Friday, May 2, 2014

" A personaliza , personalizare" .....



A personaliza , personalizare


DEX = PERSONALIZÁ, personalizez,  
vb. I. Tranz. (Rar) 1. A personifica (1). 2. A individualiza. – Din fr. personnaliser.



Ca sa nu gresesc, am cautat pe web definitia de mai sus; cuvantul  personaliza, ’m-o lovit’...., ieri, cand pe DIGI Life, se tranmitea un documentar incitant: un englez cauta ’tineretea vesnica’ si asa a ajuns si la enuntarea ideii ca [alaturi de dieta...], Miscarea, cu toate formele ei, este importanta tare..., doar ca acolo se vorbea asa de convingator despre factorii Genetici si despre ADN-ul fiecaruia versus ’efort’,  incat termenul  ’a personaliza’, cum spuneam..., ’m-o lovit’.



In fond, tot ce facem noi, antrenorii, mai bine sau mai putin..., este o continua personalizare, individualizare si daca vreti – o personificare [... prin numarul de medalii, prin enuntarea statistica a datelor performantei/proba, timp, clasament, de ex.], a potentialului sportivului nostru.



Iar el sportivul inseamna, pana la urma..., VIATZA si aici se potriveste zicala veche ’omul cat traieste – invata !’
--invata sa inoate,

--invata sa-si dezvolte simtul apei [eu zic ca inca unul, al 6-lea – unul tare misterios pe langa cele 5 stiute/ văzul, auzul, mirosul, gustul şi simţul tactil, cf. Aristotel], 
* evocarea celor 5 simturi,separat, este veche [Aritotel], dar acum se poate vb. ds. un al 6-lea simt, un fel de cocktail al celor 5 fiind vb. ds. un 'simt profesional'[cantatul la un instrument, a unei dexteritati, a unui sport ['simtul apei' la inot]. etc.; fara acest 'cocktail' eficienta, acuraeteta prestatiei lasa de dorit !

 --invata as dezvolta o suita de calitati motrice pentru a rezista oboselii cauzate de efortul din antrenament,

--invata sa fie sigur pe ceea ce face el in timpul concursului..., dece nu, vine vremea cand ...

--invata sa renunte la tot ce-a invatat pentru formarea ’personalizata’ a acestui  ’al 6’-lea simt, obsedant, multi ani din viata sa de sportiv.



Revenind la nevoia de a fi si practici..., specialistii momentului, din UK,  consacrati pe acest subiect [adica ’personalizarea speciala a unor functii bio, implicate in efort’] au experimentat 2 mari extreme ale pregatirii organismului: efortul aerob /’steady-state’ [VO2 max.], care presupune efort de Anduranta, facut mult timp si de multe ori... +  efortul anaerob maximal, epuizant, care presupune un ’cocktayl’ de Forta+Viteza, de scurta durata, repetabil de mai putine ori ...;



Si iata constatatrile acestor specialisti – pentru a repara, reface functiile organismului implicat in efort [si viata traita este tot un asemenea efort / a nu se uita zicala ’omul cat traieste invata’...], adica  pan la urma urmei , a ’vietii’ celulelor care, ele, sunt responsabile, ca baza a tuturor functiunilor bio..., este mai bine sa facem uz de cel de-al 2-lea experiment, cel cu Efortul anaerob maximal; primul experiment , cel de Anduranta,  avut rezultate mai slabe in testarea functionarii bio a organimului, adica a repararii, a refacerii functiunilor celulelor implicate, afectate de efort .....; pare  tare ciudat, dar testele au arata clar ca cele 11 gene ale ADN-ului fiecaruia dintre noi, gene responsabile cu capacitatea de a executa eforturi deosebit de mari [iar noi stim ce inseamna asta...], sunt  responsabile, procentual, diferentiat si deci genetic programate, dar si posibil a fi modificate.... de posibilitatea de a face 'performanta au ba', in fata oboselii induse de efort.



Asa se explica folosirea termenului de personalizare a efortului....; pentru asta cred ca este nevoie ca in fiecare echipa de performeri sa existe un doctor genetician care, cu ajutorul unor teste bio, stiintifice(!), sa poata spune cert: ” asta e bun de performanta sau nu”...; la fel, tot acest doctor, poate sa faca precizari pertinente despre continutul, despre prezenta, procentuala si periodizarea formelor principale de efort din antrenament [mezo-ciclu calendaristic, ciclul saptamanal, micro-ciclu saptamanal, etc.].



Vreau sa va spun ceva: chiar de la debutul meu ca antrenor, din motive absolut intamplatoare [ apare aici si acel dram de noroc...], motive legate de, mai precis, de organizare [nu aveam spatiu de lucru in bazinul arhipopulat de la Floreasca] eu am fost nevoit sa aplic, empiric dar si benefic, recomandarea de a folosi efortul anaerob de tip maximal [evident dozat al varsta subiectilor sila stagiul lor de pregatire/incepatori].



Si mie mi-a reusit pregatirea; la scurt timp m-am trezit cu ’boboceii mei’ ca ii cam intreceau pe cei cu state mai vechi si de la, evident, antrenori cu state mai vechi{de atunci am avut parte mereu de o mare colegialitate in bazin ....}; metoda mea a fost numita de altii [nu de mine] ’metoda concomitenta’ si consta in faptul  de a inota, pe latimea bazinului, sumedenii de exercitii, derivate din tehnica celor 4 procedee  sportive si nu numai ...



Staful federatiei de atunci [printre care si un Valentin Constandache, prof. EFS, cu studii  la Moskova..., cel care cu cca 5 ani inainte mi-a dat ’pass’-ul din sport pe motive de 'origine sociala nesanatoasa'..] a hotarat repede ca ’metoda minune’ sa fie aplicata cu toti copii incepatori din Floreasca, indiferent de club... si culmea ridichii ...., lectiile trebuiau conduse de subsemnatul, care am cerut microfon si statie de radio, si asa se desfasurau lectiile...; sarmanii mei coelgi, plini de colegialitate..., stateau in tribune si ’luau lectii’.., pana cand, cel mai apropiat coleg chiar de clubul meu, a descoperit  ’originea’ si asa s-o terminat  ’experimentul concomitent’..., hihuhoha .....



Dece va scriu toate acestea.... ? Deoarece, recent am aflat de niste rezultate, actuale a unor incepatori, din tara, buni inotatori; unii dintre ei inoata, aproximativ, cam aceleas rezultate pe care exact acum 50 de ani le realizau fostii mei bobocei si nu numai ei ....



 50 de ani..., in care multe generatii au fost pierdute inremediabil pentru ce..? Va spun eu pentru ce: pentru ca, tot colegii aceia, plini de colegialitate..., au crezut ca daca ’olaru face minuni cu sprinturile lui’, asta putem face si noi... dar bazinul nefiind apt de a proceda ca mine [ antrenament pe latime] au folosit sprinturile... exact – pe lungime; si asa, copii au fost, mereu, fortati, asa au aparut antrenori meteoriti .., dar dupa 3-4 ani, vedetele dispareau fiind 'prajite la foc prea mare', asa am pierdut sumedenie de talente, uf ...



Inchei ’naduful’ meu:



Ce sfat dau eu, om de aproape 80 de ani..., antrenorilor tineri: formati-va un simt, un fler aparte de a depista autentic ,deloc subiectiv sau financiar....,elevii de perspectiva(1), lucrati cu ei cu grija [ era sa scriu cu ’mila’] si folositi ceea ce am expus eu la inceputul materialului.(2)



Punctual asa as face : intr-un ciclu saptamanal, 3 zile diferite de antrenament cu eforturi anaerobe maximale [evident dupa o buna incalzire si o parte de pregatire temeinica pe uscat(!) in acea zi] iar restul de zile inotati aproape de regimul compensator si chiar distractiv/tehnica... si sa nu uitati: sa aveti MULTI copii in bazin [de max. 9-10 ani si mai mici] si, periodic [interval de cca 3-6 luni] trimite-tii acasa, sa nu vada apa si sa nu auda comenzile voastre [in terminologia mea asta se numeste ’intreruepre dirijata’, asa va veti dubla efectivele de incepatori si veti avea surpriza ca atunci cnad vor reveni – vor inota mult mai bine, peste asteptari !].



Iata niste argumente:  asa au facut si adevaratii [ de ex.] si regret s-o spun.. uitatii nostri colegi, Dimeca si Gothe, ambii plecati mult prea devreme dintre noi si ceea ce-i mai grav, 'au luat cu ei' si experienta lor, practic nimeni nu stie cum a castigat Dimeca [era poreclit 'don zilberman'...] 7 medalii de argint la Viena in 1981 dupa ce in ’79 a debutat Centrul Baia Mare sau, cum a lucrat Tamara cu Michy Gothe [pentru care ma luptam cu sefii pt. un cantonament la Font Romeo etc.,] pentru a realiza primul si singurul nostru record mondial de inot [Michy, imi spunea, la Neptun, intr-o tabara de primavara, prin anii ’80 ..., aratandu-mi o fatuca...’’ sa stii ca asta va fi prima noastra inotatoare detinatoare de record mondial” si asa a fost, recodul a aparut dupa 5-6 ani...]



Ca tot este 1 Mai si e Sarbatoarea Muncii..., eu va doresc succes si mai tineti cont si de cei din grupa mica de la varsta a  treia ...





Mircea Olaru, 2 mai 2014, Bucuresti


[sa va spun eu cum....: cand aveti un campionat mare, etc., trimiteti o invitatie, poate fi chiar si formala, la astia de care vorbeam..., intzalesu-tu-m-ati ? Nu-i nevoie sa fie pe numele meu, poa' sa fie si pe ala a lu’ Mladin Octavian/Cluj, sau sunt unii uitati pe la Arad, Timisoara, Resitza, Pitesti sau Sibiu, dece nu si la Offenbach, la Mircea Hohoiu sau la inotatoarea lui Macineanu ..., din Francia, e de origine romana / apropos - Sibiul/ baia comunala, era locul unde se antrenau iarna, generatia de dinainte de anii 50, unde Titus Groza si Bubsi Novak au fost primii romani care au reusit sa faca ceea ce facuse, in 1922, la Alameda/USA, tot un timisoeran - Johnny Weissmuler]. Hai noroc !

4 comments:

  1. postez destul de tarziu un comentariu primit mai demult; este edificator nu pt nume ci pt situatie:
    Carmen, nu te cunosc si din FB nu rezulta multe....; fiii binevenita dar te rog lamureste-ma cu cine stau de vb. - eu sunt antrenor de inot...
    20 aprilie
    se pare ca toata stradania mea de a posta lucruri folositoare unui antrenor... se rezuma la 'admiratia Dv.'; e bine si cu atata... pacat ca 'cine are urechi sa auda... nu aude'....; Dv. ce credeti - merita sa mai ma strofocesc asa ca un maratonist care alearga pe nisip...?
    21Arpilie

    DA. Pentru ca eu chiar citesc, eu chiar invat, chiar vreau sa fac treaba buna. De ce? Pentru ca am mers la inot de la 3 ani cu D-na Petcu Viorica, apoi la scoala cu dl.Cerchez, dl.Perjaru si cu ceilalti, pentru ca atunci nu-si "furau" sportivi ca acum. Mie mi se parea ca vroiau sa faca treaba buna. Si chiar faceau.
    Mai tarziu parintii mei au considerat ca trebuie sa invat. Si am terminat cu inotul de performanta. Dar am ramas in legatura cu colegii mei.
    Mai tarziu m-am casatorit cu cel mai bun prieten si coleg de-al meu din clasa I a. El nu a renuntat la sport decat cand s-a "implinit" varsta.
    Mai tarziu s-a nascut Horatiu, care are acum 10 ani si este in cls.a II a.
    Si de-abia acum incepe adevarata justificare a faptului ca pe mine ma intereseaza, ca pe mine ma ajuta, ce incercati dumneavoastra sa faceti.
    Noi am gandit ca cel mai usor ar fi pentru noi sa il ducem pe Horatiu la inot. Si la 3 ani s-a infiintat cu el la bazin. Nu a fost usor, pentru ca fostii lui colegi (dar ati inteles ca pot sa spun fostii nostri colegi) nu prea au vrut sa il primeasca pe motiv ca era foarte mic. Dar a gasit pana la urma pe cineva, cu suflet bun, care a zis " hai ma ca ti-l iau eu". Foarte incantati, fericiti si entuziasmati ca am rezolvat. Dupa cateva luni, sotul meu s-a gandit ca ar fi bine sa nu mai piarda timpul pe la geam sau prin tribuna, si sa intre si el in apa. Dupa un an de antrenament s-a inscris la primul concurs master si a castigat. De-atunci el participa, in limita timpului, aproape la toate si e fericit si se simte foarte bine.
    Revenim la copil. In vara urmatorului an de la inscrierea la inot, am plecat in concediu. Si la piscina am fost surprinsa sa constat ca Horatiu nu stia sa inoate. E nu-i nimic, e mic! Avem la dispozitie tot timpul din lume! Anul urmator, in vara am plecat in concediu. Si la piscina am fost surprinsa sa constat ca Horatiu nu stia sa inoate. De data asta l-am intrebat pe sotul meu daca plateste la bazin pentru copil, sau daca se duc acolo doar ca sa inoate el. Mi- a spus ca fiecare are stilul lui de a preda si ca nu poate sa intervina si m-a asigurat ca va fi totul bine, incet dar sigur. Dar...

    ReplyDelete
  2. Dar...
    In vara lui 2011, intr-o sambata ne-am gandit sa iesim in parc, si din parc, total neprogramat, am aterizat la bazin unde era concurs. M-am dus sa-mi salut fostii colegi . La tarc. Cuvintele de incurajare (ale unor antrenori) pentru copii erau "Bai, handicapatule!, bai animalule!" sau " cei de 9 ani! asteptati in cur, la tarc! ". Mi-am pus ochelarii de soare si n-am mai vrut sa intalnesc pe nimeni. Dar l-am rugat pe sotul meu, sa incere sa-l bage pe Horatiu in afara concursului, ca sa vad si eu cum se comporta si elevul, dar si profesorul . A fost descalificat pentru ca nu stia sa ia startul. Profesorul radea. Iar eu probabil ca trebuia sa ma distrez. Sotul meu incerca sa ma linisteasca, spunandu-mi ca nu trebuie sa punem presiune pe copil, sa lasam sa se transforme de la sine, joaca in serios, etc. Mi-am luat inima in dinti, si m-am dus la prof. si am intrebat daca i se pare normal ca dupa 5 ani de inot, in fiecare luni, miercuri si vineri sa vedem asa catastrofa de inotat. Razand, mi-a spus: " lasa ca e timp! Dar voi nu va ocupati si voi deloc, sa-l mai invatati cate ceva., ca eu nu prea am timp, ca am multi copii, si ai mei fac performanta! " Mi-a fost rusine sa-i raspund!
    De-atunci, Horatiu a participat la toate concursurile pt. varsta lui, dar si eu am inceput sa merg cu ei la aceste concursuri. La inceput am stat in tribuna, cu parintii. Copiii erau traumatizati de vorbe, vorbe, vorbe si gesturi. Copiii, tristi ca nu se ridica la inaltimea asteptarilor parintilor! Dupa cateva dati, am mers jos cu sportivii si cu profesorii. Acolo nu auzeam decat ca nu se mai termina odata concursul!
    Horatiu a invatat sa ia startul la spate la un concurs din ianuarie, anul trecut, de la un alt prof.
    In iunie, a venit foarte fericit si mi-a spus ca participa la stafeta. Bravo! si eu fericita cu el! dar la un moment dat ma intreaba: "Mami, dar ce inseamna stafeta,ca noua nu ne-a dat nimic sa tinem in mana!"
    Atunci m-am hotarat! Trebuia sa fac ceva!
    L-am convins pe sotul meu sa dea examen la scoala de antrenori. Am invatat impreuna, cu simt de raspundere. M-am implicat, pentru ca nu avea suficient timp, si i-am facut conspecte, si am strans materiale si pentru ca m-am gandit ca daca nu reuseste, trebuie sa il invatam noi pe copil ce credeam ca va invata de la profesionist.
    A reusit, si acum merge la cursuri.

    ReplyDelete

  3. In noiembrie, pentru ca era apa foarte murdara, sotul meu s-a hotarat sa apeleze la un alt coleg, si sa-i primeasca pana se remediaza apa, dar la Izvorani.
    Si de-atunci, copilul meu chiar inoata, chiar are antrenament!
    Ce sa inteleg?
    Ca toti acesti ani am gandit , dar ce n-am gandit :incepand de la faptul ca poate am un copil cu probleme si eu nu imi dau seama, ca poate nu plateste orele si atunci prof. nu se implica, ca poate au o aventura si de aceea nu schimbam antrenorul, ca exagerez, ca eu nu stiu decat sa vad ce e rau si multe alte tampenii.
    Am scris mult, poate n-am cuprins ceea ce vroiam sa spun, ca sa va conving, ca eu chiar citesc, chiar invat. Pentru mine, pentru Horatiu, pentru sotul meu, pentru viitor, ca poate vom face ceva, sa ii ajutam pe copii, si pe parintii lor. Oricum, macar pentru a putea lua atitudine, in cunostinta de cauza, sa nu ti se mai spuna: "bai, Nae daca ai facut inot asta nu inseamna ca esti si antrenor!"
    Sotul meu imi spune sa nu vorbesc cu nimeni, ca fiecare isi vede de viata lui, cum considera. Dar mi se pare nedrept, ca in joc sunt niste copii. Niste copii care trebuie sa faca sport.
    Am vorbit despre mine si despre experienta mea!

    Ati observat ca doar putini copii stiu sa inoate corect, ( chiar daca au rezultate)?
    Ati observat ca nu intereseaza pe nimeni?
    Ati observat ca nimeni nu spune nimic parintilor, care dau copiilor lor energizante, sau tot felul de intaritoare, sau ness?
    Ati oservat ca daca un copil aluneca si cade, nimeni nu il ajuta, pentru ca a cadea la bazin cu capul de ciment este un risc asumat, si oricum nu il ajutam, ca nu e de la noi?
    Ati observat ca la start copiii fac pipi pe ei?
    Ati observat ca sportivii acestia mici, nu au alura de inotatori?
    Ati observat ce haos, ce galagie, ce urlete sunt intr-un bazin de inot?
    Ati observat cu cata nepasare sunt privite informatiile noi?

    Dumneavoastra spuneti ca suntem conservatori! Eu cred ca nu pasa nimanui!

    Aceasta este povestea mea legata de inot si pot spune : Da. Inotul imi schimba viata!

    Am recitit ce am scris. Poate parea povestea unor oameni cu oarece retard psihic.
    Va asigur ca suntem sanatosi.

    Da, eu cred ca merita sa ii luminati pe ceilalti! Sunt sigura ca sunt si oameni responsabili, care profita, in sensul bun al cuvantului, de ceea ce oferiti dumneavoastra. Sunt sigura ca se va intampla ceva! ( Cica asteptarea este mai importanta decat speranta.)
    Va rog sa ma iertati ca am scris asa de mult, si va rog sa nu ma judecati prea aspru si sa-mi raspundeti macar ceva, ca sa stiu daca v-am deranjat sau nu. Va pup!
    Sfârşitul conversaţiei





    ReplyDelete

  4. In noiembrie, pentru ca era apa foarte murdara, sotul meu s-a hotarat sa apeleze la un alt coleg, si sa-i primeasca pana se remediaza apa, dar la Izvorani.
    Si de-atunci, copilul meu chiar inoata, chiar are antrenament!
    Ce sa inteleg?
    Ca toti acesti ani am gandit , dar ce n-am gandit :incepand de la faptul ca poate am un copil cu probleme si eu nu imi dau seama, ca poate nu plateste orele si atunci prof. nu se implica, ca poate au o aventura si de aceea nu schimbam antrenorul, ca exagerez, ca eu nu stiu decat sa vad ce e rau si multe alte tampenii.
    Am scris mult, poate n-am cuprins ceea ce vroiam sa spun, ca sa va conving, ca eu chiar citesc, chiar invat. Pentru mine, pentru Horatiu, pentru sotul meu, pentru viitor, ca poate vom face ceva, sa ii ajutam pe copii, si pe parintii lor. Oricum, macar pentru a putea lua atitudine, in cunostinta de cauza, sa nu ti se mai spuna: "bai, Nae daca ai facut inot asta nu inseamna ca esti si antrenor!"
    Sotul meu imi spune sa nu vorbesc cu nimeni, ca fiecare isi vede de viata lui, cum considera. Dar mi se pare nedrept, ca in joc sunt niste copii. Niste copii care trebuie sa faca sport.
    Am vorbit despre mine si despre experienta mea!

    Ati observat ca doar putini copii stiu sa inoate corect, ( chiar daca au rezultate)?
    Ati observat ca nu intereseaza pe nimeni?
    Ati observat ca nimeni nu spune nimic parintilor, care dau copiilor lor energizante, sau tot felul de intaritoare, sau ness?
    Ati oservat ca daca un copil aluneca si cade, nimeni nu il ajuta, pentru ca a cadea la bazin cu capul de ciment este un risc asumat, si oricum nu il ajutam, ca nu e de la noi?
    Ati observat ca la start copiii fac pipi pe ei?
    Ati observat ca sportivii acestia mici, nu au alura de inotatori?
    Ati observat ce haos, ce galagie, ce urlete sunt intr-un bazin de inot?
    Ati observat cu cata nepasare sunt privite informatiile noi?

    Dumneavoastra spuneti ca suntem conservatori! Eu cred ca nu pasa nimanui!

    Aceasta este povestea mea legata de inot si pot spune : Da. Inotul imi schimba viata!

    Am recitit ce am scris. Poate parea povestea unor oameni cu oarece retard psihic.
    Va asigur ca suntem sanatosi.

    Da, eu cred ca merita sa ii luminati pe ceilalti! Sunt sigura ca sunt si oameni responsabili, care profita, in sensul bun al cuvantului, de ceea ce oferiti dumneavoastra. Sunt sigura ca se va intampla ceva! ( Cica asteptarea este mai importanta decat speranta.)
    Va rog sa ma iertati ca am scris asa de mult, si va rog sa nu ma judecati prea aspru si sa-mi raspundeti macar ceva, ca sa stiu daca v-am deranjat sau nu. Va pup!
    Sfârşitul conversaţiei





    ReplyDelete