
imoral...
1538 -
Nicolaus Wynmann din Ingolstat/Elveţia, publicá în limba latiná primul manual
de înot din lume.."Colymbetes sive arte natandi".
1555 -
celebru pentru noi românii, Olahus Magnus, în "Istoria de gentium
septentrionalium", Roma, dedicá 10 pagini înotului (indicá valoarea
înváţării prin imitare, folosirea materialelor ajutátoare, accentueazá aspectul
utilitar şi paramilitar al deprinderii de a înota...).
1563 -
Conciliul Tridentin al Bisericii Catolice a pus lucrarea lui Wynmann pe lista
"librorum prohibitorum"...
1564 -
Francois Rabelais în 'Gargantua et Pantagruel' (cap.'Traite d'education') sub
motto-ul 'fá ce-ţi place'... pledeazá pentru un regim de mişcare armonios în
care înotul era recomandat a fi practicat sub toarte formele, aláturi de vâslit
şi conducerea velelor.
1569 -
Hieronimus Mercuriallis în 'Arts Gymnastica’, Veneţia, asociazá la exerciţiile
gymnice şi báile, înotul, masajul ‘care erau vestite încá din antichitate...’
1570 -
Roger Acham în "School Master" recomandá înotul ca un mod de mişcare
în aer liber.
1582 -
Richard Mulcaster în "The elementary" pledeazá pentru exerciţii care
sá asigur atât instruirea cât şi educaţia; înotul figura dupá alergári şi
sárituri.
1587 -
Sir Eduard Digby, Univ. Cambridge, realizeazá primul manual de înot scris în
englezá, lucrarea a fost utilá cca. 200 de ani fiind la baza sistemul modern de
înot promovat de englezi In sec. XIX
1595 -
dr. Thomas Elyot în 'The castle of health' include înotul în suita exerciţiilor
necesare de timpuriu pentru întárirea corpului, câştigarea forţei şi a
îndemânárii.
1603 -
se relateazá cá în Japonia înot este obligatoriu în şcoli.
1668 -
Jan Komenski în 'Orbis pictus' ilustreazá scene cu exerciţii organizate în aer
liber, printre care înotul este redat cu explicaţii sumare; programul unei zile
de şcoalá la Saroş-Pataki era aranjat dupá regula celor '3 x 8' (muncá, somn, educaţie+igiená).
1688 -
John Locke în 'Cugetári despre educaţie' reafirmá dictonul lui Juvenal
"minte sánátoasá în corp sánátos", înotul fiind preferat
medicamentelor, aláturi de alte forme de mişcare.
1727 -
Voltaire, dupá ce a vizitat Anglia, Londra noteazá admirativ efectele benefice
ale mişcárilor, exerciţiilor în aer liber, practicate de tineretul englez în
comparaţie cu cei din Franţa, fácând aluzii la jocurile olimpice antice;
canotajul şi înotul sunt evocate convingátor.
1760 -
la Paris este deschis primul ştrand public pe malurile Senei la care înváţarea
înotului era în grija maestrului Paitevin
1762 -
J.J.Rousseau (1712-1778) publicá 'Emile ou de l'education', în partea a II-a
recomandá báile reci şi practicarea înotului ca forme de mişcare menite a oferi
copiilor satisfacţiile gásite de adulţi în practicarea exerciţiilor fizice.în
’Emile – ou l’education’ remarcă că tinerii învaţă să călărească, ceea ce este
atât de costisitor dar foarte puţini învaţă să înoate cu toate ca acest lucru
nu-i costă nimic... Ca şi compatriotul său Montaigne (1533-1592) sau filozoful
englez John Locke (1632.1704), Rouseau încerca să depărteze tineretul de
spiritul educaţiei feudale pentru a-l face să recepteze mai lesne mesajul
umaniştilor.
1769 -
Benjamin Franklin publicá 'Cum sá devii înotátor îndemânatic în scurt timp' în
care apar exerciţii şi metode de înváţare; autorul foloseşte pentru prima datá
expresia 'to crawl' - ' a se târâ' în limba englezá.
1774 -
J.B. Basedow în 'Das Elementarwerk' în patru volume, evocá înotul printre
cunoştinţele şi exerciţiile necesare copiilor, mai ales vara când sunt
organizate tabere cu corturi; aceleaţi îndemnuri sunt susţinute de prof. Bahrdt
în lucrarea 'Despre scopul educaţiei'.
1785 -
pastorul C. Salzman înfiinţeazá la Gotha Institutul de educaţie Philantropinun
în care regimul de viaţá era apropiat de naturá, printre alte exerciţii este
enumerat şi înotul
1788-1793 - la Tg.Mureş medicul Stefan Mateyus, publicá o lucrare în care
înotul este regásit pe cuprinsul a 26 de pagini, aláturi de alte exerciţii
fizice şi în contextul unor adevárate forme de antrenament.
1793/94
- Robespiere şi Saint-Just militanţi ai Revoluţiei Franceze au prezentat
Convenţiunii planul de reorganizare a înváţámântului naţional în care copii
între 5-10 ani era vizaţi cá 'trebuie sá înveţe sá citeascá, sá scrie şi sá
înoate'; în acelaşi spirit i-a fost prezentat lui Napoleon planul de
reorganizare a educaţiei tineretului dar vizând mai ales pregátirea militará
(raportor Lexcanal).
1797 -
Oronzio di Bernardi publicá 'Concepţia completá a înváţării înotului bazatá pe
studii asupra greutáţii specifice a corpului omenesc' în care se pledeazá
pentru înváţrea naturalá, fárá ajutorul unor materiale etc.
1798 -
GutsMuths editeazá 'Cárticica despre arta înotului pentru salvare' în care
pleadeazá pentru folosirea materialelor ajutátoare la înváţarea înotului şi,
mai ales, în salvarea de la înec, materiale care-i pot permite unui instructor
lucrul concomient cu mai mulţi elevi; In 'Gymnastik fur Jugend' (cap.III) se
ocupá pe larg de scalda în apá rece şi cálirea organismului.
O
gravură din epocă care arată cum era echipat un instructor de înot; ‘băţul’
este deci un accesoriu tradiţional, el mai este folosit şi astăzi, cu success –
şi eu îl folosesc şi mulţi râd sau devin ironici dar cu ‘el’ (exact ca un
creion aparte..) corectez cu success multe din greşelile fiecărui începător.
Bine înţeles că niciodată destinaţia acestuia nu este schimbată…
Gravură
din perioada abordării înotului de catre părintele sistemului de e.f.s. din
Germania. Este vorba de filantropul Guts Muts care a întărit sistemul
gimnasticii germane (‘Gymnastik fur die Jungend’) şi a aplicat principiile
acesteia şi la învăţarea înotului (foto)
Johann
Christoph Friederich Guts Muts (9 Aug 1759 – 21 Mai 1839) părintele gimnasticii
germane, adică a sistemului efs în care a fost înglobată şi practicarea
înotului, numit de contemporani ‘părintele gimnasticii naţionale’.
- Anton
Vieth în 'Incercare de enciplopedie a exerciţiilor fizice' face o clasificare a
acestora în ' exerciţii pasive'/'active' iar înotul este descris într-o manierá
acceptabilá şi astázi.
1800 -
la Paris este deschis primul bazin acoperit de înot în locuinţa particulará a
unui oarecare Roger, bazin ce a funcţionat pâná în 1833.
1810 -
la 3 mai, Lord Byron traverseazá Helespontul/Dardanele pornind de la Abydos
spre Lampsakos (cca. 2,7 km), în semn de prietenie cu cauza populaţiei greceşti
încá sub ocupaţie otomaná, acţiunea a avut un efect de mare popularitate a
practicárii înotului chiar dacá celebrul poet nu s-a mai înapoiat vreo-datá la
Londra, rámânând definitiv în Grecia.
- în
Japonia sunt organizate mari competiţii/ festival de înot care durau câteva
zile, la concursuri participau, mai ales elevii.
1815 -
prizonier dupá bátália de la Waterlo, italianul Jan Marie Saletti evadeazá de
pe docurile portului Dover şi ajunge înot pe ţármul francez, la Calais,
cutezanţá care a fost mult aplaudatá de opinia publicá francezá.
1817 -
gen.prusac Ernest von Pfuel publicá 'Despre înot', manual destinat înváţrii 'pe
uscat' a înotului de cátre soldaţi sub supravegherea unor instructori puţin
calificaţi pentru aceastá activitate şi în sáli dotate cu aparaturá specialá.
1818 -
la Berlin se deschide primul bazin / strand public descoperit de înot.
1819 -
Franciscus Nactegall reuşeşte în Danemarka sá introducá obligativitatea
exerciţiilor de înot în cadrul instrucţiei militare (ceea ce noi nu putem face
azi !).
1820 -
la Londra sunt organizate anual curse de înot pe Tamisa de cátre studenţii de
la Eton-College; cursa avea distanţa de cca. 1 milá şi se desfáşura între
podurile Hamersmith şi Putney.
1828 -
este deschis primul bazin acoperit de înot (!) la Londra, apoi peste alţi 10
ani erau 8 asemenea bazine în care se desfáşurau şi concursuri profesioniste.
1835 –
Bucureşti Inaugurarea Şcolii de înotat din mahalaua Izvorului
1837 -ia
fiinţá prima asociaţie de înot, la Londra având ca fondator pe John
Strachan.
1844 -
dr. Pavel Vasici tipáreşte la Braşov traducerea lucrárii ' Macrobiotica' a
medicului german Hufeland în care înotul este situat printre formele de mişcare
care 'întineresc' corpul.
1845 (30
Aprilie) –apare manualul Maestrul de înot arădean
-In anii
1850…, parizianul Chevalier, probabil copiindu-l pe generalul prusac
Pfuel (1817, care-şi iniţia soldaţii pe uscat…) a instalat pe malul Senei un
carusel menit a simula mişcările de înot bras pe uscat; este perfect adevărat
că ‘învăţarea’ începe pe uscat dar apoi ea trebuie să continue în apă, altfel
nu se poate.., dar cum în armată ‘totul’ este posibil …. – înotul era însuşit
doar pe uscat.
1846 -
în februarie la Sydney se organizeazá primul campionat pe distanţa de 440 yd.
câştigatá de brasistul Robinson Bats în 8.43,oo.
1873 -
John Trudjon, la Londra, demonstreazá public noua sa tehnicá care-i va purta
numele.
- cpt.
Matthew Webbs traverseazá pentru prima datá Canalul Mânecii, de la Dover la
Calais în 21 h:45 min. (în 1883 îşi pierde viaţa încercând sá strábatá apele
cascadei Niagara, într-un butoi...). 1961 Argentinian Antonio Abertondo started
the first successful non-stop swim across the Channel and back, completed in 43
hr 5 min.
1874 -
la Londra ia fiinţá prima federaţie de înot din lume - cea englezeascá prin
reunificarea asociaţiilor din acest oraş.
1882 –
apare ‘Scoala de patinat şi înotatu’, traducere lui Gh.Moceanu după Michael
Closs.
1890 -
la Bucureşti se deschide strandul 'Tir' lângá Podul Mogoşoaiei, avea un bazin
de 33,3 m cu 6 culoare, relatare a Dlui.Ing Dinu Rădulescu, fost înotător al
anilor 1950.
1893 -
prima demonstraţie cu tehnica crawl este realizatá de Alik Wickham,
Australia, care la 12 ani a realizat 44 sec pe 66,6 m în piscina Bronte,
Sydney; el afirma cá tehnica a înváţat-o de la báştinaşii ins. Rubiana/arh.
Solomon, antrenorul G.Farmer este cel care a denumit noua coordonare botezând-o
'crawl'...
1896 -
primele întreceri olimpice de înot s-au desfáşurat în golful Zea, la Pireu în
Grecia, eroul lor fiind arhitectul maghiar Alfred Hajos Gutman,( Bazinul din
Ins.Margareta/Budapesta a fost modernizat de acesta şi-i poartă numele)
1898 -
la Galaţi, Liceul V.Alexandri este dotat cu primul bazin acoperit de 20 yd. din
România ( din 1929, tot la Galaţi, municipalitatea mai construieşte încá unul
dar de 25 m., la Baia Comunală, bazinul funcţionează şi azi....).
- în
aceiaşi perioadă şi la Sibiu exista un bazin acoperit de 20 m. lungime,
amenajat în incinta băii publice. Primul bazin acoperit, autentic proiectat,
construit şi destinat cu prioritate pentru activităţi sportive este cel
de la Floreasca 1951, dar şi acesta avea doar 33,3 m…, însfârşit în 1964 este
dat în folosinţă actualul bazin acoperit ‘Naţional’ (50m/10 cul) dar fără
tribune şi alte facilităţi moderne – Bucureşti, Capitala României nu are, nici
la ora actuală un ‘stadion nautic’ compatibil cu activitatea şi rezultatele
sportivilor noştri…, păcat !
O fotografie celebră – printre iniţiatorii JO moderne, alături de
Coubertin, se află 6 dintre cei 16 membri fondatori ai IOC : un german, un ceh,
un rus, un ungur, un grec şi un suedez, aşa cum
rezultă din textul original care însoţeşte fotografia…
In ceea ce priveşte istoria înotului românesc datele cele mai corecte le puteţi găsi la www.swimming.ro
– un portal adus la zi de actualul antreneor federal prof.Octavia Tileagă,
antrenor emerit..
Bibliografie selectivă
1925 - Auge Claude – Nouveau petit Larousse ilustre, lib. Larousse, Paris,.
1968 W. Kunding –
Turquie, Ed.Silva, Zurich, Ch.
1969 - Liuţkanova I– Trenirovka na Pluveţa, Mediţin i Fizkultura, , Sofia,
1978 - Duduleanu M.– Proverbele lumii despre calităţi şi Defecte, Ed.
Albatros, Buc.
1978 - Oppenheim Francois – Histoire de la Natation, Chiron-Sports.
1979 - Pahncke Wolfgang – Schwimmen in Vergangenheit, Sportverlag, Berlin,
1983 - Matei H.C. – Civilizaţia Lumii Antice, Ed. Eminescu,
1987 Padoverse, Dalbesio, Granella, Aliani – Turchia, I luoghi delle
origini Cristiane, Ed. Piemme, Parma, It.
=========================================
o expeditie recenta germana a adus marturii relevante ds. activitatea de
inot de la Gilf-Kebir/ Lydia {asa cum a relatat Carl Diem, in lucrarea de
referinta "Cultura fizică la egipteni", Sportverlag Berlin,1932}
Iata o evocare a primul om
care a simtit nevoia de reluarea a intrecerilor olimpice antice in epoca
moderna = mosierul roman Evangelye Zappa, evocare exceptionala ce apartine lui
Paul Rogojinaru, ziarul Adevarul:
