Thursday, May 31, 2018

Despre inot- Mechanical Laws/Legile mecanicei, traducere Ing. Dorel Albutiu, Perth, Aus.



Chapter V {traducerea Ing. Dorel Albutiu, Perth, Australia}
ARHIMEDE, NEWTON, BERNOULLI, FROUDE- REYNOLDS .... In Swiming.
Summary
 01 the laws of physics, mechanics, and hydrodynamics evoked by swimming.
02. hydrostatic
03. of Mechanics (Law of Inertia, Acceleration, Action-Response, Laws of Levers)
04. composition / decomposition of forces,
05. the center of gravity (cg)
06. from Bernoulli to Counsilman
07. hydrodynamic aspiration
08. number froude-reynolds
09. hydrodynamic profile:
                               abstract + selective bibliography

01 The laws of physics, mechanics, and hydrodynamics evoked through the practice of swimming.
Swimming, once learned, offers the practitioner a great freedom of movement in the water. When it comes to entertainment and playing about the correctness of the movements it can not be (maybe except the mechanism of the respiratory act ...) but at the moment of interest in the competition, the target begins to notice that there are certain limits and conditions that govern the success of the floating, , the performance race.
Thus, it can be understood the interest of many coaches to explain to students, athletes, students - the future coaches, the intimacy of the action to swim.
In this sense, we can invoke a series of laws of mechanics, hydro motricity or hydro staticity that, along with the talent, the bio-functionalities of a well-behaved, well-behaved individual, can help to achieve efficiency, performance.
To swim correctly the technique of a process allows a future approach to performance - without this equality (fairness / talent) performance will be delayed to appear !!!
Here is a brief overview of the main laws that can be invoked in practicing the correct technique of swimming:
02. Hydrostatic
Let's start, chronologically, with ARHIMEDE - 287-212 BC: Illustrious scientist, researcher, Greek inventor, discoverer of many phenomena, laws of physics, mathematics (geometry) etc.
The "Archimedes Principle" is of particular importance for swimming: "toate corpurile scufudate într-un lichid pierd o greutate egală cu greutatea volumului de lichid dizlocuit" / “all bodies soaked in a liquid lose weight equal to the weight of the displaced volume of liquid” ( în franceză: Tout corps plonje dans un fluide perd une partie de son poids egale au poids du volume de fluide qu’il deplace ’ )

 Here's his history ... ..
Hieron, king of Syracuse, suspected a jeweller who had made a beautiful gold crown, alloying, apparently, with a great deal of silver. Hieron consulted Archimedes on the means of discovering this alleged fraud, without resorting to the melting of the crown.
The scholarly icon reflected much without finding the necessary solution.
One day, when he was in the bathroom, he realised that his limbs immersed in water were considerably losing their own weight, for example, he could move one of his legs more easily than in terrestrial conditions, etc.
This finding also gave him the answer to the question he was embracing - the means of determining the specific weight of the bodies in relation to the water taken as the reference unit.
Excited by this discovery, he stepped out of the bathroom and rang a shotgun to Hieron's palace and began to shout "Evrika, Evrika" ("I Found"), words that have remained famous in the memory of mankind for centuries.
It is not known what happened to Hieron's crown, but it is certain that the discovered law has found extensive applications in shipbuilding and even the theoretical foundation of swimming.
-----------------------------------------------
The ability to float the human body depends on several factors: mechanical (equilibrium to center of gravity), motors (degree of relaxation / rigidity that can help / disturb the preservation of the desired balance), functional (the ability to control the respiratory act, .a.).
As there are enough swimmers who do not know how to breathe correctly, there are athletes who do not care about the requirements of a good float take on a heavy task of advancing by spending strength, effort and float (especially those with too much muscular mass etc.).
The buoyancy will be positive if the Specific Gravity (GS) of the immersed body has a value as close as possible to the natural sweet water GS at the standard temperature of 20 ° C when the water has a value of = 1,000; seawater, containing several dissolved mineral salts has a GS of approx. 1,025, which is closer to the human GS, allows for improved buoyancy, the swimmer is lighter.
Experts say that the GS of the human body varies between 0.970 - 1.200, the average resulting from the GS of the muscle tissue (about 1,085), the compact bone (about 1,900), the fat (about 0,700), where it results that the endomorphic (corpulent, bulky) biotype will deploy a larger amount of water than their own weight and thus have the chance to float more easily; at the other extreme is the ectomorphic biotype (compact, hard) that displace a smaller amount of water than their weight will have a difficult float.

[The buoyancy can be increased artificially (the swimming coat) but also a large and light breathing helps it directly.]
The quality of floating (easy / difficult) can be tested in the 'vertical cork' - having the arms raised above the head, will float or sink ad-hoc, like the mercury of a thermometer.
(graphics - Methodical manual, M. Olaru, ed. EST, 1982)
03. Mechanics - The Laws Formed by Sir Isaac Newton (1642-1727).
The first law - the Law of Inertia is so formulated:
‘A body at rest or in uniform motion in a straight line continues in that state until it is acted upon by some external force, or in the case of the human body, some internal force.’ RO. – “: un corp aflat în stare de Repaus sau de Mişcare uniformă, rectilinie va continua să păstreze starea sa iniţială atât timp cât asupra sa nu acţionează o altă Forţă externă sau în cazul corpului uman o Forţă internă”
In our case, it is assumed that in order to initiate a swimming movement it would be required to overcome the inertia of the rest or to modify the movement through the internal force of the muscle contractions.
Once started, the movement can be influenced, hampered by Water Resistance, the Gravity Effect and the very nature of Levers that participate in the biomechanics of the movement through the limbs and the joints that serve them
. Theoretically, let us accept that the rafting movement consists of a transition from the resting position (static) to the inertia (dynamic) with the obvious tendency to return to inertia due to water, gravity, and especially the lack of a new forces or diminishing it by a faulty, rudimentary technique of rafting.
(Graphics in Biomehanika Plavania, V.M. Zatiorski, Fizkultura I Sport, 1981)
[The overcoming of inertia is manifested in such exercises + devices that makes it difficult for beginners]
Beginners do not know how to feed optimally, efficiently the initiated dynamic inertia; they will try at random and without knowing well (until automation) the geometry of correct movements fails to overcome the prospect of returning to rest.
They believe that adopting high tempos (suits of movements inadequate to overcome water resistance) can progress, but so fatigue occurs very early on low yield and poor efficiency.
The beginner is unaware of this misguided mode of movement.
He does not have the correct technical capacity, and only after several repetitions, tortures, he will learn how to maintain, easily nourish the state of dynamic inertia.
 By repeating correctly, gradually disordered, inaccurate movements will disappear, - the crafty beginner will no longer "stumble" the water, the breast stroker learns to differentiate between the stage of preparing the raft with the legs (which is required to be slower ...) of the actual phase of the elliptical pushing of the water (which must be more energetic, ...), the backstroker will avoid "noisy" boiling (to avoid natural water resistance), the butterfly stroker, (dolphins), will begin to synchronise the two waves with the phases of the exit + the entrance of the arms in the water, etc. .
Between the stage where the beginner performs the rigid movements with his exaggeratedly strained arms compared with the stage in which he performs the slim movement, correctly using the joints (elbows, knees, etc.) is a tedious journey, with an effort of consciousness, then the automation (patience) to actually learn how to apply correctly - the 'first law of mechanics' ... - in fact, adopting a biodiesel benefit benefit that will have an optimal and obligatory pace - a proper shipping route.
These two landmarks can be understood by the beginner if he is advised: "swim with as few movements as possible, without this tempo reducing your speed" ... an indication that calls for both good 'scrubs' and careful 'expense' of the effort, basically - the concern to swim correctly, demands so plastic expressed in the famous ancient aphorism: slow feast ..., hurry up slowly! (see Appendix 9)
The second law of Acceleration is formulated as follows:
’’ the change of position or moment of a body is proportional to Force, inversely proportional to the Weight and has the indicated direction of application of the Dominant Force.’’ ‘schimbarea poziţiei sau a momentului unui corp este proporţională cu Forţa, invers-proporţională cu Greutatea şi are direcţia indicată de aplicare a Forţei dominante.’
In the case of swimming, the rafts of the arms, the propulsion of the legs are force generators, the application of which will result in a change in the position of the body (advancement).
This advance will be even greater as the applied force is higher (1), the advancement will be further aided as the body weight is lower (2) and the advance will have the dominant direction given by the technical execution (as perfect as possible ...) of swimming (from the technique of the 4 sports procedures) (3).
Following a this enumeration, it is worth noting the following requirements: the swimmer to be vigorous, strong (to have Force) to impose himself in front of the water (a) to be as easy as possible in the water for the best buoyancy (the criterion ' pigeon bones') (b), the swimmer will forward as it applies (correctly / incorrectly) to the Rowing Strength (c).
If these rafts are aligned with the long axis of the immersed body - the direction will be straight, otherwise the direction will be unpredictable, at best, beaten.
This detail once again highlights the recommendation to swim correctly: the length of a pool is 50m, but by winding it is certain that the swimmer will travel more than 50m ....?! And the timer or fatigue will certify this ...
The 3rd Law: of Action and Reaction is formulated as follows: “each Action corresponds to an Equal and Reaction Reaction / in Romanian: fiecărei Acţiuni îi corespunde o Reacţiune egală şi de sens opus.
 Generally speaking, this law can be interpreted as swimming: the advancement is due to the propulsion of water in a opposite direction, opposite to it (a) or, (the most modern understanding ...) the vices are based on the application of an opposing supporting force of water (b) (see Counsilman, Chapter 8/24)
The beginner must note that in fact water is incompatible even though its density is minimal. Here is a classic example where we can notice the manifestation of this law: - the initiator is urged to move forward only with the help of foot movements (with a floating support / training cork etc.), but without knowing the technique, his movements lead him back (like the raccoon ...) BUT .... (attention), - if it is suggested to raise the raft over the horizontal of the water, a simple rise in the air of the raft (= Action) according to this law, the legs will instinctively seek more support consistent in water (= Reaction), which is why the movement of the legs tends to become larger, correct, so the body will begin to advance, the beginner immediately realising the true meaning of the movements of the feet.
Laws of leverage, well understood, can provide convincing explanations for cultivating the concern to use only the right technique, and in the performance plan - the selection is also dictated by conclusions drawn from the knowledge of these laws. The classical lesion law formulation represents an equality between the Strength of the contraction and the Resistance opposed to the density of the water volume in the formula:
[F. x b.F. ] = [R. x b.R. ]
ie: The value of the Strength of Strength (F.) multiplied by the Length of the arm applying this force (bF) must be equal to (=) the value of the opposite water resistance (R) (swirl, frontal, viscosity, chemical composition of water, density, physical state waves, flow, currents, etc.) multiplied by Length of the Resistance arm (bR), all these reference points to the existence of a Support Point (S)
(*) Generally, of levers:
Tier 1 lever The device has the order - R. s. F. (as a fountain),
------------------------- ----------------
 Level lever 2 Which device has the order - s RF (the crowbar raises a crate)
--------------- --------------------------
Grade 3 lever Where the device has the order - s. FR (case of biodiesel benefit - running, swimming)
 --- -------------------------------------
How can a number of values ​​be appreciated in the case of swimming a series of different values of these benchmarks? We will analyse several variants:
Apostasy A - biotype with a height of about 170cm F. - Strength of muscle contraction in water = approx.10 Kg force (usual value for swimming); B.F. - Arm length = 30 cm. (approximate value to Latisimus Dorsi); R. - Opposite water resistance = unknown value (X =?) B.R. - the length of the muscle from the insertion to the tip of the palm of the hand with the arm in the correct position of the nail = approx. 70 cm.

--------------------------- *
[(F = the force of contraction expressed in Kg force;
bF = the distance in cm from the origin of the fixed point of the muscle at the insertion point on the Strength arm R = opposite water values ​​expressed in Kg / water volume
bR = distance from the insertion point of the effector muscle to the point where the maximum water resistance occurs] has values ​​in the previous equality, it follows: 10 x 30 = R x 70, ie 300 = 70 R, where R = 4,3 Kg force.
To verify the calculation, we now take as an unknown F value, in which case equality would look like this: F. = unknown b.F. = 30 cm R = 4.3 Kg force b.R. = 70cm ie F x 30 = with 4.3 x 70, resulting in 30F = 310, resulting in F = 10.1 Kg force.
These values ​​indicate that their choice is made and appreciated objectively, impartially, and from the point of view of selection leads to the requirement that in the activity be selected bigtip with large waist and longiline muscles.
Second hypostasis(B): When selection would decide the choice of a quoted biotype mediocre to b.F. (the muscles responsible for making the contraction necessary for the rafting), since the length of the muscles can not be easily modified, it remains to be discussed as a consequence the need to increase b.r. (the length of the span, arm), which becomes possible only by an over-correct movement technique (!) and which best responds to the above-mentioned laws. (there can be many variations of the discussed values, we have chosen two of the most important for swimming) .
04. The composition / decomposition of the forces derives from the applied geometry.
Knowing the values ​​of the Force by calculating the equality of the levers of Grade 3 (previously analysed) we can explain the meaning and value of a movement (of a tracked moment, the calculation of a conf. Vector with its direction etc.), as can be seen from the following graph. In the presented figure we analyse the composition and the decomposition of the forces occurring at certain times during the rafting (according to the parallel and the parallel sides two by two in the case of a parallelogram).
1970 Torney, Clayton – Aquatic instruction,Burges Publ, Comp,  Minneapolis

Efficiency will depend on how the force is applied by the most convenient position taken by a paddle surface (palm, whole arm, or legs, etc.). At the 1st moment. the resultant force of the applied force is perpendicular to the palm plane and its decomposition shows that the horizontal vector having the given meaning of the vowel (P) is smaller than the vertical vector not involved in the success of the nautical (N) Thus, at this point of the raft can say that the applied force does not serve positively the advance but rather the need to float - the conclusion would be the indication - the athlete would position the palm not with the attack cap plan on the horizontal of the water but in a direction close to the vertical that would allow better application of the Force to support advancement and not floating. If, on the contrary, it adopts this position it is certain that it will serve the floating - see the sliding phase of any swimming process At the moment 2 - the result of the applied force can be decomposed, also according to the 'rule of equal and parallel sides two by two in the case of a parallelogram 'resulting in a larger horizontal vector (i.e., in the direction of the yard direction) component having a positive value (P) greater than the vertical vector supporting floating, a component having a negative value (N), thus smaller. In the following moments of the rafting movement, if the palm is properly held with the fingers facing downward, the deformation of the Flying force will occur the same as at the time 2, the indication being all the more important given the requirement, the possibility for the athlete to maintain the palm plan perpendicular to the swimming direction or the long axis of the body.




Correct/ Wrong
[The Science of Swimming Graphics, J. Counsilman, Bloomington, 
Iova, 1974]
These purely theoretical aspects need to convince us that there are so important indications that 'keep the elbow up' with the legs 'turning the strings outwards'. [Keep the elbow up, before ...!]

[Keep the spikes, paws like 'Charlie Chaplin' ...! ]


(Graphical INOT-Methodical Manual, M.Olaru, Sport-Turism Edition, 1982, Buc.
05.  Weight Center (CG) Represents the point where concentrates are the forces that make up Massa - Body Weight (CG) , as a rule, does not overlap with the point where the swimmer obtains the Balance in Water (EC), moreover, there is a difference in their positioning. They would have wanted to coincide but this can not happen too often (only if the selection activity is concerned about this aspect of the transient ...). If the CG is under the equilibrium center (CE), we will have a happy positioning - this fact proves that the upper half of the body is "light" and therefore, the rafts will not be carried out to support the floating of this part, and vice versa, when the CG is above the EC it is possible for the inferior part of the body to be heavier, in which case the legs would 'hang' deeper and so the arms and the feet, in particular, will be more involved in providing a convenient float at the expense of applying energies for advancement as in the following figure:

(Graphics from INOT.-Methodological Manual, M. Olaru, ed. EST, 1982).

05.  Weight Center (CG) Represents the point where concentrates are the forces that make up Massa - Body Weight (CG) , as a rule, does not overlap with the point where the swimmer obtains the Balance in Water (EC), moreover, there is a difference in their positioning. They would have wanted to coincide but this can not happen too often (only if the selection activity is concerned about this aspect of the transient ...). If the CG is under the equilibrium center (CE), we will have a happy positioning - this fact proves that the upper half of the body is "light" and therefore, the rafts will not be carried out to support the floating of this part, and vice versa, when the CG is above the EC it is possible for the inferior part of the body to be heavier, in which case the legs would 'hang' deeper and so the arms and the feet, in particular, will be more involved in providing a convenient float at the expense of applying energies for advancement as in the following figure: 

(Graphics from INOT.-Methodological Manual, M. Olaru, ed. EST, 1982).

06. From Bernoulli to ... Counsilman
Daniel Bernoulli (1700-1782), a mathematician and Swiss physicist interested in fluid and gas mechanics, was ingeniously interpreted by Dr.J.Counsilman in Science of Swimming, Indiana, 1977, USA. which, starting from Bernoulli's laws, noticed that the propelling effect of the propeller's wings is similar to the swimmer's correct swinging movements. (each blade acts as short as large volumes of water, air, like floating swim movements).

He noticed that each vile has in its composition the elements of the propeller that is in motion, namely - in this case, the palms seek to apply force in short, lateral directions to encompass / pass through as large volumes of water and thus obtain a greater support from this, compared to the application of force over a long distance that will "get rid of" the water from the palms and thus the displaced volume will be smaller, inefficient.

In this model can be found the relation of the 3rd degree levers that are specific to the biodotricity - in fact the swimmer rests on the water and thus advances to the apparent difference by which the swimmer will advance - if he dislodges as much water as possible by pushing it in the direction contrary to advancement!

Finally, although it seems unexpected, correct nausea is a sinusoidal motion rather than a linear one, as is also shown in the graphics below

(* graphics Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova, 1974)
[every technical swimming technique has, in the movement of the arms, a shape similar to the helical propeller movement]
These images show two old interpretations about making the rafting.
The first consists of moments identical to those of paddle ships

(the speed-producing sector is very short, but the floating component is great ...);
The second represents the catherpilar motion - the tractor track (where the sliding moment is absent for the purpose of extending the traction moments of the water). Both representations are inaccurate and reflect the way swimming was conceived about 50-100 years ago
(* graphics Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova, 1974)
J. Counsilman's studies have shown that, in fact, the nails are composed of parts of the helical movement - similar to the propeller. This is the explanation for the theory of levers of the third grade (which are the basic of animal and human biomotricity) and it is understood that rafting is even more efficient as it displaces large volumes of water - short distances (maximum yield)


(* graphics Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova, 1974)
07. HYDRODYNAMIC ASPIRATION Represents the phenomenon by which the water makes an additional braking when passing the body forward; appears on the posterior surface of the palm of the vane arm by forming an empty volume of air that the water tends to occupy, thus diffusing in the reverse direction of the raft by 'sucking' the water and thus contributing to the increased resistance to the advancement of the body Bernoulli);

(Plavání Graphics, 1988, Physical Education I Sport)
[Here is the Russian researcher V.I. Lopuhin attenuation in the training of the effects of negative water absorption]
For the correct and efficient sporting technique it is necessary to observe the requirement for making the rafts with an optimal force correlated with the size of the surface making the raft, as follows: - if the surface of the raft is small beginner children), then the force of the rafting will be small and in order to achieve the higher the speed the child will increase the 'tempo' (which will increase the energy consumption and implicitly the degree of fatigue ...) - if, on the contrary, the rafting surface is large (the case of adults with the correct technique, or, when "palmarele" is used), the rafting force will have a high value, and the efficiency will be achieved by lowering the tempo (which will increase the yield of progress and the percentage of fatigue will not be high).
The second solution (by lowering the tempo and increasing the force) is desirable

(* Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova, 1974)
Here is the theoretical illustration of two problems that arise when a body is brought into the water: (+), and Negative aspiration that occurs after the water has passed (-). Both forces have a frenzied effect (both in the Performance Selection and in the correct technique learning) - the swimmer's body should be as long and narrow as possible (as opposed to the classic image - the wide shoulder swimmer ...) and when it evolves - the water encounters as few protuberances as either the Front Resistance (+) or the Neutral Hydrodynamic Aspiration (-) conditions.

(Graphics from Biomehanika plavania, VM Zatiorski, Fizkultura I Sport, 1981)
[Concrete Illustration of the Hydrodynamic Aspiration Forces] Once again, this is a demonstration that convinces that practicing swim sport should have a distinct biotype and a technique the right movement].
08.  The Froude-Reynolds Number
There are resonant names in the world of navigation, in this case related to the mechanics of fluids, which of course also takes place in relation to the swim evolutions. Certain scientific ship keepers' concerns about fluid mechanics (*) have begun to be known since the 1800s.


 (*) Chapter of the Mechanics dealing with the study of the laws of equilibrium or movement of fluids, as well as their action on the solid bodies with which they come in contact) ---------------------- -
 The works of Froude and Reynolds have also been added to them. This is how the formula of the Froude number resulting from the calculation of the formula: that is:

 The speed of the craft (alias - the sports body iv ...) divided by radar from Gravity Acceleration multiplied by Boat / Body Length .... In the case of watering the resistance is the consequence of 2 elements: The frontal resistance (wave) which represents approx. 80-85% of the total resistance value and Friction Resistance (aspiration) of about 10-12%.
The frontal resistance can be associated with the density of water dislocated by the body that advances and manifested through a stream of water around the body frontal plane) and its protuberances, etc., which cause a slowing of the advance.

(graphics from Biomechanica planavie, V.M. Zatiorski, Fizkultura I Sport, 1981)
[Similarities between the body configuration in the water / left and the hull of a boat designed according to Nr. Froude / Right]
Recent studies (Hoerner, 1965) show that the optimal Froude-Reynolds number calculation for the human body is 0.42. It can be attained by athletes who have a high waist and can thus advance with high speeds (other values ​​lead to low results of this standard number) (a), another conclusion refers to the requirement for the body to be held in a well-stretched position for as long as possible, thus ensuring its optimum length (ship builders have a suggestive expression: (B) idem, the advancement to a depth of about 20% of the length of a swimmer offers a considerable reduction in forward resistance ( c), so increasing the forward speed by lowering the front strength is achieved by optimally positioning the body in the depth of the water. In the case of moving to water, its resistance increases in geometrical progression to the forward velocity that can only increase in arithmetic progression of (d), so the athlete will have to be concerned about controlling the correct, stable swimming position and, obviously, , to ride on the most correct trajectories.

( Science of swimming graphics, J. Counsilman, Bloomington, Iova, 1974)
Body shape can tell the word in the manifestation of correct technique; the hydrodynamic efficiency of advancement is closely related to the shape of the body. Like any body immersed in water (with reference to ships with extensive studies and research, see Froude, Reynolds et al.),
The body of the swimmer has a resistance equal to the Resistance with which water opposes the movement at a given speed.
Theoretically, this resistance consists of 'Pressure Resistance' (Rp) and 'Friction Resistance' (Rf), both components depending on the shape of the body and the speed of movement. Studies on different types of shapes have led to the establishment of a 'Resistance Coefficient' (Cr).
In the case of the human body, the variability of this form (statically but also dynamically, in particular) properly appreciated can give a 'Personal Index of resistance to advancing' or 'slipping' - it is generally accepted that for determining,  its calculation is necessary to measure the main dimensions, which, like the ships, simplifying the analogy, it is about the waist and the biacromial diameter: the smaller the ratio of the Cr. is bigger and therefore harmless, positive.
The ratio of dimensions (Rd) (Thickness / Diameter) gives a theoretical value of the Coefficient of Strength (Cr) as shown in the table:
Ratio between length / width = Rd
and Coefficient of Resistance = CrRd. Cr
.------------------------------------------------ -
2,o.                         0, 20
3,o                          0.10,
4,o                          0.08
5,o                         0.06
1o,o                         0.083
20,o                        0.0094
By applying the laws of similarity from the hydrodynamic model of the vessel to the model of the selected swimmer body (relations between the forward speed and the forces of resistance , water properties, viscosity, density, stable / agitated water, etc.), the human body may be located between Rd = 3.0 - 5.0.
Rule no. 1 of the forward-facing position in the case of resistance calculation is, as I pointed out earlier, given by the phrase 'run length ...', which means that the larger the body (waist), the higher the chances of Proceed with speed: in the case of a 160 cm biotype with a biacromial diameter of 50 cm, the Rd will be approx. 3.2 (ie a Cr of 0.10) but in the case of a 190 cm biotype. with a diameter of 45cm - the Rd will be approx. 4.2 (i.e., a Cr of 0.079, a very convenient value for advancing).
Following the evolution of the swimmer biotype selected for high-performance sport, over time, there is a noticeable but significant change in shape: from broad-shoulder type swimmer and medium waist (rear tronconic, 'tarzan') to the exceptionally high shoulder type more tight (the cylindrical stem or the shape of 'creion ').
The Tronconic type is less hydrodynamic than the cylindrical, see the biotype of the generation Matt Biondi, J.Montgomery, Al.Popov and especially M.Gross that exceeds the 2.0m waist.
The issue under discussion is in the field of selection and once again it must be convinced that engaging in the athletic training of inadequate biotypes will limit the production of outstanding results.

(graphics from INOT-Meodic Manual, M. Olaru, ed. Sport-Tourism, 1982, Buc)
[Suggestive illustration of the main biotyps known for practicing high performance sports swimming]

Abstract
At the end of this exposition, we try to persuade the reader that in swimming, no performance can be achieved without the athlete enjoying the best, the most accurate technique of movement, virtuosity that should not change even in the case of the greatest efforts that accompany the success (the performance, the record )
9.   Selective bibliography

1925 Auge Claude - Nouveau petit Larousse illustrator, lib. Larousse, Paris,
1970 Torney, Clayton – Aquatic instruction, Burges Publ, Comp,  Minneapolis
1974 Counsilman, J - The Science of Swimming, Prentice Hall Inc., USA
1977 Counsilman J. - Competitive Swimming Manual, Bloomington Indiana
1978 Sgrumala, Bidoaie - Small Ship Design, Technical Ed., Buc.
1981 Zaţiorscki V.M.- Biomehanika PLAVAN, Fizkultura and Sport, Moskva
1983 Renato Manno - Theory dell'allenamento - Nuoto, Scuola dello Sport, Rome,
1987 Urmuzescu A. - Swimming optimal yield, Ed. CCDEFS, Buc.














Capitolul V
ARHIMEDE, NEWTON, BERNOULLI, FROUDE- REYNOLDS .... la INOT
Sumar
 01   legile fizicei, ale mecanicii si hidrodinamicei evocate  prin prisma practicării înotului.
02 . hidrostatica
03.  din mecanică (legea inerţiei, acceleraţiei, acţiunii- reacţiunii, legile pârghiilor)
04. compunerea / descompunerea forţelor,
05.  centrul de greutate (cg)
06. de la Bernoulli la  Counsilman
07.  aspiratia hidrodinamica
08.  numărul froude-reynolds
09. profil hidrodinamc:
                               rezumat+bibliografie selectiva

01   Legile fizicei, ale mecanicii si hidrodinamicei evocate prin prisma practicării înotului.
               Inotul, odată învăţat, oferă practicantului o mare libertate de mişcare în apă. Când este vorba de divertisment şi joacă despre corectitudinea mişcărilor nu poate fi vorba (poate exceptând mecanismul actului respirator...) dar în momentul când apare interes pentru întrecere, cel vizat începe să observe că există anumite limite şi condiţii care guvernează reuşita plutirii, înaintării, întrecerii spre performanţă.
               Astfel se poate înţelege interesul multor antrenori de a explica elevilor, sportivilor, studenţilor – viitorii antrenori, intimitatea acţiunii de a înota.
               In acest sens putem invoca o serie dintre legile mecanicii, hidromotricităţii sau hidrostaticii care, alături de talentul, veielităţile şi capacitatea biofuncţională a unui individ aflat în apă, atent interpretate, pot ajuta la obţinerea eficienţei, a performanţei.
                A înota corect tehnica unui procedeu permite o abordare, în viitor, a performanţei – fără această egalitate (corectitudine / talent) performanţa va întârzia să apară !!!
               Iată o succintă trecere în revistă a principalelor legi care pot fi invocate în practicarea cu tehnică corectă a înotului:
              
02 . Hidrostatica
               Să începem, cronologic, cu ARHIMEDE - 287-212 î.H: Ilustrul om de stiinţă, cercetător, inventator grec, descoperitor al multor fenomene, legi din domeniul fizicii, matematicii (geometriei) etc.

               ’Principiul lui Arhimede’ reprezintă o importanţă deosebită şi pentru activitatea de înot:
"toate corpurile scufudate într-un lichid pierd o greutate egală cu greutatea volumului de lichid dizlocuit" ( în franceză: Tout corps plonje dans un fluide perd une partie de son poids egale au poids du volume de fluide qu’il deplace ‘’ ).
Iată istoria sa …..

               Hieron, rege al Siracuzei, bănuia de fraudă un bijutier care i-a confecţionat o frumoasă coroană din aur, aliind, se pare, cu o mare cantitate de argint. Hieron l-a consultat pe Arhimede asupra mijloacelor de a descoperi această presupusă fraudă, fără a recurge la topirea coroanei.(!)
               Ilustrul savant a reflectat mult fără a găsi soluţia necesară.
               Într-o zi, cînd era în baie, şi-a dat seama că membrele sale scufundate în apă pierd considerabil din propria lor greutate, că de exemplu, poate mişca unul dintre picioare mai uşor decît în condiţii terestre etc.
               Această constatare i-a furnizat şi răspunsul la întrebarea care îl frămînta - mijlocul de a determina greutatea specifică a corpurilor în raport cu apa luată ca unitate de referinţă.
               Entuziasmat de această descoperire, a ieşit din baie şi alergînd 'gol-puşcă' spre palatul lui Hieron a început să strige "Evrika, Evrika" (‘Am găsit’), cuvinte rămase celebre în memoria omenirii de-a lungul secolelor.
               Nu se mai ştie ce s-a întîmplat cu coroana lui Hieron, dar cert este că legea descoperită şi-a găsit largi aplicaţii la construirea navelor şi chiar la fundamentarea teoretică a activităţii de înot.
               ------------------------------------------------
               Capacitatea de a pluti a corpului omenesc depinde de mai mulţi factori: mecanici (echilibrul faţă de centru de greutate), motrici (gradul de relaxare / rigiditate care pot ajuta / deranja păstrarea echilibrului dorit), funcţionali (capacitatea de a controla actul respirator, ş.a.).
               Aşa cum există destui înotători care nu ştiu să respire corect, aşa există sportivi care nedând importanţă cerinţelor unei bune plutiri îşi asumă o grea sarcină de a înainta cheltuind forţă, depunând efort şi pentru a pluti (mai ales cei cu masă musculară, osoasă prea mare etc.).
               Flotabilitatea se va manifesta pozitiv dacă Greutatea Specifică (GS) a corpului aflat în imersie are o valoare cât mai apropiată de GS-ul apei dulci, naturale, la temperatura etalon de 20o C., când apa are valoarea = 1,000; apa de mare, conţinând mai multe săruri minerale dizolvate are un GS de cca. 1,025, valoare care fiind mai apropiată de GS -ul uman permite o îmbunătăţire a flotabilităţii, omul la mare înoată mai lejer.
               Specialiştii afirmă că GS-ul corpului uman variază între 0,970 – 1,200, media rezultând din GS-ul ţesutului muscular (cca. 1,085), a celui osos compact (cca. 1,900), al celui adipos (cca. 0,700) de unde rezultă că biotipul endomorf (corpolent, voluminos) va disloca o cantitate mai mare de apă decît propria lor greutate şi astfel au şansa de a pluti cu mai mare uşurinţă; la extrema cealaltă se află biotipul ectomorf (compact, greu) care dislocuind o cantitate mai mică de apă faţă de greutatea lor vor avea o plutire dificilă.

[Flotabilitatea poate fi crescută artificial (colacul de înot) dar şi o respiraţie amplă şi lejeră o ajută în mod direct.]

               Calitatea de a pluti (uşor / dificil ) poate fi testată în ’pluta verticală’ – având braţele ridicate deasupra capului, corpul va pluti sau se va scufunda ad-hoc, aidoma mercurului unui termometru.

(grafica INOT- manual metodic, M. Olaru, ed. EST, 1982)

Mecanică –
Legile formulate de Sir Isaac Newton (1642-1727).

               Prima lege - Legea Inerţiei este astfel formulată : un corp aflat în stare de Repaus sau de Mişcare uniformă, rectilinie va continua să păstreze starea sa iniţială atât timp cât asupra sa nu acţionează o altă Forţă externă sau în cazul corpului uman o Forţă internă ( în engleză – A body at rest or in uniform motion in a straight line continues in that state until acted upon by some external force, or in the case of the human body, some internal force).

               In cazul nostru – se presupune că pentru a iniţia o mişcare de înot s-ar cere a fi depăşită inerţia de repaus sau a modifica mişcarea prin forţa internă, a contracţiilor musculare..

               Odată începută, mişcarea poate fi influenţată, îngreunată de Rezistenţa apei, de Efectul gravitaţional şi de însăşi caracterul Pârghilor care participă la biomecanica mişcării  prin oasele membrelor şi articulaţiile care le deservesc.
               Teoretic, să acceptăm că mişcarea de vâslire constă dintr-o trecere de la poziţia de repaus (statică) la inerţia de înaintare (dinamică) cu tendinţa evidentă de a reveni la inerţia de repaus datorită apei, gravitaţiei şi, mai ales, a lipsei unei noi forţe sau a diminuării acesteia printr-o tehnică greşită, rudimentară de vâslire.

(grafica din Biomehanika plavania, V.M. Zaţiorski, Fizkultura I Sport, 1981)

[Invingerea inerţiei se manifestă şi în asemenea exerciţii+dispozitive care îngreunează înaintarea]

               Incepătorii nu ştiu cum să alimenteze optim, eficient inerţia dinamică iniţiată; ei vor încerca la întâmplare şi fără a cunoaşte bine (până la automatizare) geometria mişcărilor corecte nu reuşesc să depăşească perspectiva revenirii la starea de repaus.

               Ei cred că adoptând tempouri ridicate (suite de mişcări inadecvate învingerii rezistenţei apei), pot reuşi să înainteze dar astfel oboseala apare de foarte timpuriu pe un randament scăzut şi eficienţă precară.

               Începătorul nu este conştient de acest regim greşit de mişcare. El nu are capacitatea tehnică corectă şi numai după mai multe repetări, tatonări, va învăţa cum să-şi menţină, să alimenteze facil stare de inerţie dinamică.

               Repetând corect, treptat vor dispărea mişcările dezordonate, imprecise, de ex. - începătorul craulist nu va mai ’ciomăgi’ apa, brasistul învaţă să diferenţieze faza de pregătire a vâslirii cu picioarele (care se cere a fi mai lentă...) de faza propriu-zisă a împingerii eliptice a apei (care trebuie să fie cât mai energică,...), spatistul va evita să mai ’plesnească’ zgomotos apa cu braţele (pentru a evita  ’împotrivirea’ naturală a apei), delfinistul va începe să sincronizeze cele 2 ondulaţii cu fazele ieşirii +  intrării braţelor în apă, etc. 
               Intre etapa în care începătorul execută mişcările cu rigiditate, având braţele exagerat de mult încordate şi etapa în care el execută mişcarea suplu, folosind corect articulaţiile (coate, ghenunchi etc.) este un drum cam anevoios, presărat de efort de conştientizare (atenţia), apoi de automatizare (răbdarea) pentru a deprinde, in fond, cum se aplică corect – ’prima lege a mecanicii’... – în fapt adoptarea unei prestaţii biomotrice care va avea un tempou optim iar obligatoriu - un traseu corect de vâslire.

               Aceste doua repere pot fi înţelese de începător daca acestuia i se recomandă: ’înoată cu cât mai puţine mişcări fără ca acest tempo să-ţi scadă viteza de înaintare’... , indicaţie care solicită atât  o bună ’drămăluire’ cât şi o atentă ’cheltuială’ a efortului, în fond - grija de a înota corect, cerinţe atât de plastic exprimate în celebrul aforism antic :
Festina lente..., Grăbeşte-te încet !!!                                            

               Legea a 2-a: a Acceleraţiei, este formulată astfel: schimbarea poziţiei sau a momentului unui corp este proporţională cu Forţa, invers-proporţională cu Greutatea şi are direcţia indicată de aplicare a Forţei dominante
(în engleză:  the rate of change of momentum of a body is proportional to the Force, inversely proportional to the Mass of the body, and takes place in the direction in wish the Force acts).
              
               In cazul înotului, vâslirile braţelor, propulsia picioarelor sunt generatoare de Forţă a cărei aplicare va avea ca rezultat schimbarea poziţei corpului (înaintarea).          
               Această înaintare va fi cu atât mai mare cu cât Forţa aplicată este mai mare (1), înaintarea va fi mai mult ajutată cu cât Greutatea corpului este mai mică (2) şi, înaintarea va avea direcţia dominantă dată de execuţia tehnică (cât mai perfectă...) a mişcărilor de  înot (din tehnica celor 4 procedee sportive)(3).    
               Urmărind această enumerare, se remarcă ca o necesitate evidentă următoarele cerinţe: înotătorul să fie viguros, puternic (să aibe Forţă) pentru a se impune în faţa apei (a), să fie cât mai uşor în apă pentru o cât mai bună flotabilitate (criteriul ’ oaselor de porumbel’) (b), înotătorul va înainta după cum aplică (corect / incorect) Forţa vâslirilor (c).

               Dacă aceste vâsliri vor fi aliniate la axul lung al corpului aflat în imersie - direcţia va fi rectilinie, în caz contrar direcţia va fi imprevizibilă, în cel mai bun caz – şerpuită.

               Acest amănunt pune, în odată, în valoare recomandarea de a înota corect: lungimea unui bazin are 50m dar prin şerpuire este cert că înotătorul va parcurge mai mult decât 50m....?! Iar cronometrul sau oboseala va certifica acest lucru ....

               Legea  3-a: a Acţiunii şi  Reacţiunii, este formulată astfel: fiecărei Acţiuni îi corespunde o Reacţiune egală şi de sens opus ( în engleză: to every Action there is an equal and opposite Reaction).

               La modul general - această lege poate fi interpretată la înot astfel: înaintarea se datorează propulsiei apei pe o direcţie contrară, opusă acesteia (a) sau, (varianta de înţelegere cea mai modernă… ) vâslirile se sprijină pe aplicarea unei forţe de sprijin opuse oferită de apă (b)(vezi Counsilman, Cap.8/24)

                Incepătorul trebuie să sesizeze că, de fapt, apa este incompresibilă cu toate că densitatea ei este minimală.

               Iată un exemplu clasic în care putem remarca manifestarea aceastei legi:
              
               -începătorul este îndemnat să înainteze numai cu ajutorul mişcărilor de picioare (având în palme un sprijin plutitor / o plută de antrenament etc.), dar necunoscând tehnica, mişcările sale îl conduc spre înapoi (ca racul...)
DAR ….(atenţie),

               -dacă i se va sugera o ridicare a plutei peste orizontala apei, o simplă înălţare în aer a plutei (= Acţiune) conform acestei legi, picioarele vor căuta instinctiv un sprijin mai consistent în apă (= Reacţiune), fapt pentru care mişcarea picioarelor va tinde a  se produce mai întinsă, corectă deci şi corpul va începe să înainteze, începătorul intuind imediat adevăratul sens al mişcărilor de picioare.
               Legile pârghiilor, bine înţelese, pot oferi explicaţii convingătoare pentru cultivarea preocupării de folosire numai a tehnicii corecte, iar în planul performanţei – selecţia să fie dirjată şi de concluzii extrase din cunoaşterea acestor legi.
               Formularea clasică a legii pârghiilor reprezintă o egalitate între Forţa de aplicare a contracţiei musculare şi Rezistenţa opusă de densitatea volumului de apă, în formula:
[ F. x b.F. ]  =  [ R. x b.R. ]
adică :  valoarea Forţei contracţiei musculare (F.)  înmulţită cu Lungimea braţului care aplică această forţă (b.F.)trebuie să fie egală (=) cu valoarea Rezistenţei opusă de apă (R) (turbionară, frontală, vâscozitate,de frecare, dată de compoziţie chimică a apei, densitate, de starea fizică valuri, curgere, curenţi etc.) înmulţită cu Lungimea braţului Rezistenţei (b.R.), toate aceste repere raportate la existenţă unui punct de Sprijin (S) (*)

În general sunt admise, 3 tipuri de pârghii:
Pârghie de gradul 1
               La care dispozitivul are ordinea –
R. s. F. (ca la fântână);
-----------------------------------------
Pârghie de gradul 2
               La care dispozitivul are ordinea –
s. R. F. (ranga ridică o ladă)
-----------------------------------------
Pârghie de gradul 3
               La care dispozitivul are ordinea –
s. F. R. (cazul biomotricităţii – alergare, înot)
----------------------------------------              
               Cum pot fi apreciate, în cazul înotului, o serie de valori diferite a acestor repere ? Vom analiza câteva variante:

Ipostaza A – biotip cu talia de cca 170cm
     F. - Forţa contracţiei musculare în apă = cca.10 Kgf (valoare obişnuită la înot);
     b.F. – lungimea braţului Forţei = cca.30 cm. (valoare aprox. la Latisimus Dorsi);
     R. – Rezistenţa opusă de apă  = valoare necunoscută (X=?)
     b.R. – lungimea muşchiului de la inserţie până la vârful degetelor palmei  având braţul în poziţie corectă de vâslire = cca. 70 cm.
---------------------------
*[(F = Forţa contracţiei exprimată în Kgf.; b.F. = distanţa în cm. de la originea punctului fix a muşchiului la punctul de inserţie pe braţul Rezistenţei; R = valorile opuse de apă exprimată în Kg. / Volum apă; b.R. = distanţa de la punctul de inserţie a muşchiului efector până la punctul în care apare momentul maxim de rezistenţă a apei)]
               Introducând aveste valori în egalitatea anterioară, rezultă: 10 x 30 = R x 70, adică 300=70R, de unde R = 4,3 Kgf. 
               Pentru a verifica calculul luăm acum ca necunoscută valoare F., caz în care egalitatea ar arăta astfel:
                              F. = necunoscută
                              b.F. = cu 30 cm
                              R = 4,3 Kgf
                              b.R. = cu 70cm
               adică F x 30 = cu 4,3 x 70, ceea ce duce la 30F = 310, rezultând ca F = 10,1 Kgf.
               Aceste valori indică că alegerea lor este făcută şi apreciată în mod obiectiv, imparţial iar din punct de vedere al selecţiei conduce la cerinţa ca în activitate să fie selectaţi biotipuri cu Talie mare şi cu musculatură longilină.

               A doua ipostază: In situaţia când selecţia ar decide alegerea unui biotip cotat mediocru la valorile b.F. (musculatura responsabilă cu efectuarea contracţiei necesară vâslirii), având în vedere că lungimea musculaturii nu poate fi uşor modificată, rămâne în discuţie, ca o consecinţă certă, necesitatea de a mări b.R. (lungimea anvergurii, a braţului), ceea ce devine posibil numai printr-o tehnică de mişcare supra-corectă (!) şi care răspunde cât mai bine la legile mai înainte amintite.
( la acest capitol pot exista numeroase variaţii ale valorilor discutate, noi am ales două dintre cele mai importante pentru înotul sportiv).

04. Compunerea / Descompunerea forţelor, derivă din geometria aplicată.
               Cunoscând valorile Forţei prin calcularea egalităţii pârghiilor de gradul 3 (mai înainte analizată) putem explica sensul şi valoarea unei mişcări (a unui moment urmărit, calcularea unui vector conf.cu direcţia sa etc.), aşa cum se poate observa din grafica următoare ...

       
1970 Torney, Clayton – Aquatic instruction,Burges Publ, Comp,  Minneapolis


               In figura prezentată este analizată compunerea şi decompunerea forţelor care apar în anumite momente în timpul vîslirii (conf.’regulii laturilor egale şi paralele două câte două în cazul unui paralelogram’).
               Eficienţa va depinde de modul cum este aplicată forţa prin cea mai convenabilă poziţie adoptată de o suprafaţă de vâslire (palma, întreg braţul, sau picioarele etc).
               La momentul 1 . rezultanta Forţei aplicate este perpendiculară pe planul palmei, iar descompunerea acesteia ne arată că vectorul orizontal care are sensul dat de vâslire (P) este mai mic decât vectorul vertical care nu este implicat în reuşita vâslirii (N)    Astfel, la acest moment al vâslirii se poate spune ca Forţa aplicată nu serveşte pozitiv înaintarea ci, mai repede, necesitatea de a pluti – concluzia ar fi indicaţia - sportivul să poziţioneze palma nu cu planul de atac pus ’capac’ pe orizontala apei ci pe o direcţie apropiată de verticală care ar permite o mai bună aplicare a Forţei spre a sprijini înaintarea şi nu plutirea. Dacă, dinpotrivă adoptă această poziţie este cert că ea va servi plutirii – vezi faza de alunecare prielnică la orice procedeu de înot
               La momentul 2  rezultanta Forţei aplicate poate fi descompusă, tot conform ’regulii laturilor egale şi paralele două câte două în cazul unui paralelogram’ rezultând un vector mai mare pe orizontală (adică în sensul direcţiei vâslirii) componentă ce are o valoare pozitivă (P) mai mare decât vectorul vertical care susţine plutirea, componentă care va avea o valoare negativă (N), deci mai mică.
               In următoarele momente ale mişcării de vâslire, dacă palma va fi menţinută corect având degetele orientate în jos, descompunerea Forţei de vâslire se va produce la fel ca la momentul 2, indicaţia fiind cu atât mai importantă având în vedere cerinţa, posibilitatea ca sportivul să menţină planul palmei perpendicular pe direcţia de înot, respectiv pe planul axului lung al corpului.

[correct]                  [greşit]

(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)

               Aceste aspecte, pur teoretice, trebuie să ne convingă dece sunt atât de importante indicaţii ca ’ţine cotul sus’ sau în cazul vâslirii bras cu picioarele ’întoarce şpiţurile spre în afară’ etc.


[Ţine cotul sus, înainte …!]


[Ţine şpiţurile, labele ca ’Charlie Chaplin’…! ]
(grafica INOT-manual metodic, M.Olaru, ed. Sport-Turism, 1982, Buc.

05. Centrul de greutate (CG)

               Reprezintă punctul în care se află concentrate Forţele care compun Massa – Greutatea corpului (CG).
               Acest reper, de regulă,  nu se suprapune cu punctul în care înotătorul obţine Echilibrul în apă (CE), mai întotdeauna, există o diferenţă de poziţionare a acestora.
               Ar fi dorit ca ele să coencidă  dar nu se poate întâmpla aşa ceva prea des (doar dacă activitatea de selecţie este preocupată de acest aspect în fond tranzitoriu...)..
               In cazul cînd CG se află sub centrul de echilibru (CE) vom avea o poziţionarea fericită – acest fapt atestă că jumătatea superioară a corpului este mai ’uşoară’ şi deci vîslirile nu vor fi efectuate şi pentru a susţine plutirea acestei părţi; invers, când CG este deasupra CE este posibil ca jumătatea inferioară a corpului să fie mai grea, caz în care picioarele ar ’atârna’ mai adânc si deci atât braţele cât şi picioarele, mai ales, vor fi mai mult implicate în asigurarea unei plutiri convenabile în detrimentul aplicării energiilor pentru înaintare ca în figura următoare:


(grafica din INOT.-Manual metodic, M. Olaru, ed. EST, 1982)

06. De la Bernoulli la … Counsilman
               Daniel Bernoulli (1700-1782), matematician şi fizician elveţian interesat în domeniul mecanicii fluidelor şi gazelor a fost interpretat ingenios de Dr.J.Counsilman în Science of swimming, Indiana, 1977, USA. care pornind de la legile lui Bernoulli, a observat că efectul propulsiv pe care îl au palele unei elice este asemănător mişcărilor de vâslire corecte efectuate de înotător. (fiecare pală acţionează pe distanţe scurte volume cît mai mari de apă, aer., asemănător mişcărilor de vâslire la înot.)

               El a remarcat că fiecare vâslire are în compoziţia sa elementele pe care le are elicea aflată în mişcare şi anume – în speţă, palmele caută să aplice forţa pe direcţii scurte, laterale pentru a cuprinde / străbate volume cât mai mari de apă şi astfel să obţină un sprijin mai mare din partea acesteia, asta în comparaţie cu aplicarea forţei pe o distanţă lungă care va ‘scăpa’ apa din palme si deci volumul dislocuit va fi mai mic, ineficient.

               In acest model se poate regasi şi relaţia pârghiilor de gradul 3 care sunt specifice biomotricităţii – în fapt înotătorul se sprijină de apă şi astfel va înainta spre deosebirea, aparentă, prin care înotătorul va înainta - dacă dislocă cât mai multă apă împingînd-o pe direcţie contrară înaintării!

               In final, deşi pare neaşteptat, vâslirea corectă este o mişcare sinusoidă şi nu una liniară, aşa cum rezultă şi din grafica alăturată




 (*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)

[ fiecare procedeu tehnic de înot, are la mişcarea braţelor o formă asemănătoare cu mişcarea elicei – helicoidală]


               Aceste imagini arată două interpretări vechi despre realizarea vâslirilor .:

Prima are compunerea momentelor identică cu cea a vapoarelor cu zbaturi

(sectorul producător de viteză este foarte scurt, în schimb componenta destinată plutirii este mare...);

               A doua reprezintă forma de mişcare catherpilară – a şenilei de tractor (de unde lipseşte momentul de alunecare în folosul prelungirii momentelor de tracţiune a apei).          Ambele reprezentări sunt inexacte şi reflectă modul cum era conceput înotul în urmă cu cca 50-100 de ani

              
(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)

               Studiile lui J. Counsilman au demonstrat că, de fapt, vâslirile se compun ca părţi ale mişcăriii helicoidale – asemănătoare cu cea a elicei. In felul acesta se explică şi teoria pârghiilor de gradul III (proprii biomotricităţii animale, umane) şi se înţelege că vâslirea este cu atât mai eficientă cu cât ea dislocă volume mari de apă – pe distanţe scurte (maximum de randament)

(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)

 ASPIRATIA HIDRODINAMICA

               Reprezintă fenomenul prin care apa realizează, la trecerea corpului spre înainte..,  o formă de frânare suplimentară; apare pe suprafaţa posterioară a palmei, braţului care vâsleşte, prin formarea unui volum gol de aer pe care apa tinde să-l ocupe difuzându-se astfel în direcţie inversă vâslirii, 'aspirând' apa şi contribuind astfel la creşterea rezistenţei opusă la înaintarea corpului (Bernoulli) ;




(Grafica din Plavanie, 1988, Fizkultura I Sport)

[ Iată cum întrevede cercetătorul rus V.I. Lopuhin atenuarea, în antrenament, a efectelor absorbţiei negative la înot]
 Pentru tehnica sportivă corectă şi eficientă se impune respectarea cerinţei de realizare a vâslirilor cu o forţă optimă corelată cu mărimea suprafeţei care efectuează vâslirea, astfel:

-  dacă suprafaţa de vâslire este mică (cazul copiilor începători), atunci forţa vâslirii va avea o valoare mică iar pentru a realiza o viteză cît mai mare copilul va creşte 'tempo'-ul (ceea ce va spori consumul de energie şi implicit gradul de oboseală...);

-   dacă, dinpotrivă, suprafaţa de vîslire este mare (cazul adulţilor cu tehnică corectă, sau, cînd sunt folosite ‘palmarele’), forţa  de vâslire va avea o valoare mare, iar eficienţa va fi atinsă prin scăderea 'tempo'-ului (ceea ce va creşte randamentul înaintării iar procentual gradul de oboseală nu va fi mare).

                Cea de a 2-a soluţie (prin scăderea tempoului şi creşterea forţei) este dezirabilă



(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)

               Iată ilustrarea teoretică a două probleme care apar la înaintarea unui corp în apă: Rezistenţa frontală în funcţie de suprafaţa care o are apa de întâmpinat (+) şi, Aspiraţie negativă care apare după trecerea apei (-).

               Ambele forţe au efect frenator deci (atât la Selecţia pentru performanţă cât şi la învăţarea tehnicii corecte) – corpul înotătorului ar trebui să fie cât mai lung şi îngust (spre deosebire de imaginea clasică – înotătorul cu umerii largi...) iar atunci când evoluează – apa să întâlnească cât mai puţine protuberanţe care fie că se opun ca componente al Rezistenţei frontale (+) fie că oferă condiţiile apariţiei Aspiraţiei hidrodinamice negative
(-).


(grafica din Biomehanika plavania, V.M. Zaţiorski, Fizkultura I Sport, 1981)

[Ilustrarea concretă a forţelor care apar în cazul aspiraţiei hidrodinamice]

               Incă odată, iată o demonstraţie care convinge că practicarea înotului sportiv trebuie să beneficieze de un biotip aparte şi de o tehnică de mişcare cât mai corectă.

08 Numărul Froude-Reynolds

               Sunt nume cu rezonanţă în lumea navigaţiei, în speţă legate de mecanica fluidelor care, desigur, că îşi are loc şi în legătură cu evoluţiile înotătorilor.
               Preocupările ştinţifice certe ale constructorilor de nave despre mecanica fluidelor (*)  încep a fi cunoscute încă din ani 1800.
                Lor le-au fost adăugate şi lucrările lui Froude şi Reynolds. Aşa s-a ajuns la formularea numărului Froude care rezultă din calcularea formulei:


, adică: Viteza ambarcaţiunii (alias - corpul sportivului …) împărţită la radical din Acceleraţia Gravităţii înmulţită cu Lungimea ambarcaţiuni / corpului….

               In cazul înaintării prin apă rezistenţa acesteia este consecinţa a 2 elemente: Rezistenţa frontală (de val) care reprezintă cca. 80-85% din valoarea rezistenţei totale şi Rezistenţa de frecare (aspiraţia) cca 10-12% ..
              
               Rezistenţa frontală poate fi asociată cu densitatea apei dislocite de corpul care înaintează şi se manifesta printr-un şuvoi de apă de jur împrejurul corpului (în plan frontal) deci şi a protuberanţelor acestuia etc., şuvoi care determină o încetinire a înaintării.



(grafica din Biomehanika planavie, V.M. Zaţiorski, Fizkultura I Sport, 1981)

[Similitudini între configuraţia corpului aflat în apă / stânga şi carena unei ambarcaţiuni proiectate conform Nr. Froude / dreapta]

                Din studii recente (Hoerner, 1965) rezultă că calcularea -Numărului Froude-Reynolds optim la corpul uman este 0,42 el poate fi atins de sportivii care au Talia înaltă şi pot astfel înainta cu Viteze ridicate (alte valori duc la rezultate scăzute ale acestui număr etalon) (a),

               0 altă concluzie se referă la cerinţa de a avea corpul cât mai mult timp menţinut într-o poziţie bine întinsă, asigurînd astfel Lungimea optimă a acestuia (constructorii de nave au o expresie sugestivă: ’Lungimea ... fuge !’ – adică corpurile lungi şi înguste pot dezvolta viteze mari cu efort micşorat).(b),
               idem, înaintarea la o adâncime de cca 20% din lungimea a unui înotător oferă o reducere considerabilă a rezistenţei de înaintare (c), deci –
               creşterea vitezei de înaintare prin scăderea rezistenţei frontale se realizează prin poziţionarea optimă a corpului în adâncimea apei .
               Idem, în cazul deplasării în apă , Rezistenţa ei creste în progresie geometrică faţă de Viteza de înaintare ce poate creşte doar în  progresie  aritmetică a (d), deci

               sportivul va trebui să fie preocupat spre aş controla poziţia corectă, stabilă de înot şi, evident, de a vâsli pe traectoriile cele mai corecte.
      

(*grafica Science of swimming, J. Counsilman, Bloomington, Iova,1974)

               Forma corpului isi poate spune cuvantul în manifestarea tehnicii corecte; eficienţa hidrodinamicã a înaintãrii  este strâns legată de forma corpului.
               Ca orice corp scufundat în apã (cu referire la nave despre care existã studii şi cercetãri minuţioase, vezi nr. Froude, Reynolds ş.a.), corpul înotãtorului întâmpinã o
rezistenţã echivalentã cu Rezistenţa cu care apa se opune deplasãrii la o vitezã datã.
               Teoretic aceastã rezistenţã este compusã din 'Rezistenţa de presiune'(Rp) şi 'Rezistenţa de frecare'(Rf), ambele componente se manifestã în funcţie de forma corpului şi viteza de deplasarea acestuia.
               Studiile fãcute pe diferite tipuri de forme au condus la stabilirea unui 'Coeficient de rezistenţã'(Cr).

----------               -----------------------------
               (*cap. al Mecanicii care se ocupă cu studiul legilor de echilibru sau mişcare a fluidelor, precum şi cu acţiunea lor asupra corpurilor solide cu care vin în contact)

În cazul corpului uman variabilitatea acestei forme (static, dar şi dinamic, mai ales) corect apreciat poate da un 'Indice personal de rezistenţã la înaintare' sau de 'glisare' - se admite, la modul general, cã pentru stabilirea,

calcularea acestuia este necesarã mãsurarea principalelor dimensiuni, care, ca şi în cazul navelor, simplificând analogia, este vorba despre Talie şi Diametrul biacromial: cu cât raportul acestora este mai mic cu atâta Cr. este mai mare şi deci inofensiv, pozitiv.

               Raportul dintre dimensiuni (Rd) (Talie/Diametru) dă o valoare teoretică a Coeficientului de rezistenţă (Cr.)  aşa cum rezultã din tabel:

Raportul între lungime / lãţime= Rd
şi Coeficientul de rezistenţã = Cr
Rd.            Cr.
-------------------------------------------------
2,o           0,20
3,o              0,10
4,o              0,08
5,o              0,06
10,o             0,083
20,o              0,0094
-------------------------------------------------
              
Prin aplicarea legilor similitudinii de la modelul hidrodinamic al navei la modelul corpului înotãtorului selecţionat (relaţii între viteza de înaintare şi forţele de rezistenţã, proprietãţile apei, vâscozitate, densitate, apă stabilã/agitatã etc.) corpul uman se poate încadra ca fiind situat  între Rd = 3,0 - 5,0.
               Regula nr. 1 a poziţiei faţã de înaintare în cazul calculãrii rezistenţei este, am evidenţiat anterior.., datã de expresia 'lungimea fuge...', ceea ce înseamnã cã cu cât corpul (talia) este mai lung cu atât mai mari sunt şansele de a înainta cu vitezã: în cazul unui biotip de 160 cm cu diametrul biacromial de 50cm Rd-ul va fi de cca. 3,2 (adicã un Cr. de 0,10) dar în cazul unui biotip de 190cm. cu diametrul 45cm - Rd-ul va fi de cca. 4,2 (adicã un Cr de 0,079, valoare foarte convenabilă înaintării).

               Urmãrind evoluţia biotipului de înotãtor selecţionat pentru sportul de mare performanţă, în timp, se remarcã o schimbare de fineţe dar semnificativã: de la tipul de înotãtor cu umerii largi şi talie medie  (spate tronconic, ‘tarzan’) spre tipul deosebit de înalt cu umerii mai înguşti (trunchiul cilindric sau al formei de 'creion').

               Tipul tronconic este mai puţin eficient hidrodinamic decât cel cilidric vezi biotipul generaţiei Matt Biondi, J.Montgomery, Al.Popov şi mai ales M.Gross care depăşeşte ca talie 2.0m.     

               Problema discutatã ţine de domeniul selecţiei şi ea trebuie încã odatã sã convingã cã angrenarea în pregãtirea sportivã de performanţã a unor biotipuri inadecvate va limita covãrşitor producerea  rezultatelor de excepţie.



(grafica din INOT-Manual meodic, M. Olaru, ed. Sport-Turism, 1982, Buc)

[ Ilustrare sugestivă a principalelor biotiupuri ecunoscute la practicarea înotului sportive de mare performanţă]

Rezumat

               In finalul acestei expuneri, încercăm încă odată să convingem cititorul că la înot, nici o performanţă nu va putea fi cert realizată fără ca sportivul să beneficieze de cea mai bună, corectă tehnică de mişcare, virtuozitate care nu ar trebui să se modifice nici în cazul celor mai mari eforturi, care însoţesc reuşita (performaţa, recordul).

Bibliografie selectivă

1925 Auge Claude – Nouveau petit Larousse ilustre, lib. Larousse, Paris,.
1970 Torney, Clayton – Aquatic instruction,Burges Publ, Comp,  Minneapolis
1974 Counsilman, J - The science of Swimming, Prentice Hall Inc., USA
1977 Counsilman J. – Competitive Swimming Manual, Bloomington Indiana 
1978 Sgrumala, Bidoaie – Proiectarea navelor mici, Ed. Tehnică, , Buc.
1981 Zaţiorscki V.M.– Biomehanika Plavanie,  Fizkultura i Sport, , Moakva
1983 Manno Renato – Teoria dell’allenamento – Nuoto, Scuola dello sport, , Roma,
1987 Urmuzescu A. – Randamentul optim la înot, Ed. CCDEFS, Buc